agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3078 .



Atingerea sau Arta de a visa
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Turtle ]

2006-08-19  |     | 



ATINGEREA
sau
ARTA DE A VISA
Noiembrie 2004 - Iulie 2006, Ediția II, revizuită și adăugită.

Am avut mereu convingerea că "a visa" este o necesitate a dezvoltării. Ceva intrinsec Vieții și lui Dumnezeu așa cum simt eu. Spun așa cum simt eu, pentru că mai mult decât atât, nu știu.
Am visat și îmi place să visez. Unele dintre vise, au devenit realitate. Altele...
A visa, este o artă.
Orice realizare pornește de la un "vis".
Experiența mea modestă, completată cu lecturile mele de până acum, m-au condus la concluzia că orice realizare, fie ea mică sau mare, începe de la un vis.

Cărțile despre succes și fericire pe care le-am citit, conduc la concluzia conform căreia, cu cît investești mai multă energie într-un vis, cu atât mai mult acesta se apropie de realizare, de lumea concretă.
Legea Realizării Perfecte, cunoscută în psihologie sub denumirea "fenomenul bulgărelui de zăpadă", ne învață --- pe de o parte --- că proporțional cu focalizarea, cu gradul de atenție acordat unei idei, este și realizarea. Pe de altă parte, fenomenul rezonanței va apare odată atinsă energia critică, acea energie minimă, care conduce la materializarea visului, a ideilor, a planurilor.
Altfel spus, atunci când energia investită în idee, în vis, este suficientă producerii fenomenului de rezonanță, acest fenomen apare, producând amplificarea undei (vibrației) energetice inițiale. Atunci când focalizarea este insuficientă însă, energia investită poate fi pierdută, pentru că o va primi, o va culege cel care este mai hotărât, mai focalizat asupra ideii. Ceva asemănător unui "aspirator" de idei.
Am observat și eu acest fenomen în propria mea existență, dar mi-au trebuit ani buni să fac legătura între evenimente, aspectele energetice și atitudinea mea.
Este foarte greu de cele mai multe ori să urmărești existența prin această perspectivă, pentru că din nefericire, nu primim o educație adecvată.
Cu toate acestea, nu este imposibil.

