și iarăși trezirea
certitudinea că nu mai știi cine ești
dacă ești
te uiți la tine îți pipăi piciorul îți muști buzele
nici urmă de sânge
sufocare doar
sufocare
de parcă înoți într-un pântec de broască
apoi saltul ei verde într-o apă calduță
și verde
unde alți mormoloci te așteaptă
și unde…

la un moment dat nici măcar nu-ți mai pasă
în care burtă vei dormi astăzi mâine sau peste alte câteva
minciuni bine înregimentate în timp
nu-ți mai pasă dacă ți se zbate un braț
un gând schilodit sau o venă
o părere de dragoste ori un strigăt în cutele inimii
îți vine să cânți
chemând ploile ploile ploile
ori
să te ridici cât să prinzi de gleznă un drac
să îl tragi lângă tine
să-i spui
uite că nu îmi este frică de tine mon cher
uite că
pentru că


pentru că moartea învinge în cele din urmă
pentru că moartea întotdeauna învinge
pentru că uneori i se poate acri de atâta carne și lacrimă
de necrologuri scrise la normă
de martiri fabricați pe bandă rulantă
și atunci îți intră în ochi
iar dracul se sparge ca un ciob
de ulcică
și atunci îți intră în suflet târâș
îl ronțăie frumușel cască
plictisită de moarte
pe urmă îți strânge firmiturile-n pumn
le aruncă pe geam
și se șterge la gură