Cine mă poate acuza?

Cu braconierii n-am încheiat nici un pact.

Steaua roșie în cinci colțuri
m-a lăsat rece
până în ’89 –

când au vrut ei
n-am vrut eu

când eu am fost de acord
ei
s-au pus de-a curmezișul
pe motiv de clănțău.

Director peste o nouă generație de sacrificiu
am frământat noroaiele din Lunca Șacovățului
timp de cinci ani și ceva luni –

în fiecare dimineață
la ora șapte
mă așteptau cizmele de cauciuc
să le iau la purtare

pe marginea Cimitirului.

Babe habotnice
trânteau
din seninul viscolului
câte un
“Sărut mâna, părinte!”

și

(după recunoaștere /
dezmeticire /
deșteptare)
“Piei, drace!”.

Intram în cancelarie cu forcepsul.

State de plată pentru Maria și Emilia
care
o dată pe an aveau treabă cu moașa
dispensarului comunal. Predam
limba și literatura română-n răspăr
zi de zi.

Spre vară,
în pauza mare
pescuiam în fântâna lui moș Gherasim.

N-am prins nici pe naiba vreodată.

(Pe ghizdurile fântânii lui moș Gherasim
conjugam în neștire
verbe la diateza pasivă
imaginând exemple seducătoare
pentru ilustrarea practică
a elementului predicativ suplimentar -

a doua paranteză rămâne deschisă.

După douăzeci de ani de la
evadarea prin concurs
cine să mai știe
incantația de atunci?

Moș Gherasim
cu fântâna secată sub omoplatul stâng
bântuie și astăzi pe lângă cimitirul din deal
monitorizând rotația cadrelor.

Mucalit mai peste poate
cântărește din ochi
noroiul de pe cizmele de cauciuc -

pentru fiecare ales
are o listă nesfârșită de verbe
conjugate la diateza pasivă
și exemple seducătoare
pentru ilustrarea perfectă
a elementului predicativ suplimentar
la care oferă pe de-asupra

- galanton, pișicherul! -

câte un bon de pescuit
în pauza mare:

“Duty free, dom’profesor,
pe cuvântul meu de moș Gherasim!”