agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6514 .



Fericirea
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [GRIGORE_ALEXANDRESCU ]

2005-05-03  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea



O vedeți colo, colo în vale,
Unde natura vesel zâmbește,
Unde păstorul zilele sale
În paza turmei le mărginește?
Inimă simplă, nevinovată,
Orice dorință lesne-mplinită.
La câmp simțirea e-adevărată,
La câmp viața e fericită:
La câmp, nădejdea zice, veniți,
În fericire de vreți să fiți.
O vedeți colo, în palat mare,
Înconjurată de bogăție
Vedeți ce cinste, ce drepturi are,
Vedeți pe fruntea-i ce bucurie?
Relele-i fapte se schimb în bune,
Orice dorință are-mplinirea,
Numai mărirea toate supune,
Numa-n palaturi e fericirea.
Măriri, nădejdea zice, goniți,
În fericire de vreți să fiți.
O vedeți colo, colo-n războaie,
De steagul slavei falnic umbrită?
Ochii sunt groaznici, plini de văpaie,
De morți, de sângiuri stă ocolită;
Apără dreptul, legea, credința,
Și răsplătirea-i e nemurire.
A! ce plăcută e biruința!
Ce fericire e la oștire!
Nădejdea zice: războinici fiți,
De fericire dacă doriți.
O vedeți colo, colo pe mare,
Cum își încrede soarta la vânturi,
Cum se preumblă fără-ncetare,
Și ce departe e de pământuri?
Busola drumul la pol i-arată,
Află lumi nouă, crește simțirea
Măsoară-adâncul, lățimea toată:
Numai pe mare e fericirea.
Nădejdea zice: pe mări trăiți,
În fericire de vreți să fiți.
O vedeți colo,-n țara grecească,
Azil al slavei ș-al libertății,
Fantoma mândră, urieșească,
Unde-a scris Solon cartea dreptații?
Frumoasa climă, ceruri senine,
Care însufla-n veci bucuria!
În aste locuri cît e de bine!
Ce fericire e în Grecia!
Nadejdea,-acolo, zice, trăiți,
În fericire de vreți să fiți.
O vedeți colo, colo departe,
În noru-acela ce se zărește?
A ! zice omul care la moarte,
Albit de zile, mâhnit sosește:
Ca voi odată aveam greșeală,
Dar al meu sânge astăzi e rece,
Astăzi nadejdea nu mai mă-nșeală:
Veți vedea singuri norul cum trece!
Pân-atunci însă, mergeți, goniți,
Norul acela unde-o1 zăriți.
Imitație

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!