agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-06 | | Înscris în bibliotecă de Cosmin Dragomir
Poezii impertinente
Ion Pribeagu Autoprotret Ca un savant din vremuri vechi Îmi plimb prin cafenele mutra. Am păr în nas și în urechi Și aduc puțin cu Brahmaputra Mi-e capul bleg și lătăreț, Picioarele: două prăjine, Și-un singur lucru am măreț Și-mi pare foarte bine! Deși sunt tont și fonf și slut Și am o mască incoloră De cimpazeu sau de mamut, Toate femeile m-adoră. De sunt urât și nătăfleț Și n-am nici mușchi, nici intestine, Și-un singur lucru am măreț Și-mi pare foarte bine! Sunt mare cât un năpârstoc Și poți să mă măsori cu cotul, Din loje nu mai văd de loc Și în tramvai mă pierd cu totul Și așa cum sunt un fleculeț Încât mă poți în palmă ține Și-un singur lucru am măreț Și-mi pare foarte bine! Sunt știrb și tâmp și am pistrui Și o aluniță imbecilă În loc de nas am un cucui Și-s cocârjat ca o gorilă N-am simpatii și n-am dispreț Și n-am nici maniere fine Și-un singur lucru am măreț Și-mi pare foarte bine! Am trupul plin de vânătăi Și pe chelie fire crețe Și am luat chiar premiul întâi La un concurs de fumusețe. Și dacă n-am profil semeț Nici umeri lați, nici șolduri pline, Și-un singur lucru am măreț Și-mi pare foarte bine! Când intru în baie voluptos, Urmat de membrele-mi confuze, Mă simt atâta de frumos De parcă aș fi ales de muze. Mă oglindesc și-n mod glumeț Mă felicit și-mi zic în minte Și-un singur lucru am măreț Și-mi pare foarte bine! În fine sunt un specimen Cum nu-i al doilea sub soare Port pijama și port joben Și bătături port la picioare De n-am la Academie jilț Și n-am smaralde sau rubine Și-un singur lucru am măreț Și-mi pare foarte bine! Lupte Greco-romane Se plimbau Avram și Leibu Într-un bâlci cu panoramă Cu menagerii, și-n față C-o mulțime de reclame Șarpele boa-constrictor, Armăsarul Ducipal, Tot ce-i zugrăvit afară Înăuntru-i natural. Leoparzi, cămile, zebre, Din Uruguai și Iliș Și în fața unui circus, Am citi pe un afiș 500 de lire premiu Va primi acela care, Dacă într-un sfert de oră Va putea să mă doboare Iar pe podium HERCULE Sta cu pieptu-i să ne-nfrunte Mușchiulos și-nalt și mare Ca un taur, ca un munte. - Eu , mă duc – a zis Avram , - Tot sunt eu băiat sărac. Și apoi 500 de lire E o sumă nu e fleac! - Ești nebun?- exclama Leibu Tu plăpând și subțirel Cum poți să te iei la trântă Cu o namilă ca el? - Nu se știe! Dacă ai șansă Într-o clipă ești salvat Parcă mititelul David Nu, la-nvins pe Goliat? Și s-a dus. Iată-i pe arenă În chiloți pe amândoi, Ca un tanc este atletul Iar Avram, ca un bârzoi. După două-trei minute Se încolăcesc vârtos Se trântesc, se-nping de-a tumba Și se tăvălesc pe jos. Nici Avram nu se lasă Deși spart, ghiontit și rupt Ba că este iar deasupra Ba că iarăși dedesubt. Cam după un sfert de oră Ca un trăsnet uriaș Avramel e scos afară Ca gunoiul pe făraș. -Ce ți-a trebuit Avrami?- Leibu trist l-a întrebat - Știu și eu ?, Credeam că prinde Ei și cum s-a întâmplat? - Cum stăteam covrig sub dânsul Mototol, strivit, năuc Mă gândeam ca să mă apăr De unde dracu să-l apuc? Și, deodată, o minune! Îi văd alea... alea două Pe la noi li se spun altfel, Dar aici, le zice ouă! Și, știind de la tăticu Ce de-l strângi de ouă odată Cade jos și se întinde Ca o cârpă leșinată. Într-o clipă, ca un fulger Mă înfig cu mâna-n ele... - Ale mele sunteți! , urlu – Și erau chiar ale mele! Leac pentru tuse Când boarea mișcă frunzele pe ram Și colb de bronz pe pajiști risipește La domnul doctor Blatt, intră Avram Și se plânge bietul că tușește - Îmi sparge pieptul doctore și sudui Mă încovoi din mijloc și mă aprind Mă ține câte-un ceas și atât mă zgudui Că m-apuc de-un pom, îl mișc tușind. Mi-am pus bazaleone și comprese Pahare și grăsimi și iod și mac Încă am spasme, și tot mereu mai rece Și nu știu singur ce să mă mai fac. - Uite, îți prescriu,- îi spune doctorul Blatt O singură rețină dimineața Una la prânz și alta pe-nserat Și n-ai să mai tușești în toata viața - Iertați, domnule doctor, eu știam De la bunicul meu, ce-a stat la țară, Cum că rețina-i bună – a spus Avram – Pardon, scuzați, pentru ieșit afară! -Da, dar Congresul Marei Societăți Laringolorg care-n Dresda fuse A decretat reținei calități Cu efecte minune pentru tuse. Așa că faci precum ți.am spus! Și lasă Că orice fleac e greu la început Și poimâine vii la mine, după masă. Să te consult să văd de ți-a trecut! A treia zi la opt de dimineață Când nimeni nu gândea netam-neasam La doctor, pământiu și tras la față Þânându-se de pântec intră Avram. - Ei cum o duci cu tusea? Þi-e mai bine? (Încearcă domnul doctor să glumească) - Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine Mai îndrăznește acum să mai tușească...? Jurideceste Și veniră din Craiova Și din Iași, din Roșiori Toți Juriștii, toți maeștrii Și-ai dreptății slujitori. Unii slabi, cu favorite Alții sluți ca Tutankamon Toți cu tumori și scripte Să asiste la examen. Sala-i plină de discipoli Și celebrități savante Numai capete ilustre Și figuri interesante Și deodată Domn Profesor Chel și cu priviri absente Se-adresează cu prestanță Unei nostime studente. - Cum e termenul juridic – Zise el zâmbind agale – Dacă eu aș pune mâna Sub rochița dumitale? Fata roșie ca macul După o scurtă meditare Îi răspunde: - Este, maestre Atentat la pudoare! - Foarte bine! A spus maestrul, - Însă fi bună și spune Dacă dimineață, mi-ai face Mie, această chestiune Cum ar fi juridicește Denumirea-n trei cuvinte Și răspunse domnișoara - Profanare de morminte! La masa falimentară Din senin O nenorocire mare, A căzut vijelios Peste vechiul magazin Chic Berlin Herman Woiss et. David Gross Au venit toți creditorii ??? Mărfuri Catifele și dantele Și diverse cifre grele În registre au găsit Weiss se plimbă agitat Și din cap își smulge părul Când constată adevărul Că în curând, imediat Fi-vor amândoi la fel Gross și el, Declarați într-un moment În stare de faliment. - Nu înțelegi deloc momentul Bate-n ușă falimentul Neîndois (Zice Herman Weiss lui Gross) - Eu mă zbucium ca să scap Și îmi smulg părul din cap Și tu stai ca un baron Cu mâinile băgate-n buzunar La pantalon – - Îți smulgi părul! Zise el – Dar de unde știi matale În acest moment de jale Că nu fac și eu la fel? Trei dorințe De la Houston, înspre Kansas Într-o zi de mai frumoasă Tommy Bill, cowboy texan Vesel călărea spre casă Urâțel era băiatul Și-nalt n-a fost deloc De aceea el la fete n-a avut nicând noroc I-ar fi drag și lui să fie, Ferict câteva clipe Cu o o fată și s-o strângă În grădina cu tulipe Dar cum vine din vecinătate Fetele l-au ocolit, Fiindcă-i ciupit pe față Sleampăt și piperncit. Ce să facă bietul Tommy? Deși i-a venit cam greu L-a lăsat în voia soartei Că așa a vrut Dumnezeu. Și