- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Mă-ntorc după atâția ani
În casa noastră de la țară,
Privind prin vis copii golani
Pe drumul de odinioară.

Îmi iese mama-n prag plângând
Cu părul lung albit în plete,
Totu-i schimbat complet, și-n gând
Mă-nțeapă-adânc, amari regrete.

Îl văd pe tata prin grădină,
Ținând de lanț, o capră paște.
Mă vede, dar nu vrea să vină,
Așa-i că nu mă mai cunoaște?

Și țânci ștrengari de pe pridvor
Nu mai aleargă-n bătătură,
Țipând, plângând, sărind de zor,
Urmăriți de vreo-njurătură.

Din vatra casei nu mai zboară
Acel miros de pâine caldă,
Ce-o luam, nedusă pe la moară,
Și-n grab' mâncând, fugeam la scaldă.

Prin colbul drumului tăcut
Nu mai trec goi, murdari la gură
Acei copii, ce s-au pierdut
Acum, departe de natură.

Pisica noastră-n prag, la soare,
Bătrână-și linge-ncet vreo labă,
Cu jocuri lungi, chinuitoare
Acei copii n-o mai întreabă.

Bătrânul nostru nuc uitat,
A divorțat de soața-i verde,
Sărac de frunze, trist, uscat,
El ram cu ram în vânt își pierde.

De stâlpul porții strâns mă țin,
Îmi vine să leșin, mi-e sete,
Ce crud a fost al meu destin!
În piept mă-nțeapă adânci regrete.

Și totu-n mine-mi pare trist,
Am lacrimi reci pe-obraz și gură.
Aș vrea să cred că mai exist
Copil zglobiu pe bătătură.

Mă-nțeapă-n piept adânci, târzii
Regretele crescute-n rânduri
Plutesc pe ape străvezii,
Și trupu-mi scald în plâns prin prunduri.

E vremea marilor regrete,
Regrete crude și târzii
Ce se-ntrevăd sub albe plete
Departe de copilării.