m-am apropiat de marginea peronului, am privit în stânga, apoi în dreapta, am urmărit liniile de tren în paralel până la punctul de dispariție sub curba tunelului și am închis ochii. m-am abandonat acoperirii unui val sonor strident, spumant; timpanul meu recepta acut și bătea nepregătit sub materia fonică a ecoului aglomerației din metrou; consistența stimulării acustice din urechea mea atingea gradual o claritate atomizantă; un cor aleator de voci tinere, în monologuri vibrante, ininteligibile fiecare dar intuibile în parte din amestecul fiecăruia cu celelalte; peste efervescența lor, cad accente rare de țipete ale unor copii scăpați din școli într-o libertate defulantă post-constrictiv, ca o anarhie; din amestecul ei, un schelălăit de câine speriat de mimarea unei mângâieri de om taie diagonala massei de călători și fuge în colțurile cele mai de sus ale betoanelor în care tremura, la fiecare tren care intră și iese, intră și iese, intră și iese, pântecele spațiale în care începusem sa mă [dez]integrez; urmăresc și pierd câinele și mângâierea lui, repetat, așa cum am urmărit și am pierdut, repetat, chiar și o dragoste. mă închipui în imaginea întoarsă a oglinzii uneia dintre sine; nu mă văd dar știu că nu sunt slab sau gras, că verdictul ăsta, oricare ar fi el, depinde strict de cunoașterea eventualului opus al său, a încă unuia în afara lui sau de accepțiunea unei semnificații alternative drept variație-reper; sunt, așadar, slab pentru că nu sunt gras sau potrivit; sunt gras pentru că nu sunt slab ori potrivit; sunt potrivit pentru că nu sunt slab sau gras; și da, nasul meu e mare pentru că nu e mic sau potrivit; e mic pentru că nu e potrivit sau mare; e potrivit pentru că nu e nici mare, nici mic. dar cum să stabilesc semnificația uneia dintre însușiri, ca rădăcină, pentru a putea deriva, de la ea, o următoarea, fără un anterior, fără o bază de variație?; o, și am voie să persist în această înțelegere până o epuizez; am voie să aleg o alta, oare următoarea?, din care mă pot desprinde către o succesiune în infinit, la infinit, în afara nevoii de a-mi lămuri definitiv ce trebuie să găsesc mai întâi: înțelegerea, succesiunea, infinitul sau câinele.