cum stăbătea șoseaua Plină de nisip și veche Simte că ceva îl pișcă Dinspre ceafă spre ureche. Duce o mână peste umăr Și prin boarea de lumină Vede în juru-i cum se-nvârte Și cum bâzâie o albină L-a pișcat din nou, atuncea Tommy mâna a întins-o, Și-aștepând să zboare aproape Într-o clipă a și prins-o. Și cum o ținea în palmă Însă fără a o închide El aude o voce: - Tommy Fi uman, nu mă ucide. Că eu nu-s albină care Zboară din floare în floare, Ci o zână fermecată De-o ursită vrăjitoare. Și dacă mă lași în pace Vie, fără suferințe Îți voi împlini prin vraje Într-o oră, trei dorințe. - Bine! – spune Tommy – bine! Vreau să fiu, dacă-i pe alese, Mai frumos ca Richard Burton Și la fete să am succese. Să mă vrea, să mă dorească Și să fie fericite ??? - S-a făcut. A doua care-i? - Cum sunt mic și n-am fason Să fiu zdravăn și puternic Ca și biblicul Samson. Să dărâm c-un pumn o casă Și de-o fi să lupt cu hoți Dintr-o singură scatoalcă La pământ să-i culc pe toți! - Se va face! – a zis albina – Dacă așa ți-a fost ideea Dar să nu mai pierdem vremea Spune-mi și dorința a treia. - Mi-e cam greu – răspunse Tom Stai să mă gândesc mai bine... Vreau să fiu, viril întocmai Ca și calul de sub mine. - Și asta ți-oi îndeplini-o!... Zice albina în emfază. Și acum te du cu Domnul Să te aibă el în pază. Ajungând la han se iută În vitrină și se vede Nalt, frumos ca un Adonis Chipeș, că nu-i vine a crede. Vasă-zică din dorințe Două, i s-au împlinit Repede aleargă acasă Se dezbracă gol, grăbit. Și uitându-se-n oglindă De necaz obrazu-i crapă Fiindă calul de sub Tommy N-a fost armăsar, ci iapă. Cenzurat Prea onorabilă cenzură Dintr-un acces de zel, fatal Mi-a cenzurat „O aventură” Fiindcă subiectu-i imoral. Sunt intrigat peste măsură Și trist de procedarea aceasta Și vreau alături pe Cenzură S-o judecați și dumneavoastră În actul întâi sub luminițe Și flori, e-un pat; un pat banal Spuneți-mi domni și cuconițe Dacă un pat e imoral Dar pot susține cu căldură Că e normal cum sunt și sfinții Fiindcă în paturi se născură Nu vreau să fac o glumă proastă Nici ??? de clovn ??? cunoașteți dumneavoastră pe când cineva născut pe scaun? În pat întins și-n pielea goală C-o plapumă acoperit E un tânăr, Nicu Mototeală Ce meditează liniștit. Dacă-i acoperit înseamnă Că nu-s motive de scandal Și apoi nici gândul nu te îndeamnă Să crezi că-i lucru imoral La recrutare-n clipe grele La baie s-au la doctor Broc Nu te dezbracă până la piele? Și nu e imoral deloc! Alăturea de pat, sfioasă Și-nbrăcată șorț închis Sta o femeie, și-i frumoasă Ca un heruv din Paradis. Când o femeie chic, gingașă Stă lângă un bărbat ideal Și-i spune vorbe vorbe drăgălașe Găsiți că este imoral? Deodată puica încântătoare Un glas cu argint de clopoței Exclamă plină de mirare: - Vai, Nicule, tu ești ovrei? Și acum, spuneți-mi scumpă doamnă Și domnilor în general Dacă ar fi ovrei înseamnă Un fapt atât de imoral? Naufragiu După un naufragiu, cumplit Ce i-a scufundat în ceață, Șase marinari nevolnici Care-au mai scăpat cu viață Înnotând și zi și noapte Peste apa plumburie Fură azvârliți de valuri Pe o insulă pustie. Trei luni s-au hrănit cu ierburi Și cu pești găsiți la mal Își făcură și-o colibă Și trăiau original Nu le lipsea nimica Ba ades le prisosea. Aveau ierburi, hrană, apă. Doar femeia le lipsea. Rabdă omu-o lună, două, Mai te-agiți, te consolezi, Însă când te-ajunge jalea Mai că-ți vine să turbezi. Dar într-o zi, pe-un rest de barcă Ce-a rămas numai crâmpeie Peste malul abrupt deodată Fu zvârlită o femeie. Una singură și goală Și frumoasă, o ispită ??? ??? Marinarii toți zărind-o Năvăliră-n goană mare. Care de care mai degrabă S-o apuce la strâmtoare. Ea văzându-se-n pericol Ridică un braț în sus Și cu-n gest de curtezană Marinarilor le-a spus - Ho! Nebunilor, sălbatici Nu vă repeziți pe alee. Þineți seama de un lucru: Nu sunt swaițeer, sun femeie! Mac-Mac În tramvaiul care duce Din Lipscani în Ghica Tei Plin de lume anonimă De bărbați și de femei, S-a urcat o cuconiță Cu superbe rotunjimi. Trup felin, plin de ispite, Dur, rotund și voinicel Parcă ar fi sculptat cu dalta Lui Rodin sau Praxitel. După ea, se urcă un tânăr – Tip donjuan sadea, Care nu știu din ce pricini Se cam îndesa în ea Doamna foarte indignată, L-a privit cu mult temei, Însă tot mai mult măgarul Se îndesa în ... viața ei. Că deodată cuconița Nu s-a mai putut abține Și i-a spus: - Ascultă june, Nu te simți sau nu ți-e bine? Ce te îndeși ca la pomană Când nici nu știu cine ești Cu metode de astea brute Crezi că ai să mă cucerești? Află că sunt doctoriță – Chiar de nu m-arată fața Eu am tăiat toată viața! Că de mai m-atingi odată Peste trup sau peste brațe Þi-o tai jos în bucățele Imediat și-o dau la rațe! Iar femeile – vreo zece – Din tramvaiul cel sărac, Începură toate odată: Mac, mac, maca, mac! Probabil La o școală Specială: - Spuneți o proposițiune – Zice profesorul amabil, Care să cuprindă musai Și acest cuvânt: probabil. Nicu, emoționat, A răspuns imediat: - Ieri văzând noroasă vremea, Și fiind cu haină nouă, Mi-am luat cu mine umbrela Că probabil o să plouă. Foarte bine! Tu Marin - Transpirat de-alergătură, Deși luna este mai Mi-am pus puloverul – probabil Să nu capăt guturai. - Hm, și asta merge zise Domn profesor agale Și acum să spuie una, Tu, Abramovic Ghidale, Stă Ghidale, se pătrunde Și apoi voios răspunde: - La vecinul nostru care-i Pianist, vine de-o lună O elevă frumușică Și fac muzică împreună. Curios cum sunt din fire Ieri discret ca un strigoi Am privit prin broasca ușei Și-am văzut cum amândoi, El își lasă pantalonii Fata fusta în sus ridică cam spontan Și mi-a spus că vor probabil Să se „ușureze” în pian. Pandele Bunicuța lui Pandele După strada Ghica Tei A băgat discret de seamă Cum că nepoțelul ei, Când nu-i observat de nimeni Nici de Tone și nici de Rodica Se cam joacă cu puțica. Și i-a spus: Pandele dragă, Vai de mine, nu-i frumos Vezi pe domnul cel de colo, Ală gras și burtos? Tot așa o burtă mare I-a spus tainic bunicuța – O să-ți crească, de vreodată Ai să te mai joci cu puța! S-a speriat grozav Pandele Și oftă cu-nfrigurare Când gândea că o să-i crească Tot așa o burtă mare. Dar primind cadou o tobă, Și un cerc și-o muzicuță De atuncea niciodată, N-a mai pus mâna pe puță. Într-o zi, fiind la plimbare Pe o vreme înnourată A văzut șezând pe-o bancă O femeie însărcinată Drept la ea s-a dus și-i spuse C-a roșit și bunicuța: - Vezi ce ai pățit cucoană, Dacă te-ai jucat cu puța! Boul și Măgarul Pe pajiștea scăldată în bronz și soare Pe drumul dintre Zlata și Cahul, Venea un bou voinic și mare Și era ferice și sătul Dinspre hârtoape pe hăul de lumină, Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul, Un biet măgar, venind înspre colină Se întâlnește nas în nas cu boul. - Ce-i cu tine mutră pirpirie, - Întreabă boul. Ce mai este nou? Și i-a răspuns măgarul: - Ce să fie? Deocamdată-i rău stimate bou. De când mă știu, mă lupt cu disperarea Într-una stors de vlagă, fără rost, Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea Și în urmă, mai descoperă că-s prost. Și uite așa îmi târâi biata humă, Și-mi deapăn visul, trudnic și plăpând De jalea mea toți oamenii își fac glumă Și rabd și tac și-a pururea flămând. - Sărmane măgar, ce soartă imbecilă... Hai vino-ncoa, căci am porumb și mei Și grâu... îngână boul plin de milă Hai vin-o și mănâncă tot ce vrei! Te va servi, pe întinsul de verdeață Cu fân mirositor crescut pe dreapta Cu apa de izvor, cu iarba creață, Chiar vaca, drăgălașa mea nevastă. Într-adevăr, în liniștea opacă Măgarul s-a-ndopat cu frenezie, Apoi privind cu ochi tâmpiți la vacă Își spuse în gând: - Ce vacă durdulie! Ce languroși sunt ochii ei ... cum zburdă Cu coapsele și sufletu-mi adapă Ce fină e, ce nostimă și durdă Încât parol că-mi lasă gura apă! Și întocmai ca un frate din Granada I-a sărutat copita să-i complacă, Ea îi zâmbi, făcând-și vânt cu coada Și el ca un măgar s-a dat la vacă. Când se întoarce boul pe coline, Văzând și el ce coarne mari purta. MORALA: Când ești bou, ia seama bine Să nu chemi măgari la masa ta. De unde ați cumpărat? Din înaltul plin de boare rece, Curg serpentine de carmin Și un domn – că-i zicem Toma – trece Pe bulevardul Bolintin. În urma lui, cu doi-trei motri Cu pasul rar și săltăreț Venea Manole zis al Petrei Cu nasu-n vânt, cu părul creț Și cum trecea prin filieră Și parc și oameni și decor Lui Toma-i scapă-n atmosferă Un pârț urât mirositor. Un aer greu, de neft, de varză, Ce-i intră în nori, în gât, în oase Și împrăștie, până să se piarză Suspecte gaze puturoase. Manole adulmecând aroma Ce întreaga-i ființă îi ispitește Aleasrgă iute după Toma Și-l oprește: - Scuza-ți, vă rog - a spus Manole Vibrând cu vocea-i ca o strună Dar, unde ați cumpărat fasole De-o calitate așa de bună? Amicul ION La vestitul doctor Costea Vine Ion de la Copou - Bună ziua, dom-le doctor Mi-a intrat o țeapă-n ou. Pacientul se dezbracă Doctorul îl urcă în pat Și cu mare atențiune Cercetează-n lung și-n lat. Ia luneta O fixează Ia penseta O flambează Scoate țeapa Pensulează Pune vată Bandajează Pune fașă Și-l pansează Scoală omul Și-l așează Pacientul achită taxa Și apoi satisfăcut. Îi dă doctorului mâna - Bună ziua! - Vă salut. Peste-un timp, aproape-o lună Vine amicul Ion din nou - Uite dom-le doctor, iarăși Mi-a intrat o țeapă în ... ou Pacientul se dezbracă Doctorul îl urcă în pat Și cu mare atențiune Cercetează-n lung și-n lat. Ia luneta O fixează Ia penseta O flambează Scoate țeapa Pensulează Pune vată Bandajează Pune fașă Și-l pansează Scoală omul Și-l așează Pacientul se îmbracă Și achită taxa în grabă Când deodat domnul doctor Foarte curios întreabă: - Ia să-mi spui, domnule dragă Care vii de la Copou Cum se-ntâmplă că într-una Tot îți intră o țeapă în ou? - Să iertați, domnule doctor A răspuns omul solemn Dar nevastă-mea e șchioapă Și are un picior de lemn. Motiv serios Nu s-au văzut de aproape o lună, Ea în concediu în Făurei Iar el rămas în capitală Setos de farmecul ei. Că avea Mimi ochi mari și negri Și dinți albi, mărgăritari Gurița dulce, o comoară Și sâni frumoși și brațe mari. Cum nu aveau unde să meargă Să-și stingă focul ce-i ardea Și dornici unul de altul, ambii S-au îndreptat înspre șosea. Mici, într-un tufiș sălbatic De orișice priviri ferit În iarbă s-au întis cu sete Și s-au iubit și s-au iubit Sfârșind împreunarea dragă, Sorbită lung, cu mult nesaț S-au sărutat încă odată Și au pornit voioși la braț. - Tu știi că de trei ani, într-una Ne îndrăgim iubita mea Dar astăzi și a fost un vis, un farmec Săreai în sus nu altceva. - Cum să nu sar în sus iubite Răspunde ea cu mult lipici Dacă un ceas și jumătate Am stat cu fundul pe arici ??? Trecând prin centru nenea Nae Bătrânul curtezan de viță Văzu, privind într-o vitrină O foarte nostimă coniță. Apropiindu-se de dânsa Cu chibzuința sa acerbă O auzi cum își șoptește - Frumoasă rochie, superbă! - Vă place mult? Întreabă Nae - Superbă, spuse ea din nou - Dacă atât de mult vă place Permiteți-mi, v-o fac cadou. Și au intrat în prăvălie I-a împachetat-o, a plătit-o Și foarte amabil, nenea Nae Politicos i-a oferit-o. Conița, tânără și tandră Voind să-și compeseze gestul L-a invitat la ea acasă Și-acasă... înțelegeți restul. Un studio de pluș cu perne Lumină roșie, domoală Și dezbrăcându-se frumoasa Rămase goală, toată goală. Frecându-și palmele amândouă De doru-i Nae se sfârșea Și-i savura din ochi șoptindu-și Așa, așa, așa, așa! - Hai vino, îl imploră dânsa Nerăbdătoare și lascivă Hai vino, vino mai degrabă Că nu-ți stă nimeni împotrivă... Bătrânul crai șopti ca prostul Plimbându-și ochii pe femeie, - De broască mi-am făcut eu rostul De unde-mi fac rost și de cheie? Patriarhal Fâlfâiri de boare roze Se strecoară în infinit Când pe drumuri sure trece Popa Neacșu obosit. Nalt e popa. De departe Cu un sfânt poți să-l asemeni Când cu dragoste împarte Pilde bune între oameni. Urcă popa spre colină Răsfirându-și barba-n vânt Vesel c-a-mpărțit lumină Și iubire pe pământ. Când să intre în curticică Preoteasa în trei cuvinte Îl întâmpină smerită Bine ai venit părinte! Să trăiești! Îi spune dânsul Luminat de-a lunii rază Și trudit de-atâtea slujbe Popa-n jilțul lui se-așează - Ce zici coană preoteasă Hai părerea să ne-o dăm: Vrei să stăm întâi la masă Și apoi să ne culcăm? - Ce pot eu să spun părinte? S răspuns în grabă ea Facem cum vrei tu prea sfinte Și pe urmă vom mânca! Cine e de vină oare? Doctorul Avrami, om în vârstă, Și cu maniere fine, Deși e cărunt la tâmple, Dar se ține bine. Foarte ades îl vezi cu o brună Sau cu o blondă ce-i zâmbește „Crai bătrân” îi spun amicii Dar el nu se sinchișește. Într-o zi vine la doctor Cam ținându-se de șale: - Doctore, se-ngoașă gluma, Am slăbit în balamale! _ Ia dezbracă-te, îi spune Doctorul prietenește Și am să-ți spun eu, într-o clipă Ce te doare, ce-ți lipsește? Domnul Avrami se dezbracă, Doctoru-l consultă un pic, Și îi spune – cumpătare, Fi pe pace, nu-i nimic! - Totuși doctore, ??? Iartă-mă că îndrăznesc a-ți spune Simt așa ca o sfârșeală Nu știu, cum o slăbiciune. Însă nu-i dau importanță Și din minte mi-o suprim Fiindcă am o întâlnire Cu o vedetă la „MAXIM” - Bravo! Spuse domnul doctor Ai succese la nubab Se cunoaște cât de colo Că te place sexul slab. Cred și eu! – zâmbi Avrami, O tratez cu băutură Mai vorbim și despre artă Sau despre literatură. Mai un calambur, o poantă, Mai o snoavă decoltată, Și de articolul „iubire” Nu duc lipsă nicodată. N-am pretenția naivă Că sunt om cu chibzuială Parcă e vreun om în lume Să nu facă vreo greșeală? Vii de ziua ei la Lola, Un drăcușor cu păr bălai, Îi duci flori, cadouri, însă parcă poți Să știi cât stai? Vorocle-s de farmec pline, Și când cu lumină mică Primul merge suportabil, Nici prea-prea, dar parcă-parcă. La al doilea însă gâfâi La al treilea sunt leoarcă. Doctorul îl întrerupse: - Văd că nu respecți regimul, Dar la vârsta dumitale De ce nu te oprești la primul? - M-aș opri, cu drag la primul Zice Avrami cu curaj Dar i-a dat și mie, Sohnutul, La al patrulea etaj! La??? Sus, pe Văcărești, pe dreapta Lîngă cârciuma lui State Avea Smil o prăvălie Și vindea păsări tăiate. Găinușe și rățuște Câte-un puișor de-un kil De voiai o gâscă grasă N-o găseai decât la Smil. Cum stătea el într-o seară Printre rațe și gânsaci Intră Avram în prăvălie Și-l întreabă: - Ce mai faci? Ce să fac? E criză mare Și vânzare nu-i deloc Chiar de-mi vine, unul, după Vreo găină, un boboc. O ia în mână, o întoarce O apropie de nas O sucește, o miroase Și mi-o pipăie un ceas. Pleacă apoi, că-i pare scumpă Și eu stau ca un tembel - Dragă, tocmai ca la tine Și la mine e la fel... - Cum la fel e și la tine? Zice Smil cu răutate Ai și tu o prăvălie Unde vinzi păsări tăiate? - Nu, eu n-am păsări tăiate Spuse Avram cu îngândurat Însă, vezi, eu am acasă Trei fete de măritat. Schițe de telegrame Având să plece grabnic în misiune Costică își strânge actele în geantă Și-și lasă lasă soția în pozițiune Într-adevăr f.f.interesantă. Ajuns în citadela ce-și destramă Și-și conturează în aur roșu schița Costică a și primit o telegramă „Avut băiat! Sunt sănătoasă! Mița.” De atât noroc și-n culmea bucuriei A tras un chef la Samaru cu o amică Și a doua zi, distrat a scris soției „Avut fetiță. Sunt bolnav. Costică” Cocoșelul S-a însurat boierul Fică Moșier din Drăgășani Cu o fată tinerică De vreo douăzeci de ani. După ce au trecut prin vraja Dulce a lunilor de miere Petrecute în seri de doruri Voluptate și plăcere Fică și-a luat soția Să-i arate, cum vă spun Moara, vitele moșia, Tot ce are în curtea lui Cum ajunseră la grajduri Unde caii se adapă Tocma-atuncea armăsarul Făcea dragoste c-o iapă. Mai spre deal, un taur tânăr Și-a găsit și el de joacă Și se înfigea prozaic Într-o dolofană vacă. Și spre vale în iarba averde Având martoră o ieduță Þapul își vedea de treabă Cu o gingașă căpriță. Până și câinii de la curte Zambilica și Grivei Cam întorși unul spre altul Făceau dragoste și ei. Și îngrozită de ce vede Ea îi spune rușinoasă: E dezgustător aicea Tot mai bine e acasă! Când să urce pe verandă Au văzut ca într-un pastel Cum o găinușe tandră Zbenguia cu-n cocoșel. Ciripeau voioși și sprinteni Săltăreți pe tot meleagul Și se tot pupau în ciocuri Că-ți era mai mare dragul. - Uite, ăștia-mi plac, spuse, Ea cu glasul îngeresc Uite, ce frumos se joacă Și ce splendid se iubesc! - Da, îți place? Întrebă Fică Bine puico, mă supui! Și-a chemat la el degrabă Pe Bogdan, vătaful lui. - Uite, dragă vătășele De azi încolo ce să faci: Priponești toți armăsarii Pui opreliște la vaci. ??? Oprești orice fel de mamifere Ca să nu aibă cu masculii Nici un fel de apropiere. Nu vreau, scumpa-mi nevestică Cum e inocentă ea Și timidă și subtilă Să mai vadă așa ceva! Nimeni nu mai are voie Ca să-și mai facă aicea felul Fiincă aicea-n curte iubește Numai eu și cocoșelul! Ordinul e sfânt. Și nimeni Nu crâncnește un cuvânt Dac-a poruncit boierul Gata! Ordinul e sfânt. Dar într-o noapte violentă Când nici nu s-a așteptat A intrat Bogdan vătaful Foarte emoționat. E cam galben și ciudate-s Ale lui căutături: Coanne Fică, coane Fică A intrat scroafa-n călduri. Ce ne facem? Mai întreabă Plin de spaimă vătășelul Cine potolește scroafa Dumneata sau cocoșelul? Apeciere George-i negustor de firmă Și are o prăvălie „chic” Cumpără și vinde mărfuri Blănuri, stofe, mozaic, Porțelanuri și covoare, Chihlimbar și abanos Și orice marfă prețuiește După ochi, după miros. Cum e-ndrăgostit de Lily O fetiță foarte fină Iară nunta-i hotărâtă Numai peste-o săptămână George a devenit vulcanic Și e plin de nerăbdare Fiindcă Lily e o păpușă Blondă și fermecătoare. Și gândindu-se la glasu-i Ca un zvon divin de harfă Își șoptește încins de doruri: - Faină marfă, bună marfă! Sâni frumoși și brațe durde Pulpe dulci, picorul mic Cum să nu te-apuce dracii Lângă ea când stai un pic? De aia poate astăzi, George Când a prins-o-n odăiță A pupat-o plin de pofte Și pe ochi și pe guriță Și strângându-i trupu-n brațe Plin de voluptăți nebune A alunecat cu mâna... unde nu se poate spune. Vai Georgică, - spuse Lily Știu ce lungă orice clipă-i Stăpânește-te, mă tulburi Prea mă strângi și prea mă pipăi Fii cuminte, ai răbdare Mai ales și nu uita Că peste o săptămână, Toată, toată e a ta. George își miroase palma Și apoi discret îngână - Asta-i marfă care poate Să mai stea o săptămână? Iar virgina Tot high-life-ul Capitalei Și Grand-mond-ul din palate Toți știam că doctor Bimbo Are o specialitate ??? ce a greșit în pas de seară Doctor Bimbo o „tratează” Și o face iar fericită. Multe fete de familie Ce-și pierdură chambra floarea Au venit la el și gata El le-a reefăcut „onoarea” Și-a revenit la el și Tanța Blondă, dulce și suavă - Ce mă fac? De află mama E dezastru, iau otravă! N-o să afle nimeni, nimeni Vii aicea pe la trei Eu te „fac” la loc cu grijă Și dai zece mii de lei Și-a plătit frumoasa Tanța A plătit cu înfiorare Ce nu face o fată bună Să mai fie „fată mare”? După trei luni, iarăși Tanța Tot așa, plină de grații: - Doctore, sunt disperată Ticăloși mai sunt bărbații Dar acuma chestiunea Este foarte serioasă Mă cunun cu-n om de lume Și vreau iar să fiu mireasă. - Da, dar locu-i mai sensibil, Zice doctorul, să știi Ca să fi din nou virgină Costă douăzeci de mii. S-a plătit de două ori, câte zece Mii de leușcani Fiindcă viața-i tare dulce Când ai douăzeci de ani. După patru luni sau șase Tanța cea fermecătoare Iar greșește, iar și plânge Și la doctor iar apare. - Cred că-i cea din urmă oară Zice foarte fermă Tanța Fiindcă-ndată după nuntă Plec cu soțul meu în Franța - Foarte greu, răspunse Bimbo- Drept – privind în ochii ei Foarte dificil și costă Patruzeci de mii de lei. - Patruzeci? Dar ce-i faci oare? - O! Îți fac un lucru rar Fiindcă acuma duduiță Îți fixez un fermoar. Nu e de la noi Într-un sat pe-o cărăruie Lângă cârciuma lui State Trei femei stăteau de vorbă Trei lelițe, trei surate Și uitându-se-n țărână Cu pătrundere destulă Măsurau un boț de carne Care semăna cu o... bulă. - Fă Mărie – zice Safta Să tot fie a lui Tănasă? - Nu e lele, că o cunosc eu Că are cerc și-i noduroasă - Poate a lui Drăgan? - Da de unde Zice Tinca cu-nfocare Căci a lui Drăganm e groasă Și are o dungă pe spinare. - Poate este a lui Hâncu? - Nu se poate sare Lina – A lui Hâncu-i năzdrăvană Și vânjoasă ca prăjina Și apoi Hâncu de vreo lună E la Vidra, la moșie... - Dar, a cui să fie oare? Doamne, doamne a cui să fie? Cum stăteau nedumerite Cercetând cu anevoie A trecut chiar pe-acolo Primăreasa, doamna Zoe - Ce faceți pe-aicia? - Uite stăm cu mintea răvășită Și nu știm a cui să fie Bula asta oropsită? - Nu e nici a lui Vasile! - Nici a lui Marin Cucui! - Nici a lui Grigore Zgaibă? - Nici a lui Mihalcea nu-i! Primăreasa o privește Și răspunde răspicat - Bula asta, fă lelițe, Nu e de la noi din sat! Dispută religioasă Deși port o mare stimă Și am respectat mereu Și pe popă și pe pastor Și pe rabinul evreu Totuși eu am o remarcă Deși nu e paradox Însă cel mai vesel popă Este popa ortodox. Fie praznic, nunți, botezuri Sau la orice slujbă sfântă Chiar și la înmormântare Popa cântă, popa cântă. Dar cel mai deștept dintr-înșii Mai dibaci, mai diabolic Este fără îndoială Bruder, pastorul catolic. Auziți iubiți prieteni Ce abil, ce diplomat Pe toți tinerii îi însoară El rămâne neînsurat. Cel mai crunt însă-i rabinul Ãsta, merge-n contra firei Vrea mortiș ca să distrugă Fericirea omenirii. Auziți ce barbarie Zău că merită bătaie Unde trebuie să adauge Rabinul de acolo taie! Cal mare A venit la doctorul Smilik Doamna Sprința Rosenstock, - Doctore, de două zile Nu mă simt bine deloc. Simt în corp o-nfrigurare Ce mă trece tam-nesam De la cap până-n picioare Ia vezi, doctore, ce am? Doctorul își ia o lupă Și se uită în ochi drept O palpează pe spinare Apoi delicat pe piept O ascultă cum respiră O mai ciocănește un pic Și satisfăcut îi spune: - Doamna mea, nu ai nimic! Tensiunea e normală, Pulsu-i iarăși regulat... - Da, dar nu dorm toată noaptea Și mă zvârcolesc în pat. - Eh, la vârsta dumitale Și zglobie, și frumoasă Se strecoară câteodată O afecție curioasă Nu e caz de-ngrijorare Dumitale-ți trebuiește Un remediu de calmare! - Asta este! De cal mare! Sare doamna radioasă Un remediu de cal mare Că de cel mic am și-acasă! Letru zice La un doctor vine Natan Cu o mină foarte rea - Doctore, chestiunea aceea Nu mai merge cum mergea Am luat și cantaridă Și pilule de muștar Icre negre, Perla, Titus Însă totul e-n zadar! - Câți ani ai? - Șaptezeci și unu! - Apoi gata: Ce mai vrei? Gata ai iubit atâta Zeci și sute de femei, Cuconițe apetisante Văduve încântătoare Dame de chantan, studente, Picolițe servitoare Și-n hambare și pe iarbă Și la Cluj și la Sovata Și-n cabine la Mamaia Ce mai vrei? De-acuma e gata! - Dar, dar eu am un prieten Leibu, Leibu din Lipscani Care a împlinit acuma Șaptezeci și opt de ani Și el zice că mai face (și adaugă surâzând) Chiar de două ori la rând. - Zice? – Întreabă domnul doctor Și un gând îl străbătu Dacă zici că Leibu zice N-ai decât să-i zici și tu! Secretul lui Hector O zi de mai nici cald, nici rece Ca atmosfera s-o mai schimbe Prin Cișmigiu, moș Niță trece Cu Azor și Hector, să se plimbe Cu curelușe lucitoare Și funde, cum la alții nu-s Câinii îi trec printre picioare Privind în jos, privind în sus... Pe pajiștea cu roșii mușcate Venea o blondă încântătoare Cu piciorușe minunate Și într-o rochiță scurtă tare. O ce plăcere...! a zis moș Niță Privind cu ochii plini de rouă, Ce faci frumoasă coniță? Și pupă mâinile amândouă... - Merci beaucoup! Dar mătăluță? - Comsi-comsa! Văzând că-i soare, Ieșii la aer o lecuță Cu pechinezii la plimbare Și-n timp ce firea stă să fiarbă Cățeii se jucau nespus Tot tăvălindu-se pe iarbă Privind în jos, privind în sus, Și mârâiau cu nesimțire Și se trânteau în prund smintiți Că adesea moș Niță. Scos din fire, Spunea: Þi-ai dracului să fiți! Au mai vorbit de-a ei rochiță De-al câinilor temperament Și pururea galant, Moș Niță Găsi prilej de compliment: Ce păr frumos ai, un tezaur De parcă soarele subit Te-a nins în păr cu stropi de aur Și-n bucle raze ți-a-mpletit! Prin prund cu salturi jucăușe Azor și Hector cum v-am spus Se încurcau printre picioare Privind în jos, privind în sus Dar Hector, javră rubicondă Lui Azorel a prins să-i spună: - Moș Niță crede că e blondă Dar numai noi știm că-i brună! Fakirul Un fakir, un fel de Bocso Hipnotizator de rasă Voiaja-n expres cu o doamnă Tare dulce și frumoasă. Profitând că în ora aceea Nimeni n-o să-l deranjeze Hipnotizatorul încearcă Doamna s-o hipnotizeze O fixează adânc în ochi Gata gândul să i-l sfarme Că frumoasa închide ochii Făr voie și...adoarme. - Ești sub magica-mi putere Zise el cu glas drăcesc Și ai să execuți cu vrere Tot ce-am să-ți poruncesc! - Da! Răspunse adormita Iară el, cu gesturi iuți A întrebat: ce fac acuma? - Ah, pe gură mă săruți! - Și acum, ce fac scumpo? A întrebat-o el sedus - Ah, respunse ea în deliru-i îmi ridici rochița în sus. - Și-acum ce mai fac păpuș-o? Iar frumoasa în letargie A șoptit: - acum te umpli Ștrașnic de blenoragie! De avea eu ce are el De când m-am născut pe lume Eu am un păcat și-anume Vai ce lucru curios Sunt foarte invidios Jinduiesc la ori și care Orice lucru ce îl are Și-mi șoptesc încetinel De-aș avea ce are el. Într-o zi de vâlvătaie Eu m-am duis să fac o baie Și sub dușuri iată poc Eu zăresc un Rozenstic El se zbenguie cu apa Și eu am stat protit ca țoapa Și-mi spunea în gând rebel Ce-aș avea eu ce are el. Într-o mică grădiniță Am văzut o cuconiță Ce ședea în mod gingaș Și alăpta un copilaș Admirându-i sânul mare Plin cu lapte și ardoare Eu mi-am spus în gând așa - De-aș avea ce are ea! Ieri când traversam Lipscaniul l-am văzut pe Burileanu Vicele guvernator Peste banii tuturor I cum se are ca fală Sus la Banca națională Mi-am șoptit blând ca un miel De-aș avea eu ce are el. Pe stradela Reumeoară Urmăream o domnișoară Cu profil imaculat Și cu părul blond, bronzat Piciorușele ei faine Ascundeau comori și taine Că mi-am zis în gând așa De-aș avea eu ce are ea. Sâmbătă fiind sărbătoare Eu m-am dus la alergare Cu nevastă-mea MILY Să-l vedem pe „zori de zi” Și cum ne arăta grăjdarul Ce solid e armăsarul Ea mi-a spus încetinel De-ai avea tu ce are el... Deosebire Moritz, un elev cuminte La liceul din Bacău Într-o zi pe negândite L-a întrebat pe tatăl său Papalâcule, i-a spune-mi Dar să nu fi supărat Ce deosebire-i între O femeie ș-un bărbat. _-Vai de mine și de mine Moritz, nu mă enerva Cum se poate main leibchen Să mă-trebi așa ceva Un băiat ca tine învață Și nu întreabă așa hai-hui Chestiuni nerușinate Care nu-s de vârsta lui. Moritz, însă nu se lasă Și așa cum și-a propus Plin de nevinovăție La mămica lui s-a dus. Mutterlein, să nu te superi Dar așa vrea să am o lămurire Ce deosebire-i între Un bărbat și o femeie? - Asta da obrăznicie - Vai de mine și de mine Stau și mă întreb într-una Cum de nu-ți este rușine? Tu, model în toată clasa Și în tot liceul chiar Să vorbești așa cu mama? Piai din ochii mei! Măgar! Moritz – dezolat de atâtea Observațiuni amare Profesorului îîi spune Tot aceiași întrebare. Dascălul – Albert – pe Moritz Îl întreabă rugător - Ia să-mi spui, te rog, ce număr Poartă mama la picior? - Mama? 37 poartă Iar dascălul, Albert Mai întreabă: - Dar tăticul? - Tata? 41 cert! - Deci mămica 37 Tata 41 are. Precum vezi deosebirea Este numai între picioare. Numai cu promisiuni De departe, de la țară Tocmai de la Pomârlăni Vine agale Stan Ilie Cu o căruță de coceni Și cum vine Stan Ilie Legănat în zvon de vară Pe căruța lui, de-asupra Pripășitu-s-a o cioară. Carul merge, cale lungă Spre oraș fără habar Și ajunge-n capitală Tot așa cu cioara în car. Deodată, prin văzduhuri Se rotește o altă cioară Și se așează în căruță Lângă cioara de la țară. Și în aceiași feerie Veșmânatată în culori Pe căruța lui Ilie Satu de vorbă două ciori: - Vai, cheri, ce bine-mi pare Că ești gigea și sprințară Dar spune-mi cu mâncare Cum o duceți voi la țară? - Ah! La țară e o minune Zice cioara cu temei Pretutindeni flori și vite Și e bălegar cât vrei Boi și vaci și cai și tauri Și junice înțărcate, Tot se balegă pe drumuri Și mănânci pe săturate. - Da în oraș, aici, cum merge? Întreabă cioara de la țară. - Vai, la noi, e jale mare Jale mare surioară. Peste tot, pe străzi frumoase Pe șosele bulevarde Doar mașini și limuzine Numai Roll-suri și Packarduri Claxsonează cu ardoare Pufăiesc din poloboc Dau drumuri la damfuri, însă Nu se balegă deloc. Nici tramvaiele luxoase Și cu lume foarte schic Din Obor, din Tei, din gară Nu se balegă un pic Încât dragă surioară Cu asemenea programe Tot trăind aici, în centru Ce mai vorbă, mor de foame. Dar arareori pe uliți Mohorâte, de pe deal Când se cerne – o birjă șchioapă Cu un amărât de cal Pirpiriu, osos și jalnic Slab, bătut de Dumnezeu Mă țin lângă el că poate Poate am să mănânc și eu. Zbor, cobor, alerg de foame Simt că sufletul îmi iese Și alerg, alerg într-una Eu alerg și calul bese Bese el, dar am speranță Că e drumul lung și greu Îmi promite într-una, poate Poate-am să mănânc și eu. Fără să-și îndrug minciuni Nu mă pot hrăni fetică Numai cu promisuni. Trei nasturi S-a oprit tramvaiul în piață Lume multă și pestriță Și prin iureș se împinge Și o frumoasă cuconiță. Cum avea rochița strâmtă Și cu nasturi mulți pe spate Vrea să urce, dar din cauze Rochiei strânse-n trup, nu poate. Trece mâna-i mitittică Rosă ca un plasture Înspre spate și gingașă Ea deschide un nasture. Imposibil să se urce Dar ca orișece femeie Îți mai trece mânușița Și încă un nasture deschide. Dar cum treapta-i înăltuță Și e aproape imposibil! Ce să facă, ce să facă? Vai, momentul e penibil! Mai deschide încă unul Dar zadarnic îi e dorul Nic acum nu poate doamna Să ridice-n sus picorul. Dar un domn ce sta în urmă-i Fără nici un fel de formă O apucă de contururi Și o saltă pe platformă. Doamna, roșie la față Fulgerând priviri haine Se întoarce și îi spune Bombonind: - Nu ți-e rușine? - N-ai dreptate cuconiță Zice el cu anasâna – Dumneata te superi fiindcă Fără vrere am pus mâna Pe când eu tăcui din gură Când nici nu mi-ai spus pardon Și mi-ai descheiat în grabă Trei nasturi la pantalon. Căprița sfetnicului Petru Sfântul Petru, Mare Paznic Pestea-a Raiului fântână Plictisit de-atâtea veacuri Să tot stea cu cheia în mână Într-o zi s-a dus la Domnul Prea supus și prea smerit Și îngenunchind în față-i Petru astfel i-a grăit: - Doamne, din străfund de vremuri Te slujesc fără prihană Am și eu o rugăminte Fie-ți milă și pomană Dă-mi concediu de odihnă Doamne pururi lăudat Doar o lună Nalt Prea Sfinte Căci sunt om și sunt bărbat! - Bine Petre! Se aprobă Ce nu fac eu pentru tine Treci la cadre, ia-ți cartelă Și te du! Te du cu bine... Ajungând în capitală Fercheș, tânăr și cu bani Că puteai să-i dai ca vârstă Douăzeci și opt de ani S-a încurcat c-o femeiușcă Nostimă și dolofană. Și la „Compescaria” într-una Bea „Segarcea” și „Crăcană” Toată lumea a ținut-o Numai în chefuri și-n antren Vizitând seară de seară „Pescăruș” și „Monn Jarden” Că îmbătat de-atâta farmec Și de patimi juvenile Și-a întârziat concediul Cu vreo trei ori patru zile -Bine Petre, nu știi oare Că după regulament Orice întârziere înseamnă Cum că n-ai fost vigilent? - Ba am fost Nalt Prea Sfinte, Zice Petre fericit, Însă în timpul nopții Părinte Uite, m-am îmbolnăvit. Două nopți și patru zile Am zăcut în odăiță Și mă tot hrăneam cu lapte Doar cu lapte de căpriță Dacă n-ar fi fost căprița Să mă vindece de toate Zău, muream, muream de tuse Doamne Sfinte și Îndurate A trecut o vreme lungă Petre Sfântul cum vă spun Se topea de dor săracul După dulcineea lui. O vedea frumoasă, durdă Gura roșie, ochi adânci Trupul de nimfă care zburdă S-o tot sorbi, s-o tot mănânci... Drept la Dumenezeu se duse Și îi zise rugător - Doamne, nu mai pot de tuse, Dă-mi concediu c-am să mor! Și dacă mă sting, cu mine Piere ultima mlădiță... Să mă vindec leacul este Numai lapte de căpriță! - Bine, îți dau o lună – zise Domnul zărilor senine Dar când vii, aduci și capra O aduci aici cu tine. - O aduc, Înalt Prea Sfinte O aduc numaidecât Cum o știi, în patru labe Și c-o funie de gât. Și mâhnit, gata să-i spargă Inimioara pătimașa Se întreba – Și acum Petrache Spune, pe unde scoți acum cămașa A pornit cu ascensorul Din eter, azur și nea Într-o clipă nea Petrică Sprinten, fercheș, fu la ea. Nopți și mile delirante De iubire nesfârșită Petrecut-a Sfântul Petre Cu căprița lui iubită. Când să se termine luna Petre își aduse aminte De făgăduiala dată Prea Eternului Părinte. Și îi spuse: „fată dragă Eu socot că-i foarte bine Ca să nu-mi pierd slujba în ceruri Trebuie să mergi cu mine. Dumnezeu nici nu prea vede Te strecori încet și atât Goală și în patru labe Și cu o funie de gât. Ascensorul te așteaptă Te îmbarcă în el frumos Și în două- trei minute Scumpo, vei ajunge sus.” Ce să facă biata fată A primit cu mult curaj Și de ce să nu profite De asemenea voiaj? Dezbrăcată, e o minune Trup de nimfă, ca-n povești Nea Petrică, Nea Petrică Ce pramatie îmi ești...! S-a urcat în cer cu dânsa Și o îndeamnă mereu - Hai căpriță, hai cu nenea Să te vadă Dumnezeu! Cum ajunse în zenituri Și-au deschis spre tron portița Dumnezeu luă ocheanul Și-ndelung privi căprița. A privit-o încă o dată Dinapoi și dinainte Și a izbucnit năvalnic: - Eu când zămislit-am capra Printre vite consacrate Avea în față țăcălia Și avea țâțele la spate. Dar cu capra ta Petrache O brodiși ca Eremia Că are țâțele în față Și are în spate țăcălia! Omnicist În expres un tânăr, Iane Mai acum o săptămână Voiaja c-o cuconiță Mai frumoasă ca o zână. Grecul adirându-i chipul Feciorelnic și cosița N-a răbdat ca să nu-i spuie - Ce frumoasă ești coniță! Lei, o mie aș da acuma Dacă m-ai lăsa