După ce cercetă cu privirea, timp de cateva momente, zăpada albă ce acoperise drumul, Gabriel oftă îndelung. Nu-i vorba că nu se bucura de ninsoare, dar mai erau doar două zile pană la Crăciun!
-Va mai putea veni oare Mosul, pe o asemenea vreme? se întrebă Gabriel.
Nămeții creșteau văzand cu ochii și ca din pămant oamenii de zăpadă iși făceau apariția unul cate unul…
Gabriel nu ar fi recunoscut în fața nimănui, dar se temea de acei oameni albi ce soseau la ei în sat doar iarna. Nu făcuse niciodată un om de zăpadă dar avuseseră unul, anul trecut, chiar în grădină. Îl privise sfios, de după perdea, timp de cateva zile, însă nu îndrăznise să se apropie de el.
În grabă luă un creion și o coală albă de hartie pe care începu să aștearnă hotărat cuvintele: „Dragă moșule, la noi în sat a început să ningă în zori și pană la amiază zăpada a acoperit drumuri și case. Mama spune că o să ningă și maine. Mie îmi place zăpada dar îmi fac griji pentru tine, Moșule, așa că te rog să fi atent!
Aici este cam frig...
Să nu-ți fie frică de oamenii albi din sat... sunt de zăpadă...
Te aștept cu o cană de ceai fierbinte....”