să nu crezi cumva măriuță că am pretenții
de-ați scrie ceva poezie
pur și simplu mai trec
pe unde nu sunt decât două anotimpuri
până ieri a fost cald
azi este frig

despre distanță nu-ți mai vorbesc
din avion viața nu știe dacă merg înainte sau înapoi
așa că locuiesc undeva pe-aici
nu trebuie să aleg să plec ori să mă întorc

stau cu coatele rezemate de lumină
nu mai car bagaje cu mine
nu mai am decât ce-i pe mine
am dăruit tot
dulapul mi-e gol


sărbătorile mă cer
unde toată lumea vorbește ca mine
o să fac o escală atunci și-o să trăiesc
cu gustul zăpezii din apuseni

despre bunica nu ți-am spus prea multe
toată lumea din sat o numea Regina
în satul unde toți au o poreclă

știi tu măriuță cât de greu era să fii nepoata Reginei?
câtă greutate pe umeri
nu te murdări
ține capul sus
nu intra în noroi
nu vorbi cu oricine
netezește-ți rochița
nu-ți scilpesc pantofii
iar ți-ai pus pantaloni

iar eu
băiețoaie
mă luam la trântă cu toți băieții
se temeau de mine
nu mă curta nimeni
de-atunci am învățat
cum să mă apăr de iubire
când îmi dădea târcoale
luam ciomagul și izbeam
ca să fiu sigură că nu mă încolțește și mă lasă
sângerând
în vreun mijloc de drum

tot cam pe-atunci am învătat că luna de pe cer
nu poate sta în palmele mele
mai mult de-o secundă
pentru că e promisă
prea multor femei