se întâmplă
să pice câte un pod
câte un văl
uneori o mănușă

cunoașterea celuilalt ca o dezbrăcare

nu mai încântă nimic aici
o maree amnezică
rigole uscate și mâinile
tot mai reci

iubirea e un păianjen trist
părăsind fereastra curată

- un pas de deux după duș

***

nici o iluzie că într-o zi
gustul se va întoarce în măr
sensul în gest
viața sub pleoapele strânse

___
copyright Adela Setti