agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-30 | |
Asculta-ma bine pana la capat. Vreau sa-ti spun o poveste adevarata. Este o poveste care inca nu s-a sfarsit.
In Cer, unde gradinile sunt vesnic verzi, unde pasarile canta cantece nepamantene, unde lumina blanda a Iubirii lui Dumnezeu invaluie totul si scalda sufletele, Doamne - Doamne deschide Marea Carte a Vietii. Este duminica dupa - amiaza, un moment in care pe pamant oamenii se odihnesc dupa ce L-au cinstit pe Creator fiecare in biserica sa, dupa propriile convingeri si religii. In aer pluteste nemiscarea. Ceasul molcom de odihna ticaie odihnitor, iar la masa cereasca alaiuri de ingeri odihnesc cu captele plecate, fiecare in meditatie si rugaciune. Fiecare dintre ei are un suflet pentru care se roaga Domnului. Sunt suflete rele si suflete bune. Amestecate uneori. Inegelabile fiecare in parte. Si nu e unul mai bun ca altul. Sau mai rau. Fiecare isi traieste clipa si trece cu pasi mai repezi sau mai lenti, putin cate putin, Dincolo. Ingerii cu aripi de lumina au grea sarcina. Salvarea sufletelor pierdute este munca lui Sisif. Nu exista pe lumea asta suflet care sa nu se rataceasca la un moment dat. Ingerul de lumina intervine de fiecare data. Viata pamantenilor este plina de semne divine. Numai ca nu suntem dispusi si nu avem cunostintele si sensibilitatea si intuitia necesara sa le pricepem. Asadar ingerul trebuie sa te repuna pe calea cea buna. Treaba lui cum face si ce mijloace adopta. Cert este ca dupa o perioada de redresare omul se pierde din nou. Se rataceste printre propriile umbre sufletesti. Cade victima propriului eu. Ego-ul nostru ne este cel mai mare dusman. Si ingerul duce toata viata pamanteana povara stancii care este ego-ul omului. Si o rostogoleste incet, pe munte in sus. Si stanca se prabuseste, lasand iar omul prada abisului si semnelor care-l coplesesc si pentru care nu are pregatirea necesara sa le inteleaga. Si Ingerul vine iar si o ia de la capat, carand aceeasi povara, de multe ori ingreunata de noi si noi ispite si pacate. Se gandeste oare cineva de jos, de pe pamant, la povara ingerilor? La nefericirea pe care le-o provocam cand ne trezim dimineata gata de a ne plange de mila pentru greul ce urmeaza sa-l traversam in loc sa-I uram un simplu "Buna dimineata"? Cat de usor ar fi si de frumos sa reusim ca primul gand al diminetii sa-l inchinam unei entitati care realmente ne protejeaza de cele mai multe ori de noi insine! Nu o facem. Continuam sa traim pentru a munci, in acceptia umana a cuvantului. Pentru a hrani material un motor care, neluminat din interior si lipsit de sprijin si de scanteie Dumnezeiasca oricum nu functioneaza si este sortit pieirii. Asadar, Dumnezeu a deschis Cartea cea mare. Era infinita."Mami", mi-a zis odata micuta Bi. "Ce este infinitul"? Cum sa explici unui copil atat de mic ce este infinitul? Si, mai mult, cum sa-I explici ca dincolo de Doamne- Doamne nu mai este nimic. Ce este nimicul? Intrebari fara raspuns. Al caror raspuns nici nu conteaza. Nimic din ce ni se pare existential aici nu conteaza. Daca am avea ochii atat de puternici incat sa ne inaltam privirea spre cer macar o data la cateva luni, sa vedem cu adevarat, sa facem curat in noi, sa luminam cu o lanterna interiorul urat mirositor si putred al fiintei care suntem, am vedea dincolo. Si ce minuni am vedea! Cata lume nevazuta roboteste acolo pentru a izbavi sufletele noastre nascute deja cu handicap. Cata truda lipsita de interes, cate bogatie de lumina se revarsa spre noi! Daca am putea sa ne primenim din cand in cand pe dinauntru si sa lasam lumina sa ne patrunda! Multi dintre noi intuim aceasta lumina, dar nu stim cum sa ne lasam scaldati de ea. Probabil ca iubirea este singura modalitate si cea mai eficienta. Iubirea aproapelui. Vorbe augmentate de biserica in mod voit pentru a lasa ca efectul lor sa patrunda putin cate putin in suflet. Iubirea aproapelui trebuie sa fie ghid in lumea asta. Randurile astea sunt scrise in Cartea Infinitului, scrisa de Creator. Iubirea! Cel mai vechi sentiment incoltit in trupurile si sufletele primilor doi oameni de pe pamant. Singurul adevar sfant, singura poarta sigura prin care poti intrezari Cerul si Infinitul. Oamenii fac atata caz de iubire, de ajutor, de mila si omenie. Intr-o lume sfasiata de ura si razboaie, de razbunare si invidie, iubirea este coroana omenirii. Dincolo de toate resentimentele, omul nu poate trai fara iubire. Fie ea iubirea de toti oamenii, mila, tandrete, duiosie, iubire aprinsa, fizica sau platonica. Iubire si atat. Dumnezeu traseaza in Carte harta unei noi iubiri. Sta sa se gandeasca daca aceasta iubire nu contrazice cumva alte principii pe care le-a scris candva in Carte. Dar universul evolueaza si se afla in continua transformare. Ce poate da Dumnezeu omului mai de pret? Sa lase oare noul cuplu format cu truda sa se piarda? Sa-l lase sa evolueze? Candva i-a fost usor sa decida. Se aflau numai Eva si Adam in cerul Sau. Si i-a lasat sa se iubeasca cu restrictii. Si astfel a trebuit sa-I pedepseasca folosind propriile lor arme. Acum lucrurile erau usor schimbate. Pentru ce sa mai patimeasca si altii? Pentru ce, daca Isus rascumparase deja pacatele lumii, sa lase doi oameni unul fara lumina celuilalt? Zambetul Ii lumina fata. O sa le daruiasca stropi de soare dupa ploaie. Caldura in suflete, culori de curcubeu, incredere. Toate le va orna cu speranta. Le va darui momente lungi de deruta si de asteptare, pentru ca regasirea sa le fie mai placuta. Le va darui furtuni. Va face pamantul sa se cutremure pentru ei. Va aduce vant si ploi. Toate numai pentru a le oferi apoi bucuria soarelui, a verii, a toamnei calde si bogate, a iernii geroase, cu miros de brad, de mere coapte si de colinde. Va pune distante aparent de netrecut intre ei. Tocmai pentru a le spori dorinta de regasire. Va sapa prapastii, dar va cladi invizibile poduri din fire de panza de paianjen. Ei vor lumina cu lumina sufletelor si vor traversa in vis aceste prapastii. Si vor avea satisfactia permanentei cautari; si a permanentei regasiri. Apoi, daca vor fi destul de intelepti sa citeasca semnele daruite de El numai si numai pentru ei doi, Dumnezeu s-a gandit sa le ofere Clipa. Momentul in care se vor putea oglindi unul in ochii celuilalt. Clipa cea dintai din toate. Unica. Irepetabila clipa. In care s-au spus toate cuvintele. In care s-au trecut toate incercarile. In care pamantul se va opri in loc. In care El insusi va aparea in irisul albastru al ochilor lor deopotriva. Si cei doi pamanteni Il vor intrezari. Si vor sti cui sa multumeasca pentru tot. Aceasta este povestea. Scrisa cu degete de lumina in Cartea Vietii. Urmarea ei se afla pe pamant. Multor oameni le-a fost daruita Clipa. Unii au trecut pe langa ea. Imi place sa cred ca cei doi din poveste nu au ajuns inca la ea. Dar stiu ca sunt foarte aproape. Reactia lor la sosirea Clipei este diferita. Ea o asteapta si crede ca este pregatita. Desi nu este. Dar asta o stie numai Dumnezeu. Ea o sa afle dupa. El fuge. Este in continua alerta. Vede Clipa. Aceasta se apropie de el din ce in ce. Dar el fuge. Si oboseste, dar nu accepta venirea ei. De ce? Numai Dumnezeu stie. Si poate el va afla raspuns tot dupa ce Clipa va trece. Cert este ca aceasta Clipa va trece. Pe langa ei sau prin ei. Dumnezeu a inscris-o in Carte. Dar liberul arbitru este la cei doi. Ei pot decide cum va arde Clipa lor. Aici este capatul povestii fara capat. Urmarea o vom afla oare? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate