agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-30 | |
în copilărie fratele meu Ion îmi desena cu stiloul pe nas
un punct albastru atunci fugeam să privesc soarele printr-o frunză de viță de vie de pe ultima treaptă a scării din lemn care ducea înspre podul casei iarna era mai greu urcam foarte încet uneori cădeam și o luam de la capăt dar mereu ajungeam acolo sus și mereu îmi era teamă să mai cobor fratele meu venea și îmi striga râzând nu-ți fie frică eu sunt aici hai coboară alunecam pe scări și el mă prindea apoi mă arunca până spre soare uneori cred că nu am mai reușit să ies din soarele acela anna cânta la pian Ion desena apoi elefanți albi cai păsări lei îmblânziți o menajerie întreagă și foarte multe pătrate în care așeza cuvinte pentru vremea de acum toamna cobora peste noi cu o blândețe fără de seamăn ne imaginam că suntem nemuritori mai ales pe la ora amiezei când orașul devenea un funigel rătăcit cu punctul desenat pe nas de fratele meu am trecut prin lumea aceasta fără de seamăn am cântat pe la porți ce păreau pentru alții închise și ele mi s-au deschis întotdeauna am intrat în case albe sau negre în cutii de chibrituri sau în castele imaginare mereu am călătorit prin ochii oamenilor deschiși înspre mine mereu am plecat mai departe am învățat de la Ion fuga renunțarea uimirea le voi duce cu mine spre capătul nopții am învățat de la el că toate cuvintele noastre sunt doar fum ceață și îndepărtare în ele te poți ascunde ca într-o poveste cu scară de lemn și soare colorând fantastic o frunză de viță de vie a rămas doar un punct albastru desenat cu stiloul pe nas oricât de mult mi-aș dori uneori el nu se va șterge odată cu vremea de exemplu să spunem așa într-o sâmbătă oarecare privești peste acoperișurile unui oraș care nu mai există atunci poți observa doi oameni cu aripi transparente și uriașe ei acoperă cerul suntem noi de exemplu să spunem așa eu desenez acum un pătrat în el pun cuvinte la întâmplare cuvintele nu se pot observa dar se vede cu sufletul liber un punct strălucitor și albastru desenat cu stiloul pe un nas de copil ascultă poezia în lectura autoarei
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate