Stau si ma privesc in tine ca-ntr-o oglinda
Iti vad sufletul incercanat de suferinti neadormite,
Si simt prin mine umbletul a zeci de tacute cutite.
Dar caut in ochii tai mari azurul de mai si floarea de cires.
Nu, nu mai zaresc decat un noiembrie ruginit de durere si lacrimi,
Prea drept si prea bun pentru negrele-mi patimi...
Ochii imi sapa adanci rauri de foc
Ce se-aduna si cresc, se rotesc ca-ntr-un joc
Si ma duc prea departe pe-a lor aripa.
Te vad iar in mine si sufletu-mi striga :
-Voi, ani lumina !
DE CE SUNT EU CLIPA ? ! ? !