tomnatec gand
cazut precum o frunza
ma prinde stand
de vorba cu o muza

tomnatec vant
apleaca crengi
inspre pamant

tomnatec vant
imi frunzareste fruntea
cerandu-si fiece an alt tribut

tristeti de toamna
imi inrosesc zarea
si ma trezesc cu chip de piatra,
mut
in alta dimineata ingalbenita pal
de frunzele ce cad in ultim vals
infasura pamantul caramiziul sal
iar cerul toarna rece un des plans

prea des mai plange cerul
de cand mi-a murit vara
prea des imi vine seara
si muza si penelul

norii vestesc tacere
in frontul agoniei
strigata cu durere
in pragul nebuniei

cosite prinse efemer
mult chinuite inspre cer
vor pocalul sa-l inchine
ca barbati cu sange-n vine

e toamna-n suflet iar
vantul sopteste rece
de vreme am habar
ca trece ...si iar trece...