Bianca Marcovici : ”Insula Israel”*



Bianca Marcovici este o scriitoare în deplină maturitate artistică, având numeroase volume publicate în diverse limbi.
Autoarea volumului ”Insula Israel” este bine cunoscută în rândul scriitorilor de limbă română din Israel. Stabilită în țară în 1991, autoarea are mai multe profesii: Ea este ingineră, este și o foarte talentată violonistă. A interpretat la vioară în corurile comunităților evreiești din România și din străinătate. Ea se intitulează uneori poetă- inginer, pentru că este și o poetă talentată. Uneori, poemele ei au referințe la muzică: (”se poate și fără dirijor/să conduci orchestra. E suficient un concert maistru și partitura știută de fiecare orchestrant.” (”Disonanțe”).
Poezia ei este confesivă și incisivă totodată. Deși locul nașterii sale este România, deși este legată de orașul Iași, sufletul ei este cucerit de Israel, de orașul Haifa. În acest sens, întâlnim o natură combativă, reacționând într-un fel personal la situația actuală din Israel. Tonul este personal și pasional. Citind oricare din poeziile ei actuale, avem senzația că ne vorbește direct nouă, cititorilor. Ea suferă pentru fiecare moment grav petrecut în ultimul timp, ca de altfel, în toate timpurile și locurile de care suntem înconjurați.
Căsătoria ei cu inginerul Delu Marcovici a avut loc la Iași, în România, iar aici, în Israel, ea are duioasa ”profesie” de tânără bunică pentru cei 8 (opt) nepoți, izvorul ei de bucurii și de ...probleme. Afectivitatea este punctul ei forte.
Majoritatea poemelor din cartea ”Insula Israel”, tipărită anul acesta la Editura “Familia”, au un timbru liric, dar și inefabil. Întâlnim un larg diapazon liric ce se desfășoară pe marginea propriei biografii. ”În toate poemele mele pare mai important să mă studiez decât să privesc în jur. De la reflecția și meditația lirică, la poemul concret, real, în contextul real social istoric și uneori politic”.
O temă importantă pentru poeta noastră este identitatea evreiască de după emigrarea în Israel. Iașul este păstrat în colțul inimii. Admir cu încântare această poetă care scrie în limba română, trăind în țara strămoșilor ei, pe care o iubește cu patimă. Ea cuprinde legăturile cu lumea, cu tradițiile, cu pământul natal (România) și cu cel al strămoșilor ei.
Gândind la dramele existente în prezent, văzând și simțind revolta la adresa dușmanilor, mă surprind recitând un vers al Biancăi Marcovici: ”În juru-mi lacrima stă să cadă”. Câtă durere în aceste câteva cuvinte!
Un ”Cuvânt înainte” scris de Dragoș Nelersa, directorul Editurii ”Familia”, ne pregătește pentru o lectură care ne va emoționa de la prima pagină. Chiar prima poezie ne dă fiori, pentru că știm în ce situație sunt oamenii și țara, ne face să înțelegem că naziștii de tip nou ne vor moartea. ”Avem o țară construită cu mânile noastre,/Dăruim mereu dragostea noastră,/Numai să fim lăsați în pace.” Și în schimb nu avem decât: ”Mii de rachete ajunse în insula noastră/Doar discursuri justificative/Doar interviuri ratate/Un război lung ne ucide tineretul/Păcat!” Și poeta continuă: ”Voi sunteți vinovați/Cei care nu pot înțelege că islamul nu e ce pare”.
Muziciana se face remarcată și în poezia ”Disonanțe”:.”Nu sunt făcută să imit robotul/ eu sunt altfel, nimeni nu-mi poate dicta/ sunt un vânt ce-mișcă florile de pe balcon, lumea va fi mai bună /Solo...Solo pe o coardă de Paganini.”
În poezia ”Optimism precar”, Bianca speră ironizând: ”După Corona lumea va fi mai bună/ nu vor mai fi străzi înguste, nici spații cu gunoaie / Armele vor dispărea.”
Spre finalul capitolului ”Poezii”, autoarea simte un moment de optimism. Glumele ironice sunt mai liniștitoare, dovedind o dorință și o încredere pentru o viață mai bună. Însă sarcasmul specific autoarei este și acum prezent: ”Război”: “Război...să ne apărăm granițele!/Dușmanii s-au pregătit serios, fără limite,/Din toate părțile. Dacă supraviețuim,/Metaforele poetice nu vor mai fi ca acum 100 de ani, Nu vor mai avea rimă,/Ci vor semăna cu o simfonie neterminată.” Și aceeași nesiguranță predomină în poezia: ”Descoperire”: ”Într-o zi lumea se va schimba/ Într-un agregat de construcție. Excavatoarele vor lucra continuu,/ Aruncând molozul necesar unei noi renașteri/ de oameni neviolenți. Într-o zi, eu nu voi mai fi,/ să vă atrag atenția/ La pericolul care vă pândește. Chiar acum, deschideți ochii larg/ Istoria se repetă/ Cu perseverența unui cataclism,/nebănuită omului de rând”.
