Niciodată o linie paralelă nu știe dacă este singură sau doar cu o reflexsie a sa. Singură trăiește într-un spațiu tridimensional, în doi ar avea două lungimi: a sa și cea care o desparte de pereche. Spre deosebire de liniile paralele frunzele sunt făcute să cadă. Ele au multe dimensiuni și forme, niciodată perfecte, mereu uluitoare. Ele nu-și caută lungimea, nu ating infinitul cu echerul de 45 de grade. Ele doar cad. Ce s-ar întâmpla dacă ele nu ar cădea? Totul ar fi etern, fără a se putea shimba, fără să renască. Nimic nu ar putea să dispară, nici măcar gândurile. În același mod privesc faptele, ca pe linii paralele ce se măsoară mereu în singurătate, în același mod privesc trăirile, ca pe fruze ce cad spre o nouă etapă a vieții.
Sunt frunze pe jos, dar unde sunt copacii din care au căzut?