---------------------------------------------Joi------------------------------------------------

Ultimile pregătiri și convorbiri aprinse pe chat, telefoane așteptate, contacte pierdute și regăsite, decizii luate cu nerăbdare multă în cârcă. Albastru27 este tot mai nerăbdătoare să știe exact cu ce tren plecăm, Omer se lasă rugat pentru a ne onora cu prezența sa (foarte impunătoare, de altfel). Într-un final, lucrurile se aștern într-o oarecare ordine: Albastru27 va veni direct de la stația autobuzului dinspre Alexandria la noi în cămin, de unde vom pleca apoi seara toți trei pentru a ne întâlni cu Omer la gară. Bineînțeles, ziua este plină cu drumuri parcurse de mai multe ori, asta din cauza unei memorii și a unei organizări care lasă de dorit. Eu fac bagajul pentru Iași (cu mâncare cu tot), iar Albastru27 și Lapislazuli se uită un film, “Magnolia” (mă rog, Albastru27 de fapt se plictisește și se uită pe albumele noastre de poze). În final, reușim să plecăm și să mai și ajungem la timp. La timp pentru a primi un telefon de la Omer cum că până la urmă nu mai poate ajunge la Iași.
La gară ne întâlnim cu Armonie și Silișteanu care au bilete la clasa I și unde să mai punem că s-au lăfăit doar ei singuri într-un compartiment întreg. Se cunosc de pe acum vedetele!…
Călătoria cu trenul este extrem de obositoare, peste tot este întuneric, nu există imagine exterioară și suntem nevoiți să încercăm să dormim în scaunele rapidului de Iași. Mai facem o vizită și celorlalți, în vagonul 2, dar încet, încet oboseala învinge …

---------------------------------------------Vineri---------------------------------------------

Trenul a oprit. Cred că suntem în Iași, dar unde este gara? A, este mai încolo. O luăm din fericire în direcția cea bună. Ajungem în gară la Informații. Între timp descoperă și ceilalți că am ajuns la Iași și că trenul nu oprise din cauza vreunui semnal. După mai multe încercări nereușite, Alma ne reperează (probabil și după tremuriciul celor care veneau din tărâmuri mai calde) și ne ia în custodie. Mergem până la hotel în două taxiuri, care vor avea, bineînțeles, tarife diferite (doar unul era un Tico și celălalt, nu). Ne împărțim pe camere și ne prăbușim în paturi.
În camera unde suntem cazați eu și cu Lapislazuli, au venit mai târziu tiptil-tiptil și Aleksandar cu mătușa sa, așa că ne trezim (la propriu) cu oaspeți. Abia acum ne dăm seama că am uitat să luăm un pieptene cu noi (Soarele Roșu va fi unul zburlit!). Mâncăm cu toții și facem o vizită și în celelalte camere, unde între timp sosise o Veveriță, iar lângă damigeana cu vin aromat a acesteia se găsea un Silișteanu dornic de degustare. Se împart pahare, așa că vom începe cu toții cenaclul cu puțin mai mult curaj. Și cu mai multă ciocolată în inimă, întrucât Veverița ne oferă bomboane de ciocolată (numite chiar “Armonie”).
Într-un final, reușim să ne urnim cu toții și să ne îndreptăm către descoperirea unui Iași cu totul altfel decât își închipuia fiecare dintre noi. Bucureștenii au fost uimiți de cât de molcomă este viața acolo, de la lipsa sau raritatea cafenelelor (și asta ne-a costat ceva drum, pentru astuparea gurii lui Silișteanu cu drogul dimineții) și a cofetăriilor (vânate în special de Soare Roșu), și până la oamenii de un calm ieșit din comun, parcă pășind cu grijă pentru a nu deranja drumul prea mult. După cafea, ne îndreptăm spre ceea ce ni s-a părut a fi Mitropolia, loc unde zâmbim către un aparat de fotografiat care încearcă să ne fure sufletele. Nu a reușit, ni le-am păstrat…
După această călătorie decidem că ceva odihnă este necesară, știut fiind faptul că ne așteaptă o scenă pe care trebuie să slobozim ceva cuvinte fără a leșina, hohoti în lacrimi, izbucni în râs, fără a tremura ori a ne bloca în vreun alt fel. Așa că se așterne tăcerea, cel puțin la noi în cameră, întreruptă din când în când de Lapislazuli care își repetă înfrigurat poeziile, de mătușa lui Aleksandar care se plânge în șoaptă că el nu a recitat niciodată poeziile în fața familiei acasă. Soare Roșu se odihnește pe pat (în ciuda îndemnurilor celorlalți de a repeta), afișând un calm doar aparent.
Ora fatidică se apropie și încet-încet lumea se îmbracă, se privește mai atent decât de obicei în oglindă, iar conversațiile se desfășoară ba pe voci joase, ba însoțite de râsete stridente. Silișteanu este trezit brutal din somn și își face apariția, pe ușa camerei apărând un picior neînsoțit de pantalonul aferent (și un cap fără pălărioară, lucru de și mai mare mirare).
Astfel stând lucrurile, ne adunăm și o pornim către locul faptei de la Casa Pogor. Ajunși acolo, după mai multe peripeții, găsim o sală cu o formă aproximativ de semilună, cu ferestrele deschise spre cer, cu o scenă de lemn (care a fost însă neglijată pentru că toată manifestarea a fost ținută în fața acesteia, lângă sufletele noastre) și vai, cu două microfoane…
Totul începe cu o prezentare de fotografii care sunt menite să ne introducă în atmosferă. Între timp, Alma caută cu privirea printre noi vorbitori de seamă. Puțin câte puțin, în gheață apar crăpături, o dată cu primele comentarii ale Veveriței (despre site și ce înseamnă venirea noastră la Iași) sau cu un Lapislazuli dând explicații despre sistemul steluțelor și reușind să ne tulbure la auzul cuvintelor “partea proastă a acestui site…”. Apoi, unul după unul, toți ceilalți membri de pe site au avut plăcerea de a ține microfonul și a se prezenta.
După introduceri au curs versurile și zâmbetele, aplauzele și emoțiile, muzica și bucuria noastră de a fi împreună, iar deasupra tuturor erau Alma și domnul Leoveanu, care punctau momentele principale ale întâlnirii. În final, s-au adus mulțumiri celui care a făcut posibilă această cunoaștere a inimilor noastre, creatorul site-ului www.poezie.ro, Radu Herinean.
S-au făcut poze, s-au luat gustări, s-au dat și primit aplauze furtunoase, s-au oferit flori vedetelor serii, adică Veverița (impresionând prin felul în care a trăit momentul și prin accentul moldovenesc, puternic rezonant, al poeziilor sale :), Armonie (de un romantism contagios), Magul (invocând Cosmosul și cutremurând spiritele) și Raluca (cea cu voce încântătoare).
Seara a continuat la Borta Rece, unde a curs vinul, de această dată, atât cel a Veveriței (care a tronat pe masa poeziei) cât și cel al lui Eminescu sau al lui Creangă (nici nu vreau să-i numesc pe trădătorii care au cerut totuși bere). Mulți s-au dedat la dans (chiar și Lapislazuli, de obicei încăpățânat în această privință), asta după ce am dat gata bufetul suedez. Unii dintre noi au luat lecții de la alții mai mari (Aleksandar a fost citit și comentat timp de aproape o jumătate de oră de către profesorul Leoveanu, iar după asta a urmat ora de dans, cu Alma).
Noi (Lapis, Soare, Albastru27, Aleks și mătușa sa) am fost primii care ne-am retras de la petrecere să ne aruncăm din nou oboseala în cearșafurile camerei de la hotel.