Și ultima poezie din culegere: ”Între armă și armă”: “Veri prelungite sub tirul catiușelor/ Tratate de pace intră în vigoare/ Chiar acum, Între armă și armă/Între terorism și Omenie.” Și mă întreb și eu, ca cititor al unor versuri cutremurătoare: ”Oare va învinge OMENIA?”
În partea a doua a acestei cărți uluitoare care mi-a dat zile și nopți pline de gânduri, citesc fragmente interesante din corespondențele violonistei, inginerei și poetei Bianca Marcovici. Scriitoarea nu poate avea momente de inactivitate nici când ”Haifa zidurilor de sprijin se află sub alarme, rachete și spaime în adăposturi”. Poeta ne învață să ne confruntăm cu realitatea dură și are mereu puterea de a trăi printre necazurile războiului. Uneori tensiunea zilnică se resimte, dar poezia rămâne o armă de luptă împotriva armelor ucigașe. Ea trăiește realitatea ”Cireșelor sub katiușe”, după cum sună titlul unei cărți a autoarei.
Partea a doua a cărții se deschide cu o delicată dedicație a cunoscutei poete Ana Blandiana, care-și exprimă tristețea pentru situația din Israel, gândindu-se la prietenii ei aflați în acele locuri. O altă prietenă a Biancăi și a noastră, jurnalista bucureșteană Iulia Deleanu, comentează romanul ”Viața mea”. Ea consideră că atât poezia cât și proza Biancăi sunt surori. Amândouă se nasc din ironii, auto ironii în momente grele din viață.
O semnătură semnificativă aparține unui om care salvează oameni, Academicianul Liviu Pendefunda, impresionat că toate strunele viorii Biancăi vibrează într-o armonie perfectă.
În continuare mi-am permis să comentez momentele ample descrise în ”Cartea vieții mele” de cronicarul Liviu Moscovici (z.l.), regretatul meu soț, pe care Bianca îl numea ”prieten și martor al reușitelor ei poetice”. Liviu Moscovici s-a oprit la descrierea anilor copilăriei Biancăi. A continuat cu descrierea căsătoriei cu Delu Marcovici, moment de mare fericire. Apoi amintirile păstrate după plecarea poetei în Israel. Ne-am revăzut cu bucurie în Israel, ne-am amintit de aparițiile literare a triplei profesioniste în Iași și în lume.
Câteva capitole sunt dedicate unor prietene cu care s-a reîntâlnit după mulți ani în Israel. Linda, una dintre prietene, a avut o soartă tristă. În ”Amintiri corozive”, întâlnim din nou amintiri din copilărie și tinerețe. Întâmplări neplăcute s-au petrecut la sfârșitul unei vizite în România, unde, din cauza unei boli survenite pe neașteptate, poeta a fost internată la clinica neurologică din Brașov. Un moment penibil s-a petrecut când era ingineră la sala calculatoarelor. La o dispariție oarecare a fost prima supusă aparatului de detectat minciuni. Cum a putut rezista artista cu sufletul ei sensibil la o asemenea încercare??
Printre momentele plăcute amintesc manifestarea literară organizată la I. C. R, intitulată ”Semnele peste timp ale Biancăi Marcovici”. Din nou jurnalistul de talent Liviu Moscovici (z”l) este amintit cu pioșenie. Am fost emoționată, de parcă Bianca a vrut să treacă articolul meu lângă cel al lui Liviu, așa cum am fost noi toată viața împreună. Liviu a vorbit despre aparițiile poetei la Iași, la ”Convorbiri literare”. Bianca Marcovici a fost o prezență aparte în viața literară ieșeană.
Revin la Poezie, o alăturare de note clasice și moderne, care te îndeamnă la lectură, pentru a descoperi mobilurile intime ale creației poetei, modalitățile întâlnite și în volumele anterioare: adresarea directă, implicarea cititorului în desfășurarea acțiunii și în procesul ei de creație. Poeziile dedicate Israelului sunt cele mai tulburătoare. Unele readuc dragostea pentru locurile de unde a plecat, dar majoritatea sunt legate de Israel, de Haifa, de Ierusalim. Poeziile au o mare intensitate emoțională și dovedesc atașamentul poetic la realitățile vieții.
Scriitoarea a primit la Iași titlul ”Ambasador al poeziei, 2015”. Este membră din anul 1990 a Uniunii Scriitorilor din România și membră din anul 1991 a Asociației Scriitorilor israelieni de Limbă Română. Din același an a devenit membră a Societății ”Junimea” din Iași. A făcut parte din delegația scriitorilor israelieni de limbă română la ”Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni”. O viață de creații deosebite, o viață de luptă pentru patria nouă -veche care a adoptat-o cu drag.
prof. GABI MOSCOVICI

sursa: Revista Familiei, Israel,6/02/2025
* Insula Israel, Editura Familia