văd prin tine spiritul meu îmi e privirea limpede ca de copil curios
învăț repede înțeleg ușor subtilitățile formelor umplerea
mă atrage însă valea aceea din care se aud plânsete furii
ești nemulțumit dar mă ajuți să ghicesc în bezna adâncă
forme rătăcitoare cu buzele arse de rugăciuni sau blesteme
zăresc o femeie gemând de durere seamănă cu mama cu altele
e oarbă se mișcă ciudat se ferește de o ploaie de pumni invizibili
o înfiorare în mine mă împinge să alerg să o prind în brațe
gândul mă oprește sunt doar umbre amintiri cu identitate pierdută
se mișcă doar pentru că sufletul lunii reacționează la trecut
din unghiul în care au avut de suferit visele sale liniștea
aproape cu forța mă împingi spre altă vale de unde răzbat cântece
nu vrei să mă găsesc și pe mine sau pe cea cu care semăn vin altădată
aici iar mama scăldându-se în cascade de lumină surprinsă
mă privește nu mai pricep nimic aș vrea să fug tu-mi spui ascult-o
copila mea ești altfel poți merge oriunde în orice lucru
în astrele toate pe pământ poți trece prin tot ce există eu doar aici
sunt o natură fricoasă fug de cunoaștere mă îngrozește adevărul
greșesc mult ca om față de tine cu cât mai mic mi-se face sufletul
șoptești în mine tăcere nu uita de mintea mamei reale de acasă
nu o tulbura mai tare ar deforma tot ce aude în sine lasă doar dor
mi-arăți deșertul din praf încearcă să se ridice o formă se năruie iar
e tot ce a mai rămas din tatăl meu restul e fum ars de supărarea mea
ceea ce nu merită iubire trecând prin sitele timpului doar nisip
plâng tu te bucuri îmi cer iertare pentru toate clipele în care am crezut
că ești rău că nu mă ajuți mai mult că ești prost și incapabil
iartă-mă pentru tot ce încă nu știu poate cândva o să te înțeleg și pe tine
căile pe care merg pipăind viitorul înainte să fie și asemănările ideilor