Plouă cu lacrimi peste Timișoara, cu lacrimi și gloanțe care pătrund in oamenii pasari, in oamenii fluturi. La catedrală sângele a devenit hartă iar visele sunt călcate sub bocancii țintuiți ai îngerilor cu haină militară. În aer moartea dansează cu stelele si adună picături de lacrimi din ochii mamelor care își așteaptă copiii să vină acasă.Dar ei nu vor veni acasă. Nu acum. Probabil niciodată. I-au oprit în drumul lor ursitoarele deghizate in securiști și cineva împarte colaci, lumânari, prescură și cadouri de Crăciun. Mirese cernite traversează Podul Decebal și hainele lor sunt pătate cu sânge iar tancurile trec peste ele într-un joc macabru. Mamă nu plânge, copilul tău e fericit, e sus în cer și liniștea s-a așternut ca o zăpada albă, cuminte, calmă. Mamă nu plânge că lumea a uitat, e o lume nebună, iar puiul tău a rămas ca o lumină vie privind la tine, de acolo, din Piața 700. Va veni o zi când ploaia adevărată va veni și îngerii vor fi îngeri, nu milițieni. Va veni o zi când te va mângâia lumina pe care ai pierdut-o, sau o credeai pierdută, în Piața 700.Va veni o zi cand din cer se vor cobora ingerii adevarati si vor sterge cu candoarea lor lacrimile si durerea.Acum e liniste in Timisoara si giulgiul indiferentei s-a asternut odata cu lacrima uitarii.Securistul care ti-a ucis visele e parlamentar iar calaul victima.Tara e condusa de tradatori si oameni care nu au ezitat sa scoata pistolul iar apoi sa se declare eroi.Au murit degeaba dar probabil fericiti iar lacrimile se vor usca foarte greu.