nu ajung
sa iti mai spun
daca am plans eu, cea de acum
sau era o adaptare lipicioasa la amintirea mea
(un autocolant marginitor
peste oul inchis al razboaielor pierdute)

daca era o reuniune
a angoasatilor anonimi
(lumea ma iubea ma imbratisa si ma confunda
semisfera refuzului
era miscatoare si suprapopulata)

nu stiu
daca aceasta e fotografia mea
pe pleoapa interioara
daca nu am pulverizat
un dezodorizant anonim
un cantec inecacios, lacrimogen, la sfarsit cristalin

daca toate acestea
s-au scurs peste privirea mea
sau solid, sufocat si neauzit
printr-o mana crispata

si tu nu ajungi sa te mai faci
ghem in jurul acestui nu
ma lasi scrisa ma lasi ma lasi lasa
e o tristete aproape virgina
(aproape sedusa, aproape abandonata)

e un plans fara acoperire nu sunt nici macar eu
e un nu neaparat
numele meu.