Cu ani în urmă, a existat în mine un alt om ... era un om curat și sufletul lui era miezul durerii din mine ...
Au fost clipe de groază, când am urât acest om din mine, pentru că îmi doream mereu să îl omor și să-mi rămână sufletul lui ...
Cu ani în urmă, în mine se luptau doua ființe și zbuciumul din mine părea fără de sfârșit ... Îl regăsisem ascuns într-un colț umed din inima mea ... E ca și cum o biată floare își caută loc să se nască printre buruieni ...
Aș fi putut, poate, să-l omor atunci ... când i-am simțit întâia oară scâncetul amar. Aș fi putut poate să distrug ce avea să fie ... Dar l-am lăsat să-mi umple sufletul și acum mă simt invadată.
În mine s-a născut un om. Eu nu sunt un om, eu sunt o ființă întunecată care nu știe să iubească. Dar el ... el știe ... și peste ani de zile, el o să mă omoare ...
Cum să nu mor dacă nu pot iubi ...
O inimă care nu iubește uită să mai bată. O inimă care nu iubește e o inimă moartă. Eu. Eu sunt moartă ... și pentru fiece inimă moartă, Dumnezeu naște un om, o inimă vie ...
Așa s-a născut el ... în mine ...