Aud un verde ieșind la suprafață și urmăresc cum moare rădăcina de pir înfiptă în coloană
Nu vreau să te aud. Mi-e a nimănui vocea ta. Mi-e de nicăieri
Azi nu mă regăsesc în nimic
n-am fericiri și nici dezamăgire...poate că asta-i problema
- singurii vii, hormonii poeziei, m-ar trimite să caut pe altcineva despre care să scriu -
Știi momentele când vrei să cadă spectaculosul peste tine?
Odată aveam un colț de perete gri peste care dădeam cu ochii și ruga
Acum am subiecte comune de discutat cu Dumnezeu
Despre ce să înghit pentru a scrie sau ce să vomit
sau în ce tunel de lumină ...dar mai bine nu, nu azi, nici chef de simboluri n-am,
mai mult ca sigur n-am fier destul în oasele adunate în cutie
Sunt un mort plictisit.

20.04.2005