habar n-am cum s-a întâmplat. mă gândesc că am provocat soarta. că am făcut prea multe salturi periculoase. că am înghițit prea mult foc prea multe sedative prea multă viață. nu știu. nu-mi amintesc.

primisem o bicicletă nouă. eram copil. mă luam la întrecere cu lumea cu mașinile cu tramvaiul. am pierdut întrecerea. am pierdut.

aveam treabă. copilul mă aștepta acasă. timpul meu se termina mereu. știu doar că eram mama cuiva și mă grăbeam.

nu țin minte de ce. nu mai știu cum. am aflat doar că lucrurile astea nu prea au importanță. nimic nu are importanță.

între timp mama mea văduvă muta o floare într-un ghiveci mai mare. ca să nu moară. și toată ziua m-am întrebat de ce.

poate că nu mai iubesc florile.

oamenii nu sunt ca florile.

poate că nu mai sunt în stare să fac comparații.

am scris fără metafore și fără comparații în ultimul timp. o fi un semn rău și ăsta. deși nu mai cred în semne. nu mai știu ce să cred.

aș vrea să știu cum e să fii "jumătate de aer în jumătate de lume" dar mie nu mi-a rămas o jumătate din nimic.

tramvaiul a deraiat de pe șine. mult timp a rămas acolo asfaltul roșu. sângele iese greu.

sângele meu nu iese deloc.