Am primit exemplarele pentru autor ale « Eseului despre modelul Onto-Informaţional-Fenomenologic (OIF) propus de Mihai Drăgănescu», versiunea a doua revizuită şi actualizată
Până să apară pe site-ul editurii Paideia, va mai dura. Şi va dura şi mai mult până să fie distribuită în librării.
Prima ediţie a fost premiată în anul 2024 de Academia Română cu premiul Petre Sergescu.
Ȋn urma premierii menţionate şi a traducerii cărţii în mai multe limbi de circulaţie internaţională, am primit din ţară şi străinătate reacţii, sugestii şi cerinţe de a explica mai bine unele lucruri. Acesta a fost motivul elaborării unei a doua ediţii. Ea conţine multe noutăţi.
Cartea urmează a fi tradusă în engleză şi va fi distribuită pe Amazon.
Ȋn pus, am primit de la o revistă internaţională de interdisciplinaritate, bine cotată, invitaţia să mă ocup de o ediţie dedicată Sistemului OIF , în care să publice mai mulţi autori.
Noua carte a fost sponsorizată şi a apărut în română într-un design atractiv cu coperţi cartonate.

*

Deoarece posibilitatea cumpărării cărÅ£ii va mai întârzia, o voi oferi gratuit, în format *.PDF, primilor cinci cititori care o vor solicita pe adresa mea de email [email protected] . Cu o condiÅ£ie : să se angajeze în scris că nu o vor distribui mai departe.

*

Deoarece cartea este relativ greu de înţeles pentru cititorul nefamiliarizat cu domeniul care îl abordează, voi încerca să o prezint, în câteva fragmente, într-un stil mai uşor abordabil, înainte de apariţia ei efective. Ȋn acest sens există mai jos un prim fragment.

*

Secolul XX a fost marcat de trei paradigme: cea Ontologică (Heidegger), a Conştiinţei (Husserl) şi a Limbajului (Wittgenstein). Toate au marcat domenii particulare, nici una nereuşind să propună un sistem închegat. Poate Husserl a fost aproape de aşa ceva, dar nu a reuşit nici el.
După câte cunoaştem, doar Modelul OIF, aparţinând lui Mihai Drăgănescu, încearcă şi reuşeşte, începând din 1979 cu prelungire până în 2007, aşa ceva. El reprezintă o anvelopă cuprinzătoare, având la bază un principiu cu totul neaşteptat, cel al informaţiei, «cel puţin la egalitate cu cel al materiei», cum se exprimă autorul. Iar această abordare constituie o originalitate de necontestat şi acum o mare actualitate când informaţia ne obsedează şi ne influenţează din toate punctele de vedere. Inclusiv şi mai ales în ceea ce priveşte utilizarea ei pentru tot soiul de manipulări (Fucking News), şi mai grav, în războaie hibride.
Interesantă este poziţia lui Alexandru Dragomir (Dragomir, 2008), fost student al lui Heidegger. El pleacă, într-un eseu, de la o analogie între Scrisoarea pierdută a lui Caragiale şi modul în care este abordată filosofia pe la noi prin ţară. Aşa cum se ştie, orice numire pe funcţii de stat, se făcea atunci, ca şi acum, de la «Centru» la «periferie». Un lucru similar, ne spune Dragomir, s-ar petrece şi în filosofia noastră în majoritatea cazurilor. Ȋn acest context, «Centrul» ar fi constituit de filosofia continentală a Europei occidentale. Astfel, nu se ţine seama de valorificarea identităţii noastre care nu ar fi geografic şi cultural, nici Occident şi nici Orient, ci o sinteză originală, fertilă a lor. Or, tocmai aşa ceva este realizat de Viziunea Drăgănesciană.
Şi ar mai fi ceva. Revenind la paradigmele care au marcat secolul trecut, doar Heidegger a avut la bază o pregătire filosofică. Ȋn schimb, Wittgenstein a pornit de la inginerie, iar Husserl de la matematică. Poate că pentru a putea să existe o privire proaspătă şi vizionară este necesar să se abordeze filosofia «filosofând» şi nu făcând «filosofare» (Heidegger), pornind la drum din afara filosofiei. Dar pentru aceasta este necesară deţinerea unei culturi generale cu mult, mult peste medie asupra tuturor componentelor cunoaşterii, atât a celei ştiinţifice, cât a poeticului artei în general, precum şi a miticului-teologic, indiferent de o religie sau alta. Or, tocmai această calitate a avut-o Mihai Drăgănescu care, la bază, a fost electronist şi deci om de ştiinţă.