agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1262 .



Mama zeilor
personale [ Gânduri ]
vis din copilarie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [caesarmcm ]

2004-04-16  |     | 



Intuneric... doar intuneric... si frig... un frig negru mat, fara nici o stralucire de viata. Si acolo esti tu... mama zeilor... singura.
Imi amintesc de o noapte de iarna cand eram copil si visam acelasi lucru... venisem de la joaca si imi aminteam de nasul rosu al prietenilor mei. Era un frig groaznic si totusi noi ne incapatanam sa stam afara... pana noaptea tarziu cand parintii ingrijorati ne gaseau in sfarsit si ne certau pentru inconstienta noastra.
Tata m-a certat destul de rau... eram cu ochii in lacrimi cand m-am inchis in camera si m-am trantit in pat.. nu puteam sa dorm, stateam doar si plangeam si ganduri rele imi treceau prin minte. Intr-un tarziu m-am linistit si am adormit si am visat...
Am visat acelasi intuneric fara speranta... si doar ea era acolo linistita si sigura... stia tot ce avea sa se intample... Era singurul locsor de caldura in tot universul rece si negru. Era goala si calda... stia ce avea sa se intample.
Cand eu am iesit din corpul ei era la fel de linistita si sigura. Eu eram nedumerit si speriat. M-a luat de mana si m-a tras inspre ea... m-a cuprins la pieptul ei cald si m-a sarutat pe crestet... m-a udat cu lacrimi calde si mi-a linistit bataile inimii. Mi-a spus ca noi suntem inceputul lumii... ca noi putem avea orice... si ca din noi se va naste o lume asa cum o vom vrea.
Abia atunci pentru prima data am avut curajul sa o ating... mi-am plimbat degetele tremuratoare pe pielea ei... i-am cuprins umerii si apoi am coborat incet pe spatele ei arcuit... mi-am afundat capul in pieptul ei primitor... apoi am inceput sa o sarut nebuneste pe tot corpul.
Ea mi-a aratat delicat drumul spre corpul ei si eu m-am lasat condus fara sa indraznesc sa ma misc de frica sa nu o deranjez cu ceva... nu eram capabil nici de cea mai mica impotrivire... ma simteam cuprins de perversiune...
Perversiunea cum o vad eu e sinonima cu ispita... dorinta mai puternica decat orice de a face ceva interzis... e ca atunci cand esti pe marginea prapastiei si iti doresti cu disperare sa sari chiar daca stii ca o sa mori... e ca atunci cand faci ceva neacceptat de ceilalti si in loc sa incerci sa ascunzi te apuci sa strigi in gura mare stiind ca vei fi pedepsit... e ca atunci cand stii ca vei fi legat pe vesnicie in mrejele femeii si totusi te arunci cu capul inainte...
Stiam cu siguranta ca nu voi mai fi liber nicicand... ca nu imi voi putea scoate din minte nicicand imaginea ei... privirea ei... parul ei ravasit... Si totusi... si totusi nu puteam sa ma impotrivesc... parea ca ea imi controla corpul... ma miscam in ritmul care il dorea ea... fiorii pe care ii simteam strabatandu-mi corpul nu puteau fi ai mei... nu mai simtisem niciodata asa ceva... veneau sigur din afara fiintei mele... si de unde puteau veni daca nu de la ea? In sfarsit o liniste si o multumire deplina m-a cuprins... si am adormit...
Cand m-am trezit m-a mangaiat pe ceafa si mi-a amintit de puterea noastra de a face orice... ca de acum lumea e a noastra... si mi-a aratat puterea ei... mi-a zis sa imi doresc ceva... si mi-am dorit lumina... mi-am dorit ca intunericul sa dispara... Atunci din trupul ei s-a nascut un soare... ca un copil... l-a luat in brate si mi-a spus ca acesta e primul nostru copil... mi l-a dat si mie sa il tin in brate... l-am luat emotionat si nu imi venea sa cred miracolul... mi l-a luat si mi-a spus ca e doar inceputul... ca noi suntem parintii lumii si vom crea o lume asa cum ne dorim...
Si din trupul ei cald au inceput sa curga izvoare... apoi o mare de verdeata a inceput sa se reverse din locul magic dadator de viata... si toate erau asa cum ne doream... erau copii nostri si ii iubeam... Mi-a spus ca toate astea se nascusera din dragostea noastra si ca nimic nu e mai puternic decat noi atunci cand ne iubim...
De cand nu am mai visat asa de frumos? De cand eram un copil ce credea ca lumea e al lui... Si acum tu ma faci sa visez din nou...
Pacat doar ca visatorii sunt intotdeauna singuri... Un vis nu poate avea doi visatori in acelasi timp...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!