agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-08 | |
O noapte crăpată într-un nou coșmar. S-a spart geamul dintre realitate și visare.
Nu mă mai învinovăți până și de aerul pe care-l respir ! Poluându-ți parfumul, din florile prea-frumoaselor tale minciuni. În grădina ta cresc toate speciile. Ba s-au mai dezvoltat și unele noi. Împerechiându-se între ele, incestuoasele. Sunt bolvavă de tine. M-ai condus cu atâta precizie până la maginea prăpastei, de parcă ai fi plănuit doar asta, de o viață întreagă. Cum să mă faci bucăți, ca pe un joc de puzle, descompus. Acum fi fericită ! Mi-au crescut ghiare din carnea pe care ai zâriat-o. Mi s-a ascuțit limba, îmbătată de veninul tău. Mi-ai acoperit sufletul cu blocuri de piatră, bătătorite de tălpile tale. Eram pământul tău preferat, de călcat în picioare, în plină furie. Văduva neagră. Mă cățăram cu ghiarele întoarse, arahnidă crescută din osul craniului, pe un teren, stâncos și abrupt, care ducea înspre adâncuri, din ce în ce, mai întunecate. Nu știam ce anume mă atrăgea la acele vizuini tulburi ale vidului. Dar mă ambiționam a urca ( în coborâre ), cu o înverșunare de-a dreptul perfidă. M-am lăsat scăpată de sub controlul rațiunii. Să mă mai scutească de reguli și paragrafe, pe care, în fond, niciodată nu le-am semnat. Sentița la închisoare pe viață. O singură viață de suflet, în mii de trupuri epuizate. Cât de mult ai reușit să o afectezi ... te întrebi ?! Toate merele uscate, din copacul oprit, mi-au picat deodata în cap. Și când te gândeși că, prea-luminatul, Newton ar fi întâlnit-o ca pe o revelație multiplă… în cazul meu, nu a fost decât o trecere mai departe, în imaginea paralela a visului din urmă. Vădit mai tragic ! Dar toate păreau a avea ceva în comun. Era o pată, incoloră, care atârna de un colț oarecare din tablou. Dintr-o singură pensulație, delicată și suavă, de infern, deghizată în pană de scriitor. Pentru un moment am crezut că eu sunt purtătoarea. Că din mâinile mele îi curgea, ei, veninul. Că i-am intrat în jocul malefic de creatură-păianjen. Când s-a apropiat de mine, nici măcar nu m-am retras, închipuindu-mă, încă, a fi una și aceeiași cu dânsa. Astfel a avut posibilitatea de-a mă mușca. Infectându-mă. … nici nu-mi mai amintesc dacă s-a întâmplat înainte sau după impacul cu propria neîmplinire. Ai împletit așa de bine firele încurcte ale destinului, încât nici nu m-ai lăsat să-mi dau seama din creștetul cărei, blestemate culpe, coboară. Rămânând doar eu. Singura vinovată, la orizontul pânzei închegate. Cum mi-ai făcut tu să înțeleg, că niciodată nu voi ajunge mai mult de atât, mai devreme sau mai târziu – tot singură ! Ca și cum, doar pentru acest unic și blestemat adevăr, m-aș fi născut. Ca și cum aș fi coborât din propria-ți frustrare. Lăsând să se adune, înăuntrul meu, toți strigoii timpului – trecut, prezent și viitor. Clipa, tot tu, ai rămas a o alege. Și ai ales-o pe cea mai imundă. M-ai ales pe mine !
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate