Mă simt ca și cum
aerul cântărește o tonă
și mi se așează în spate
ca un cuțit tăind vertebrele
ca și cum lumina gravidă cu fotoni
îmi naște în ochi
ca și cum prin sânge curge zgură
amestecată cu durere lichefiată
ca și cum gândirea
este ciugulită de ciori
ca și cum în fiecare por al pielii
este decapitat un simț
ca și cum epiderma
este locul în care se bate
armata deșertăciunii cu cea a nimicniciei
iar caii neputințelor
îmi calcă în picioare optimismul
ca și cum suferința
rupe hălci din mine
și le împarte cu depresia
iar rănile adânci se cască în prăpăstii
în care s-au prăbușit idealurile
ca și cum durerea
a intrat prin efracție înlăuntru
a spart seiful în care ascunsesem calitățile
a scos ochii speranței
și a tăiat picioarele voinței
ca și cum respir un aer colonizat cu CO2
mă înăbuș continui să inspir și totuși nu mor
ca și cum pe piept dracii
și-au construit bolgiile
ca și cum sunt groapa cu reziduri a omenirii
ca și cum moartea și-a lăsat deșeurile în mine
ca și cum viața e formată
dintr-o mie de morți reciclabile.


Și dacă ce simt se numește existență
îi fac o cerere lui Dumnezeu
să mă transfere pe o altă planetă.