agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-15 | |
15 Noiembrie 1984. Ma aflam impreuna cu Mitica Suruparu in mirificele chei ale Bicazului gata sa escaladam traseul de gradul 9 Santinela.Vremea era superba pentru o luna ca noiembrie si planuiam sa iasa grozav. Cu Mitica mai facusem traseul ''armata'' si alte catarari destul de dificile.
-Esti gata? -Sunt gata. Mergi cap de coarda? -Da. E mai bine. Cap de coarda este alpinistul care porneste primul in catarare urmand ca secundul sa-l urmeze. Rolul lui este de a fixa pitoanele in crapaturi si de al asigura pe cel de al doilea.Cand privesti de jos in sus ai impresia ca peretele e imens si ca Iti trebuie o doza mare de nebunie sa -l faci.Primii 150 de metri i-am facut acompaniati de zborul pasarilor si de vuietul nervos al Bicajelului ce se spargea la picioarele noastre. Mitica venea calm in urma si parea ca nimic nu se va intampla grav.Am depasit ultima surplomba mare in jurul orei 16 si am asteptat in regrupare ca moldoveanu sa apara.Mai aveam 60 de metri si gata. -Mitica vi? -Da. Da-mi liber la coarda! -Ma tu esti nebun? -Da-mi putin liber la coarda! Vocea ii era calma si l-am ascultat. -Mai liber -Mitica raman fara coarda, cat sa te mai las? -Da-mi liber inca putin. L-am ascultat din nou. De la un timp, cam dupa 10 minute vocea nu i se mai auzea. -Mitica ce naiba faci? Nimic.Tacere mortala. Ce naiba a patit asta? Stiam ca are la el doar hamul superior si cateva carabiniere. Ce se intampla? -Mitica? Am strigat de 2 sau de trei ori tare cat am putut dar tot nimic. M-am decis sa cobor putin ca sa-l vad unde se afla si sa-l aduc langa mine.Imi era foarte greu deoarece surplomba incepea brusc si eram legati de aceeiasi coarda. -Miticaaa? Am miscat putin de coarda si am auzit o voce gatuita din surplomba care parea de dincolo de viata: -Nu... ma.. lasa.. sa mor.. Atunci m-au trecut toate apele si frigurile iadului. Din experienta stiam ca un alpinist cazut in coarda avand doar hamul superior este condamnat sa moara in 10- 15 minute cu o moarte agonizanta si groaznica.M-am rugat la toti sfintii de pe cer, la toata minunea raiului sa nu se fi intamplat asa ceva.In mintea mea vedeam pozele din revistele de alpinism cu cataratori morti in asemenea conditii.M-am apropiat mai mult decis sa risc ca sa-l salvez. Altfel ma aruncam si eu cu el in gol.Pana jos as fi murit de atac de cord oricum.Cu prusicele( sfori de grosimea unui siret folosite pt asigurare dubla) m-am lasat 4 metri catre el dar brusc eram sigur ca fac o greseala. Nu asa trebuia sa ajung la Mitica! Ca un nebun cautand solutii pe margnea unei morti iminente m-am decis sa ma desprind de coarda principala si sa cobor la liber.O nanosecunda de neatentie si eram eternitate.Din prusice am facut niste scarite pe care le-am atasat la coarda principala ca o firava sansa in caz de ceva. Sa-l vad eu pe ala care sta la 300 metri in gol legat de o sfoara de grosimea unui siret! Prusicele s-au strans in jurul piciorului si curand mi-au ntrat in carne. Sa mai zic de durere? Sangele a inceput sa-mi curga pe coarda lubrefiind coborarea.Ce usurare! Cu chiu cu vai am ajuns la el si i-am privit chipul.Livid , cu limba atarnand in coltul gurii si ochii de mort. Spre fericirea mea i-am zarit un picur de sange in coltul gurii. Traia! -Mitica ma auzi? Mitica sa nu mori auzi? M-am aplecat si era gata sa zbor in gol caci mi-a trecut glontul pe la ureche.L-am luat incet in brate si am incercat sa-i fac masaj chiar respiratie gura la gura. Dupa un timp ce parea o vesnicie a inceput sa-si revina. -Sa nu ma lasi sa mor! Nu vreau sa mor! -Nu te las sa mori! Scapam de aici si ne imbatam de bucurie! -Ma dor rau bratele.Parca sunt rupte. M-am uitat la hamul lui si am nteles rapid ca inca era strangulat.Cum sa-i dau hamul jos? Norocul meu a fost ca avea hamul facut de el si cu dintii l-am desprins din cusaturi.A oftat si si-a lasat capul pe umarul meu.Acum eram doi ticniti pe o coarda iar unul il tineam in brate.Geaca lui Mitica s-a dus la vale si nici ca am mai gasit-o.Jos pe sosea se purta o discutie interesanta: -Ce e domn'le acolo sus? -Doi alpinisti morti. Eram obisnuit cu lume in catararile mele dar speram ca de data asta sa realizeze cineva in ce rahat eram si sa cheme salvamontul. S-a lasat seara incet si frigul ne-a cuprins ca o prevestire urata.Mitica a inceput sa tremure si sa se agite ca un apucat strigand mai mereu ca vrea sa moara.Cu prusicele legate de coarda am inceput sa urc ajutandu-ma si de scaritele lui Mitica.Cred ca durat 5 ore ca sa ajung 3 metri si nu era bine.La un moment dat am vazut chipul lui Dorin de deasupra noastra.Raul imi astupa vocea si printr-o minune m-a inteles.Dorin era un coleg de alpinism din Brasov si stiam ca face traseul alaturat.Impreunacu colegul lui s-au apucat sa traga de coarda aproape aruncandu-ne |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate