Ce-a mai scris ? Ce mai face ? Unde e ? Erau întrebări pe care mi le puneam atunci când vroiam să mă binedispun. Citind eseurile unui coleg de Agonie, virulent anti.Era distractiv. Era jalnic, era patetic, era neinformat. Era prietenul meu. Am crezut totdeauna în puterea cuvântului, în tăria argumentelor. Mă întristează și mă deprimă atunci când diverși "prieteni" de Agonie îmi aruncă în față "adevăruri absolute". Nu există din păcate adevăruri absolute. Există numai lucruri de care se poate discuta, cu care se poate negocia, cu care se poate cădea de acord. N-am scris niciodată cu ură, cu răzbunare, cu răutate. Totdeauna mi-a plăcut dialogul. El însă s-a supărat.El însă n-a înțeles. El n-a putut să ducă un dialog bazat pe fapte concrete. Se supărase mai demult crezând că sunt înțeles cu editorii și editorul șef. Departe, foarte departe de asta. Dacă aș fi înțeles ar fi Agonia mea absolută. Și ar fi plicticoasă.
Avem nevoie să putem publica. Avem nevoie să dialogăm. Avem nevoie de micile noastre adevăruri, nu de hălci mari, imunde de adevăruri definitive.
Pentru că adevăr definitiv există doar în Cer.
Îți cer scuze dacă te-am supărat, întoarce-te domnule Z.