Întotdeauna mi-a plăcut să cred că eu mi-am ales destinul. Această credință o păstrez cu sfințenie și în momentele în care luciditatea îmi joacă feste. Este singura modalitate de a persista în idei, de a păși înainte prin glodul și miresemele românismului. Încă din facultate am ales să fac parte din clica jurnaliștilor. O clică vânutrată de minciună, ridicol, conjuncturi, ipocrizie, mediocritate și cu precădere analfabetism. Rațiunile care stau la baza jurnalismului de succes sunt provenite din eradicările educației creștinești asimilate din valorile familiei. Anii pierduți în presă - irecuperabili dealtfel - mi-au persecutat cu bună știință simțurile. Nu există jurnalist de succes care să nu dețină diplomă de bufon. Am devenit un mogul al artei compromisului. Timpul te somează să uiți și să molestezi valorile spirituale. Rațiunea pură se transformă și ramifică în rațiuni de supraviețuire. Adevărurile tale poartă stigmatul subiectivismului și al rațiunilor social-economice. M-am dezumanizat suficient cât să nu mă recunosc, să nu mă identific cu ceva. Un CEVA care să mă definească. Nu mai dețin apartenență la vreo credință. Nu simt dorințe, nu mă inspiră nimic. Anomaliile cotidiene îmi hrănesc ilogicul materialelor condamnate la tipar. Ieri, iluzia legată de faptul că din acestă postură aș putea schimba lumea în bine, îmi stârnea ilaritate, azi îmi demențializează rațiunile, mâine ... Pentru mine, fiecare mâine devine un azi. Am rezistat și rezist încă. Duplicitatea mă creditează permanent, devenindu-mi sursa biochimică a existenței. În cotidian sunt jurnalistul dur, neînduplecat, incontrolabil și imun la sacrificile celor căzuți sub condeiul ideilor mele. Singura fericire dosită în reminiscențele înlăuntrului meu este lipsa nevoi de vendetă. Noaptea, imi aparțin în totalitate. Sunt eu, cel văzut și nevăzut, cititor de toate, iubitor de toate și cu precădere de semeni. Nopțile le dedic iertărilor mele. Păstrez din cotidian rutina ateică pentru a-mi păstra forța creației. Din compromis am asimilat grimasele existențiale în fața frumosului banal. Ce-mi refuz în cotidian, devorez lacom în liniștile nesolare. Sunt o fiară atrofică nocturnă. Acest compromis, unul dintre multele pe care le dețin, îmi conferă aura mistică a invulnerabilității. Sunt convins că voi sfărși linșat de propriile creații, de propriile cuvinte. Dar până la final, mai am de exersat duplicitatea și arta compromisului. Destinul meu, cel pe care l-am ales își va desăvărși într-o creație unică, opera ...

april, 2002