erau dimineți mirosind a ebonită arsă când uitam că exiști
zorile se ghemuiau umede în sobă în timp ce din zaț mă privea viitorul neghicit de ieri
erau dimineți în care nu respiram decât printre ambalajele de plastic și celofan
uitam că exiști
duceam gunoiul; iluziile născute moarte în vis le aruncam
fiecare gest se desfășura la concret așa cum poate mai știi
aveam timp să răspund monosilabic doar la trei întrebări
Da, de mâine vine iarna
Da, de mâine facem foc
și Da, facem copii

Da.

înfăptuiam un miracol fără să știu
atunci când respiram cu respirația ta
atunci când răspundeam monosilabic
și atunci când spuneam Da.