De-a lungul anilor, am avut multe vise. Pe unele dintre ele le-am pus în practică, pe altele, nu. Fiecare dintre noi, cred că poate scrie pe hârtie o listă, mai mare sau mai mică, în care să enumere o serie de vise care au devenit realitate și altele care au rămas asemeni unei umbre palide.
Mi-au trebuit foarte mulți ani de căutări, pentru a descoperi care este visul care mi-a captat atenția și energia în cea mai mare măsură. Nici măcar nu pot spune că rătăcirea s-a datorat unor cauze independente de voința mea.
Visul în care am investit foarte multă energie, este arta scrisului. De-a lungul anilor, au fost mulți oameni care mi-au spus că ar trebui să mă apuc să scriu, să public. Nu am crezut ceea ce mi s-a spus. De ce? Nu știu. Teama de dificultățile drumului, de posibilele eșecuri, este cred singura explicație cât de cât adevărată. Paradoxal, acest vis, a devenit realitate doar pentru mine. Am scris începând de pe la vârsta de zece ani. Nu pot spune ce m-a determinat să o fac. Pur și simplu, așa am simțit nevoia. Anii au trecut, s-a terminat școala, liceul, facultatea. Acest obicei, obiceiul de a scrie însă, nu a trecut. A existat un moment în viața mea, când am renunțat la ceea ce scrisesem. Am ars atunci circa 1600 de pagini de manuscrise. Erau acolo adunate multe întâmplări din viața mea, a celor care la un moment dat au fost în preajma mea, dintr-un motiv sau altul. Oameni pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale și de la care am învățat câte ceva, cu sau fără voia mea, fie că am conștientizat fie că nu. Oameni feluriți, împrejurări felurite, reacțiile mele, acelea dinăuntrul meu la ceea ce se petrecea, reacțiile altora la ceea ce am făcut eu. toate acestea, adunate în pagini de carte. Crâmpeie din existență. Cele mai multe pagini, erau sub forma unui jurnal în care alternau texte banale, descriind gesturi banale, precum "Plec să cumpăr pâine." și altele asemenea. Altele însă, mă uimeau și pe mine când le revedeam, pentru că aveau în ele o anume atingere, pe care aveam să o descopăr mult mai târziu și cu foarte mare greutate, deși simțeam această atingere, de fiecare dată când reciteam. O simțeam atât de intens, încât îmi era aproape imposibil să accept că erau scrise de mine. De fapt, cred că așa am ajuns să descopăr Atingerea. Sunt conștient că nici acum nu știu foarte multe despre această magică Atingere. Peste ani, când deja începusem să-mi pun întrebări mai grele și să caut răspunsul la ele, aveam să-l descopăr pe Dumnezeu, altfel decât ca cuvânt scris într-o carte de filosofie sau în Biblie. Cu toate acestea, descoperirea, recunoașterea Atingerii, a venit mult mai târziu, cu toate că mi s-a atras atenția de foarte multe ori și în multe feluri. Acum singura explicație pe care o găsesc pentru această inabilitate, această formă de orbire, este faptul că nu eram pregătit să aflu.
Atingerea este Dumnezeu.
Am fost învățat să-L privesc pe Dumnezeu ca pe un personaj de poveste. Un personaj cu care sunt amenințați copii care nu pot fi disciplinați. Un fel de "Bau-Bau", mai mult sau mai puțin fioros, mai mult sau mai puțin capricios, fascinant și înspăimântător în același timp. Am fost învățat să-L privesc pe Dumnezeu, acest capitol fără sfârșit și fără început al existenței, cel mult ca pe un paragraf. Apoi au venit dificultățile, au venit deciziile greșite, de pe urma cărora ar fi trebuit să pierd mai mult decât am pierdut. Diferența aceasta stranie, între ceea ce simțeam înăuntrul meu că era firesc să pierd și ceea ce am pierdut de fapt, m-a ajutat să descopăr un altfel de Dumnezeu. Unul viu, cu care interacționez și când știu și când nu știu. Un Dumnezeu care are grijă de mine și dacă i-o cer și dacă nu și care plătește prețul "consumației", așa cum o face orice părinte când iese în oraș cu familia.
Atunci când am ars acele pagini de jurnal, am suferit foarte mult, pentru că îmi era foarte drag, așa cum e și normal să fie. Era o parte din mine în acest jurnal, erau căutările mele și rezultatele lor, oricum ar fi fost ele. Erau visele mele și pași parcurși în realizarea lor, felul în care am știut sau nu să materializez la un moment dat aceste vise sau părți din ele. Erau acolo de toate: succese, insuccese, analize, poezii, eseuri, un volum și ceva dintr-un roman pe care îl voiam o trilogie. Toate au luat calea focului, într-o noapte dintr-un an al deceniului nouă, al secolului trecut.
A fost scrisul un simplu vis trecător? După ce focul a trimis în înalturi acea parte din mine, o vreme n-am mai scris. Poate durerea, poate nevoia de vindecare a unor răni neștiute, poate altceva ce nu am descoperit încă, m-au împiedicat să o fac. Dar după un timp, mi-am simțit înfrântă rezistența la scris, de necesitatea dinăuntrul meu și am început iar să scriu.
Atunci când am ars acea parte din mine pusă pe hârtie, nu știam ce mă nemulțumește acolo. Cu toate acestea, în timp ce priveam flăcările mistuind paginile scrise cu atâta trudă, înăuntrul meu exista o speranță și o rugăciune. Exista speranța că focul va curăța din acele pagini tot ceea ce era de prisos și că într-o bună zi, acele pagini vor renaște, asemeni Păsării Phoenix, din propria lor cenușă. Acest lucru s-a petrecut chiar și am vorbit despre acele momente în povestirea "Pasărea Phoenix".
Aceste rânduri, nu sunt alctceva decât mici pene, niște celule, niște atomi, niște părți componente ale acestei Păsări magice, căreia oamenii îi spun Pasărea Phoenix.
Acum încep să descopăr ce îmi lipsea din acele pagini. Îmi lipsea acea imagine a unui Dumnezeu viu, prezent, dinamic, aproape și la îndemâna oricui. Imaginea Lui, era în acele pagini mai mult cea a personajului cu barbă și prea puțin răzbătea cea a Ființei extraordinare pe care aveam să o descopăr mai târziu. Abia peste ani, când unele din visele mele aveau să se frângă și lacrimile aveau să mă înnece, aveam să descopăr Atingerea. Abia atunci aveam să descopăr că a visa este o artă. Că a visa, înseamnă a fi prezent, a fi parte componentă activă în acest amestec magic al clipei, cu toate nuanțele, aromele, gesturile, cu lumina ei tainică, înseamnă a da tot ceea ce poți și a primi tot ceea ce ți se oferă, cu bucurie și cu pacea în suflet.
Asta cred eu acum că înseamnă Atingerea.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!