lacrimi distilate
în cazanul sufletului
pe chipul tău
sublim altar
și tu ai fost răstignită
pe crucea timpului
amintirea cuielor te doare
sângele din buzele tale
îmi împăienjenește ochii
îmi doare irisul

ai plecat
ca o metaforă nenăscută
ascunsă-n cerneală
lăsându-mă să te caut
în cuvinte
buzele tale sunt sub penița mea
migrează în mine
în mâna mea
furnici roșii ridicând mușuroaie
de litere
de senzații

vii de fiecare dată
te simt în a
te simt în o
dar nu te văd
doar pete de cerneală - ochii
albastru sângeră pe coli
în picături de așteptare
fluidizate timpuri țipă
sfidând sfidarea că nu ești
fiind.