oamenii sunt
case pustii

intru

becuri sparte sub tălpi
alcool zâmbete
trase nesigur peste
gipsul murdar
muzică dezumflată
tristețile lor mă înfășoară
reci ca niște gări părăsite
alunec pe ziduri ude
labirinturi de
fraze animale ciudate învelite în dinți
plămânii se umflă și
crapă
zâmbetul meu îngrășat chimic
mă șterg la gură cu
limba ta înnegrită

ies

scârba mea albă
mai plutește o vreme
prin intestinele lor