agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-06 | |
Cu gândul rezemat de-o așteptare respiră-mă din florile de salcâm ce sunt în părul meu pete de culoare, într-un vis trăit pe tărâm nevisat. Neliniștea mea să o rupi pe din două ca să mă înveți ca pe o slovă și cântă-mă în cântecul ce așteaptă să fie intonat. Culege-mă din boabele de rouă când dimineața înflorește în noi și așează-mă cu mâinile amândouă într-un prezent trăit de amândoi.
Să nu mă întrebi de unde vin. M-am dezlegat de o lume în care mi-au pus pe suflet chip străin și atunci am împietrit în necunoaștere. Să nu mă întrebi de ceața neagră ce izvorăște din gene și suie pe frunte, amară. Lanț de gheață aveam la gleznă și în mâini simțeam cuie bătute. Am să te rog să nu asculți dacă în somn mă zbat și strig. Azi, pașii mei răniți și desculți, abia s-au smuls din lumi de frig. Îți spun că aș dori să-mi duc în larg corabia captivă din suflet. M-am frânt legată de catarg și am invocat furtuni adânci, iar lianele aspre prinse în păr sunt martore tăcute la prețul dat pe un adevăr nerostit. Să nu mă-ntrebi cât a durut! O să mă doară atât timp cât vei sta departe de mine, atât timp cât distanța ce ne desparte nu se va micșora, dar o să-ți spun mai bine când ai să vii, o să afli cât m-a durut și cât o să mă mai doară! Nu plânge suflete al meu, că lacrimile tale, pure mărgăritare, vor redeschide răni de amintiri de vise pierdute și vor sângera cumplit. Nu suspina inimă a mea, că suspinele tale adânci vor trezi dureroase amintiri de clipe ce le vreau adormite în dulcea uitare! Și voi pleoape tremurânde, ridicați evantaiul genelor lungi de pe ochii mei triști și plânși! Iar voi, voi ochii mei blânzi nu vă mai ascundeți privirea tristă sub perdele de amăgitoare vise! Hei, spirit al meu rătăcitor prin deșertul dorului mistuitor, nu te lăsa doborât prea ușor sub povara oarbei singurătăți! Suflete al meu trist, te implor, scutură-ți praful gândurilor chinuitoare de pe aripile tale de înger de floare albastră și te înalță iarăși pe o rază de soare în văzduhul minunat al vieții! Și dacă mâine va fi o nouă zi, cine îmi poate garanta că va fi mai minunată decât începutul zilei de ieri ? Dar...cine poate să-mi răspundă?!?! Tăcere! Tăcerea e atât de grea! Și noaptea e atât de lungă! Iar pustiitoarele gânduri îmi biciuie fără milă sufletul de înger de floare albastră!!!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate