agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-19 | |
Poem cu natură
Întotdeauna peste mijloc sînt mai mult cu o frunză decît toamna, dar nu te-aș dezgoli de voal pentru că te-aș zgîria cu ramurile mele care te caută de ploaie în sfere perfecte. ca un arbore cojit în văzduhuri o să te spintec, doamnă, tu – albă și goală, eu – bronzat și plin. întotdeauna pe piept sînt mai mult cu un val decît marea, dar nu te-aș dezveli de umbră pentru că te-aș albi cu spume căutînd mereu mișcătoare nisipuri în care să moară simetricul geamăt al mării… un soare din mînecă scos pe sub frunze adoarme și doar pe sub valuri se mai lasă stins. o să te salt de mijloc, doamnă, ca pe-o statuie învinsă la malurile mării. sînt adiere și împing valurile, sînt adiere și răsfrîng frunzele. cerul împreună cu tine învață să meargă – și el fusese străpuns de arborii goi. nici păsări pe ei nu mai cîntă, nici sînge pe ramuri nu este, doar printre stînci – spume pe umbre și valuri retrase… o singură mare și un singur anotimp din care venea și în care pleca o singură pasăre mare sărată la aripi. nu mă privește lumea, ea este o încleștare de unghii pe nod. Macedon mă prinde peste umeri ca pe un mare bețiv cu mersul străpuns de pierderea lumii, spunîndu-mi că nu mi-a văzut nimeni strecurarea din timp… avînd cobilița cu furnici pe umăr, m-am întors.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate