agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-20 | |
Mejdina din cimitir
Cân’ mergeam la Corșor mă mai lua și pe mine Măria cu ea la muncă s-o mai ajutorez, o aud și acum, în calea plânsului, cum mă îmbărbăta: fuga, mamă, fuga cu mânușițele, învață să dai fuga, că nimenea nu s-a născut învățat. lua demâncare în geac și ulcioru’ cu apă și mă ducea la locurile noastre din Crețu, din Tinoasa, din prunii de la Mieilă, din lunca Oltețului ori de oriunde altundeva și-mi arăta mereu mejdinile. lăsa furca jos și mă chema lângă ea prinzându-mă de mână. atunci o vedeam cum trage aer în piept ca și cum s-ar fi pregătit pentru vreo măreție oarecare și rostea punând picioru’ al drept pe linia pe care trebuia s-o țâu eu minte o sută de ani: „vez’ piscanu’ ăla? de-acoló și pân’ la marginea pluțâlor, în părăul care duce-n Valea Strâmtă, e locu’ nost’ de lung, iar de lat țâne din marginea ferigilor care crescură pe locu’ un’e fu conacu’ lu’ Băzăvan și până-n malu’ ăla de pământ care se vede ca mormântu’, o fi fost făcut de tata. jumătatea din dial a locului e a noastră, jumătatea din vale este a lu’ Vasâlică, pă lat trebuie să treacă optzăci de capre. cască oichii, să nu uiț’, da’ să nu te țâi numa’ după maluri, ele să măi schimbă cu vremea, de la ponoare. tu să țâi mereu de linia drumului lu’ Florescu, la cotu’ ăla e colțu’ pământului nost’. să nu te lași dezorientat de nimenea! abia așteaptă ăștia să vă ia pământu’, că zâc toț’ că voi n-aveț’ capu’ bun, cică sunteț’ d-ai cu carte la cap... atât așteaptă, să nu trageț’ pologu’ ori brazda la sâgur! bă, să fii cu sâmț și aprig. cân’ îț’ ia careva brazda, să nu pregeț’ să dai cu iel de pământ! bă, păi ăla îț’ ia bucătura de la gura copiilor, plus rușinea față de tata! cum v-o vedea că orbecăiț’ p’in fân cu coasăle-n spinare, v-au și întors, la anu’ care vine, pologu’ peste fânu’ vost’! nu să bagă tot în anu’ ăla, ăștia-s răbdători... pă urmă vin la voi la umbrare râzân’, cică să v-ajute să trageț’ linia cu picioru’ p’in iarba a mare... să au de bine cu ai de la Primărie și gata, v-au suflat într-o clipită metru’ din pământu’ tatii... și tot așa mereu!” apoi ne-ntorceam la furci printre tăuni și futaci și iar o auzeam: „fuga, mămicuță, fuga cu mânuțele, că vine sara și zbiara Munteana noastră neadăpată-n iesle.” Măriuța mea s-a osândit douzăci de ani cu toate pământurile. după moartea lu’ Tătăică, a gustat pământul cu toată gura. asta este vitejia celor de acolo, luptă mereu cu mersu’ lumii și cu vremea. niciodată nu cad, mâinile lor de pe piept le-aș săruta la fiecare înmormântare a noastră. bunica asta a mea, cu care am fost toată copilăria într-o competiție, atunci cân’ trăgea să moară, l-a chemat pe năucu’ de tata și i-a spus: „bă, Victore, iote ce rugăminte am io acu’ la voi..., mă, cân’ oi muri, n-o scoateț’, mă, pă mama ori pă tata ca să mă-ngropaț’. să mă puneț’ la stânga ei, măi e cam o jumătate de metru rămas nefolosât, ori și mai bine, până la potecuță. dac-ai să intri vreo țâră și în groapa mamii, n-o fi foc, da’ să nu mă băgaț’ în locu’ ei. să măi căștigăm jumătatea aia de metru! ș-așa stă degeaba potecuța, nu trece nimenea pe- acoló! nu vedeț’ că o dată la zăce ani să face-nmormântare-n bătătura noastră?! de ce să ne scoatem afară mereu, unii pă alții, ca proștii? bă, Victore, mamă, dacă tot mor io acu’, trebe, mă, să măi căștigăm cu trupu’ meu un loc!”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate