agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-12 | |
TREAZ
E întuneric aici. Și frig. Nu știu unde mă duce drumul. Nu îmi mai este frică. Totul în jurul meu e deja mort. Știu ca par să doarmă. Dar de fapt sunt morți. Împrejurul drumului prăfuit ce se pierde în zare se întind măștile. Cu gurile căscate, ca într-un strigăt mut. Par de cenușă. La început m-am temut ca dacă le voi atinge se vor prăbuși într-un morman diform. Apoi într-o zi mi-am făcut curaj și am trecut cu degetele peste contururile uneia. Nu masca s-a sfărâmat atunci, ci eu. Flori grotești ale unui loc ce nu cunoaște frumosul. Uneori mă aplec și îmi așez capul pe piatra rece ce acoperă cărarea. Adorm repede dar visele ajung greu. Ca și cum ceva din mine le-ar goni până când, hăituit, cedează. Nu îmi amintesc mult din aceste vise. Poate doar că acolo mai zâmbesc puțin. Dar știu prea bine că în visele mele doar mă joc tot cu măștile care mă înconjoară tăcute atunci când, obosit, decid să mă trezesc. Nu am găsit încă măștile din visele mele. De fapt nici nu sunt sigur că îmi doresc asta. Mi-e frică că atunci îmi voi pierde eternitatea rugându-mă unui Creator mut, orb și surd să scoată din mască asemănarea Sa. Să oprească singurătatea mea. Cândva am crezut că poate mai este cineva acolo ca mine. De atâtea ori mi-au înșelat ochii umbrele neliniștite ale măștilor. De atâtea ori am fugit strigând dezarticulat după ceea ce s-a dovedit a fi numai imaginația mea jucându-mi altă festă crudă. Uneori drumul meu se încrucișează cu altele. Am așteptat odată acolo preț de o clipă din veșnicie să mă conving dacă nu cumva voi vedea pe orizontul întunecat alt suflet rătăcitor. Numai praful unduindu-se hipnotic în cântările vântului mi-a răspuns chemării. Scriu acum rândurile acestea cu sângele meu pe o piatră din drum. Poate tu le vei găsi. Mergi înainte. Caută-mă repede. Mi-e teamă că voi deveni la rândul meu o mască, ca odată nu voi reuși să mă mai trezesc din vis. Nu mai am putere să continui. Se termină cerneala și hârtia mă așteaptă sa o calc mai departe în picioare. Grăbește-te. Găsește-mă cât încă mai sunt treaz.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate