agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-19 | |
Seară
Din fiecare cuvânt rămâne în urmă o vreme în care se duc să nu piară niște oameni greoi, întrecuți în alergare de moarte. și atât de departe e timpul, și-atât de aproape e marginea, imaginea lui! într-o ogradă a lumii, sub vie, ca o găină bătrână și șchioapă se scaldă Bucureștiul în praf. amputând tăcerea bolnavă, tramvaiele trec cu luminile lor printre oamenii orbi. nici măcar nu știu dacă mai există vreo țară în care să fie o grabă mai mare la uși. în ambele sensuri… oriunde, din Dumnezeu, se rupe o femeie și vine spre mine întrebându-mă-ncet ce drum să aleagă s-ajungă în locul știut. prin osul ei de fildeș se întinde prea mult întuneric ca eu să-mi mai țin în deschidere ochiul, iar locuirea mea e mult mai știută, e mult mai aproape… târziu, alergând din cuvintele mele, o privesc în cadă îmbăindu-se goală precum destinul patriei în viețile noastre. și această imagine veche o port de copil – într-un miez de noapte am văzut-o pe baba Mărița cum se îmbăia în balta cu stuf. i-am spus străbunicului meu și mi-a povestit că în Balta lu’ Mitoi vin vrăjitoare mereu să se scalde în cumpăna nopții cu dracu. iarna, C.A.P.-ul scoate de acolo bucăți mari de gheață, pe care le îngroapă adânc învelite în paie să țină până vara, să fie berea rece în căzile de fier. s-au dus acele târguri, și acele bâlciuri, și Ziua Minerului cu toți micii și muștarul ei. azi o văd numai pe această femeie și imaginea ei atât de aproape, nimicește zâmbind competența mea în a trăi singurătățile reci… mă duc mai aproape de genele ei întoarse și blânde. și astăzi, probabil, atât de cald a fost în sat, încât o fi văzut cineva căldura jucând pe luncile negre. eu am privit în orașul acesta sufletele oamenilor cum jucau pe moartea încinsă. o seară lungă se întinde prin osul ei de fildeș, din fiecare cuvânt rămâne în urmă o vreme în care se duc să nu piară niște oameni greoi, întrecuți în alergare de moarte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate