Și fuga aceea
de ne-ar ține
de somn și de veghe,
de plin și așteptare...

Uscai absent macii aprinși în vara desuetă,
mă priveai prin binoclul tău pretențios
de concert,
cum dădeam bice timpului să zboare.

Aveam deja la cercei
fluturii albi
îngroziți de înserare,
plângeam
în poale cu grâul pâinii tale,
făcând distanțele ghem.