uși trântite și o înjurătură scurtă sprâncenele tale încruntate
și vorbe de personaj pozitiv așteptam în liniște cu răbdare
aș fi vrut să mă arunci într-un perete cu furie că tot e la modă
bătaia cu efecte speciale să mă renegi să mă purifici


ar fi însemnat că mă iubești


dar tu ai fost întotdeauna un geniu de gheață cum ai putea să devii
vreodată prin simpla umezire a unei pleoape un incendiu
al unei case în care se ținea o petrecere plină acum doar de oameni
care țipă și își arată fețele îngrozite și înnegrite de fum la geam
clipind des la vederea pompierilor


așa că m-ai pedepsit în stil oriental ai aruncat în mine cu un zâmbet
calm chiar puțin amuzat așa ceva nu cred ca am văzut nici în filmele horror
ai dat din cap resemnat și ai plecat cu mâinile în buzunar
pe coridorul atât de strâmt încât am știut că nu te mai poți întoarce


eu am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe secretara zeului
“unde e revelația mea trebuia sa sosească demult
am platit-o în avans” zice ea politicos “ne pare rău de întârziere
uneori zeii sunt prea ocupați ca să mai aibă timp de trimis
revelații dar va veni imediat nu-ți face griji”


acum respir greu am obosit să tot alerg nici măcar nu mă poți
respinge nu ai loc nici de atât te-ai închis aici și m-ai închis
și pe mine odată cu tine în același coridor îngust fără uși
în care nu vom avea vreodată loc să ne întoarcem unul spre celălalt