-------------------------------------------Sâmbătă----------------------------------------------

Bătăi de toacă și clopote de biserică ne trezesc de dimineață, trimițându-ne la întâlnirea cu Opaque și cu Magul pe noi, cei cazați în hotelul Inspectoratului Școlar: Armonie, Veverița, Moebius, Vameșu, Aleksandar și mătușa sa, Albastru27, Lapis și Soare Roșu. Silișteanu ne părăsise încă din toiul nopții. După ce colindăm puțin după o cafenea (din nou), grupul ultimilor cinci își ia un Mag drept ghid și ajunge să viziteze și adevărata Mitropolie (mărturie stă poza realizată de Magul, din Galeria de imagini de pe site), admiră dantelăria rece a Bisericii Sfinții Trei Ierarhi și intră în Palatul Culturii, la Muzeul de Istorie a Moldovei. Tot aici se reunesc cele două grupuri de poeți, iar mai târziu ni se alătură și Alma. Ne luăm rămas bun de la vocea caldă a Magului (făgăduindu-i că-i vom ține pumnii pentru călătoria riscantă într-o mașină “de colecție”). Alma preia de aici conducerea și mergem la masă (pizza moldovenească, discuții despre site, idei și sugestii pentru cenaclurile viitoare, schimburi de adrese de contact). În continuare: drumuri la gară, rezervare de locuri, poze făcute cu grup de fete înflorate în gară, bagaje recuperate în grabă de la hotel și îmbarcarea în Săgeata Albastră a grupului din București (Albastru27, Lapis și Soare). E prima noastră călătorie cu acest motor, dar ne grăbim să punem stăpânire pe cabina de comandă. Facem concurs de bancuri cu conductorul și așa timpul trece mai repede. Încercăm chiar să adormim un pic pe banchetele nu foarte comode ale Săgeții.

Acum, dacă mă gândesc bine, încep să mă întreb dacă nu cumva am uitat să ne trezim în gara din Iași…