agale Să pui mâna, doar o clipă Pe pulpița dumitale Zâna roșie ca focul Și cu buze însângerate A răspuns: - Nu ți-e rușine? Vai de mine, nu se poate! - Nu e nimeni cuconiță Să te vadă, să te știe Cum ai ridica rochița Și-am pus mâna iei o mie! Zâna strânsă-n faldul rochii Se mlădie ștregărește Și îi face semn cu ochii Că primește, că primește Grecu e robit de farmec Iară zâna foarte fin A săltat în sus rochița Puțintel, câte puțin... Pulpe roze, vede Iane Cum în lume, multe nu-s Durde, dulci și dolofane; Ah puțin, puțin mai sus! Se ruga mieros și lacom Și o sorbea cu ochii duși Încă puțintel coniță Puțintel mai sus, mai sus. - Gata-i îi vorbește zâna Rochia-i peste sânii mei Hai degrabă pune mâna Pune mâna unde vrei! - Nu, nu, nu! Răspunse Iane C-a rămas perplexă zâna Grecul, om cinstit rămâne N-are bani, nu pune mâna Căldura animală Nenea Nae Fostoloacă Megieș din strada Scurtă S-a plâns doctorului Costea Că are dureri de burtă - Uite doctore, - am pus prișniț Și compres cu apă rece Și de-aproape o săptămână Mă tot doare și nu-mi trece. Uite ce-ai să faci – îi spune Docotrul cu chibzuință Trebuie să-ți pui pe burtă O căldură animală! O vițică, o căpriță Iepure sau un pisic Și de-l ții un ceas pe burtă Nu mai ai nimic, nimic! Cum să intre-n pat cu capra Sau vițeua a jigărrită Și-apoi ce-o să zică mița Când l-o prindre-n pat cu vita? Dar o stașnică ideie l-a salvat în clipe grele: Ia două găini din curte Și se bagă în pat cu ele. Coana Mița isprăvindu-și Vorba cu vecinele A băgat puțin de seamă Că-i lipsesc găinile Caută-le prin cotețe Sub șoproane, sub terarsă... Nicăierea! Ca furtuna Coana Mița intră-n casă... Și-l zărește-ntins pe Nae Ca buhaiul de umflat Și fără să-i spuie o vorbă Trage plapuma din pat Și ce credeți că văzură Ochii doamnei Foștoloacă O găină sta pe ouă Și cealaltă pe-o cracă. Remediu În bar vagon, în partea stângă Venind dinspre Oradea Mare Ședea un domn în vârstă, lângă O duduiță încântătoare În fața lor pe o banchetă Pudrat și cu obrajii livizi Ședea citind dintr-o gazetă Un donjuan cu ochi perfizi. Duduia plină de iapiță Și-n ochi cu două peruzele Gemea-n răstimpuri, chinuită De o durere de măsele. Iar tânărul sorbind-o toată Smerit ca în fața unui sfânt Murea de dor, numai să poată Să-i adreseze un cuvânt. - Mă scuzi! I-a spus cu ezitare Am un remediu minunat Dacă îți dau o sărutare Durerea-ți trece imediat. Dar moșul a întrebat agale Ep domnul cu obraji livizi - Mă ierți, dar leacul dumitale E bun și la hemoroizi? Chitanța Tanța, domnișoara Tanța E duduie foarte chic, Zveltă și cu ochi mari negri Cap superb, năsucul mic. Piciorușele mici și durde Și când trece ea prin Tei Toți bărbații o admiră - Mă, Halal de mama ei! Ce profesie are Tanța? Uite n-aș putea să spun Nici nu mă interesează Chiar dacă o presupun Dar cum Tanța-i delicioasă Și are maniere fine Nici nu vreau să știu ce face Nici cu ce și nici cu cine. Ca vecini în bloc se-ntâmplă Ca să-i cer un ac sau ață Sau îmi cere ea o carte Până mâine dimineață O vecinătate dragă Ne-a prins zilele-n cătușe Că ades intru la Tanța Fără să mai bat la ușă. Tot așa într—o seară intru Era iarnă grea și ger Și-o găsesc în pielea goală Stând lângă calorifer. Năucit de frumusețea-i Dau să mă retrag un pic Iară Tanța-mi spune: - Intră Intră, dragă, nu-i nimic. Am intrat și beat de farmec Am întrebat plin de mister - Pentru ce stai goală scumpo Tot lângă calorifer? - Fiindcă a fost propietarul Mi-a răspuns șăgalnic Tanța Și uite cum mi-am plătit chitanța. La școală Zvon și ciripiri de glasuri Joc cu mingi și de săgeți Toate astea se întâmplă La o școală de băieți. Într-o pauză profesoara Pune câte o întrebare - Ce ai vrea tu să ai Naftule Când ai să te faci mare? - Eu aș vrea o bicicletă - Dar tu, Smil? - Un avion! - Dar tu ăla mic de colo Ia răspunde, Natansohn? - Eu... răspunde ăla micu Cu privirile hai-hui Mă ietați gheverot, însă mi-e rușine să vă spui... - Ce înseamnă „mi-e rușine”? Spune-mi dragă că te pup - Eu, când o să fiu mai mare Vreau să-mi crească păr pe trup! - Păr pe trup? Cum vine asta? Mie spune-mi momentan Vrei ca să trăiești în peșteri Sau în junglă ca Tarzan? - Nu vreau să trăiesc în peșteri Sau în codru în Guyana Ci așa precum trăiește Verișoara mea Soșana. - Da drumoasă și isteață Ce mai? Strașnică muiere Are un smoc de păr în față Și câștigă o avere. La Bodegă Nae a intrat în grabă În bodegă „La trei poame” Și pe chelner îl întreabă - Ce ai pe listă că mi-e foame. Chelnerul cu reverență Spre client privirea-și plimbă Și răspunde cu prudență: - Am o limbă! Dar ce limbă...! Limbă nu mănânc răspunde Nae acru la figură, Nu pot să mănânc un lucru Ce-i la animale în gură! - Bine a răspuns garsonul, Vesel cu o idee nouă: - Nu mâncați ce au în gură? Să vă fac vreo două ouă? Ne-om căuta De la Năsăud la vale Și ținându-se de mână Au venit Ion cu Leana Căpățână. El cu coșul în piață Iar Leana lui cea dragă Avea lână de țigaie În desagă. Cum ajunseră în piață El s-a dus la poarta nouă Unde stau ăia cu păsări Și cu ouă. Iară Leana lui frumoasă S-a oprit lângă fântână Unde stau femei cu scoarțe Și cu lână. - Stai Ioane, stai o țâră, Zice draga lui mireană, Cum de întâlnim să merge către Casă? - Ho, că ghine zise dânsul Când va bate ceasul două, E te-oi căuta la lână, Tu la ouă! ??? - Și,...povestește Nea Cristache Lui Nea Nae, măcelarul Trecând cu Mița, lângă mine Înspre Turloaia, cu docarul Deodată, doi bandiți din umbră Ieșiți din împânzirea albastră În mâini cu două revolvere Au năvălit asupra noastră - Sus mâinile, răgnește unul Hidos și cu un ochi beteag Și dacă faceți vreo mișcare Trag! Am ridiccat mâinile în grabă Simțind că-mi trece frig prin oase Iar Mița foarte simțitoare De spaima biata leșinase. Mi-au luat toți banii și inelul Un inel de aur vechi Stilou de argint, iar Miței Până și cerceii din urechi. Și ne-au dat drumul jos în valea Introvertită de omăt Prea fericiți slăvind pe Domnul Că am scăpat numai cu atât. Noroc că Mița mea iubită Cuminte și deșteaptă foc Ascuns-a ceasul ei cu grijă, Discret într-un anume loc... Că oricât ar fi vrut bandiții S-o scotocească neîncetat Nu-l mai găseau nici până mâine Și numai astfel l-am salvat! Nea Nae curios ascultă, Apoi întreabă pe-ndelete: - Să nu te superi, nea Cristache Și...era ceasul de perete? Cel cu două Se zvonise în orășelul De pe deal, Chilia Nouă Cum că Hună Haskekovici Zice-se că are două Nimeni nu știa ce-s alea Dacă-s albe sau gălbui Doar atât, că el le are Și amândouă sunt a lui. Poate are două case? Două vaci, două oițe? Două găinuși moțate? Poate două porumbițe? Nu, nici una dintre acestea Dar fiind sigur că le știți Vă asigur că sunt alea Chiar la care vă gândiți Însă fetele între ele Rușinoase cum sunt toate Își spunea cu precisiune: - Nu se poate! Nu se poate! Zău, suntem niște văcuțe! Cum ne intră în creier nouă Toată lumea să aibă una Numai Hună să aibă două? Nu și Hana Iosub prinsă De-al amorului jăratec Și la gândul că are două Și e un băiat simpatic, S-a îndrăgostit de dânsul De la prima scăpărare Și mai mult să se convingă Dacă într-adevăr le are. Îl pânde la ștrand să-l vadă Dezbrăcându-se pe chei Ce nu face o fată cultă Pentru viitorul ei? Azi așa și mâine iarăși A jucat în așa fel Până când la urma urmei Ea s-a măritat cu el. Însă vezi, în noaptea nunții După ce-a trecut furtuna Hana a observat că Hună A lucrat numai cu una. Foarte indignată fata De metodele acestea L-a întrebat: - Ascultă Hună, Dar cealaltă unde este? - Unde vrei să fie scumpo? El la rabin, fată dragă! La noi nimeni nu lucrează Cu amândouă deodată Dar când una obosește Și tu ești încă în vervă Este bine întotdeauna Să ai piese de rezervă. - Poate așa e ritualul? S-a gândit Hana Iosub Și-n familia lui Hună Cele sfinte-s cu șurub? Și plângea sărmana Hana Vărsând lacrimi mari cât roua Fiindcă Hună niciodată N-antrebuințat-o pe a doua. A trecut o lună, două Și într-o seară fără lună În alcovul îndrăgostitei Giugiulindu-se împreună Ea i-a spus: - Ascultă Hună Ce-i în mână nu-i minciună Aia de la rabin dragă, E cu mult, cu mult mai bună! Alternativa În deșertul din Sahara De nisip și soare plin Umblă – abia târându-și pașii, Ars de sete, un beduin. Umblă, umblă, fără preget Cum Allah poruncă-i dete Arșița-l doboară, îl arde Dar mai mult moare de sete. Cade în genunchi, se roagă - Doamne, setea să mi-o sting Dă-mi un bulgăre de gheață Ca să-l ling, Doamne, să-l ling. Sau de nu poți da un bulgăr Doamne, a toate îndurător Un pistol să-mi dai părinte Ca să trag să mă omor! Nici nu-și terminase ruga Și-i apare din senin O fecioară ca din basme Albă, albă ca un crin. Trup superb, contur de spumă Blondă și cu pieptul gol Cu un sloi de gheață în mână Și-n cealaltă c-un pistol. Stă Iosuf și o contemplă Mistuit de dor nespus Și apoi în genunchi se roagă Lui Allah din ceruri, sus. - Ce să fac? Allah ajută Unui beduin pribeag Și învață-mă preasfinte Să ling doamne sau să trag? Sami are un singur dor De pe când mergeau la școală Și încă se jucau cu cercul S-a legat prietenia Între Sami și Bercu. Amândoi făcură armata La același regiment Plutonier ajunse Sami Bercu nici măcar sergent. Dar cum vremea trece-n goană Numai după câțiva ani Bercu-i la New York, Iar Sami este tot la Botoșani După câțiva ani de-a rândul Că-i poți număra pe dește Vorba ceea bătrânească: Deal cu deal se întâlnește Că pe Disencoff când Sami Se uita la o vitrină Vede cum amicul Bercu Se dă jos dintr-o mașină. Fuge și-l îmbrățișează Și-l întreabă foarte amabil: - Ce faci Sami? - Merci, bine! - Dar tu Bercu? - Admirabil. - Nici nu știi ce mult mă bucur După atâția ani de zile Și cu ce te ocupi acuma? - Cumpăr, vând automobile. Vezi Rolls-Royce-ul ista albastru De o construcție majoră Are o viteză peste O sută șaptezeci la oră. - Urcă sus. E o minune Rolls-royce ultimul model Numai Domnul Nixon are Încă un exemplar la fel. Parcă nici nu-l simți, plutește, Sparge vidul, parcă zboară, E mai iute și ca vântul Și ca gândul, e o comoară. Vezi copacul ăla gros Și cu frunzele gălbui Hăt departe? În cinci secunde O să fim în umbra lui. Și în clipita când motorul Duduia înverșunat Până si zice „pește” pomul A și fost înconjurat - Dragă Bercule – a zis Sami Lasă-mă să mă dau jos. - Nu fi prost, acum vedea-vei Și ceva mult mai frumos! Vezi departe o pată albă Pe verdeață în câmpie Care-i o gazetă sau o Coală mare de hârtie? - Da, o văd, dar dragă Bercu Uite ce te rog acum: Ce-ar fi rău să ne întoarcem Cât ai repede din drum? - Mare prostănac ești Sami Bercu vesel intervine Tot ce ți se-ntâmplă ție Nu se-ntâmplă și cu mine? Vreau să-ți spun că-ntr-o minută În virajul vitejiei Mă opresc cu roata stângă Drept pe marginea hârtiei. Și într-adevăr mașina A pornit-o-n zbor, nătângă, Și-a oprit-o pe hârtie Drept pe roată, în partea stângă - Bercule, mă doare capul Tot privind peste câmpii Hai, mai bine să ne-ntoarcem Am nevastă și copii. - Sami, fi bărbat, ce dracu Ești fricos ca o muiere După întrevederea noastră Eu aș vrea să-ți fac plăcere? Uite, vezi cum vine trenul Iute cu semnalul roș Care gâfâie într-una Și azvârle fum pe coș? Pariez în trei minute Cum sunt om cu firea calmă Trec prin fața lui ca vântul La distanță de o palmă. - Bercule, sar din mașină! - Nu fi bleg, și țin-te bine! ... Și ca un ciclon Rolls-Royce-ul Fu într-o clipă peste șine. - Bravo Bercule, ești geniu Bravo, mai lăsat năuc! - Și acum spune-mi dragă Sami Unde vrei să te mai duc? Sami, cu emoție în voce Și cu fața pământie Zise: - Dacă ții la mine Dumă grabnic... la hârtie! Tot una e Rifca a venit la Rabi Și e plină de obidă: - Rabi, sunt neferictă Iarăși am rămas gravidă. Dă-mi un sfat că tu ești țadic Ești un Dumnezeu aproape Sau citește-mi un psalm și roagă-l Să mă scape, să mă scape. - Greu femei, nu se poate Firii să vă împotriviți Chiar și în Scriptură zice: „Creșteți și vă înmulțiți” - Da, dar am copii vreo șapte Fete mici și băieței Numai cel de sus mă știe Cât de greu o duc cu ei. Rabinul deschide o carte Murmură o rugăciune Și cu ochii către ceruri Se înclină și-apoi spune: - Uite ce-ai să faci femeie: Mâine dis-de-dimineață Mergi și-ți târguiești o oală Cât mai mare de la piață Iar târziu când vraja firei Te învăluie domoală Toată noapte, toată noaptea Þi picioarele în oală. De se-apropie sortitul Pentru clipa de noroc Tu picioarele din oală Nu le scoți deloc, deloc! Dacă asculți povața asta Care-i binecuvântată Nu se poate, nu se poate Să rămâi însărcinată. Opt luni au trecut degrabă Sau chiar nouă mi se pare Și într-o zi venind la Rabi Rifca, dar cu burtă mare. - Nu mi-a folosit povața Zise ea foarte timidă Fiincă, uită-te la mine Iarăși am rămas gravidă. - cum se poate! Îți spusesem. Când te-oi duce la culcare Tu, picioarele amândouă Să le ții într-o oală mare! - Păi, să vezi, cinstite Rabi Zice ea cu mult lipici n-am găsit o oală mare Și am luat două mai mici... Grea pedeapsa Prea înțeleptul Rabi Iosuf E un erudit, un țadic Cunoscut în tot Kilatul Și vin mulți să-i ceară sfatul. Casa lui miroase-a ambră Și a cedru din dumbravă Totu-i binecuvântare Și evlavie și slavă. În odaia lui de lucru Străjuie din părți Rafturi pline de talmuduri Și de suluri și de cărți. Ore-ntregi scrutează în biblie Și în scripte, foarte calm Sfatul lui e înțelepciune Iar cuvântul lui e psalm. Cercetează pergamente Hărți și manuscrise varii Stampe cu versete inde Și cu perse comentarii. Descifrează hieroglife De pe table și papirus Pericope și percepte Scrise în vremile lui Cirus. Într-o zi îi intră în casă Un prieten din Galil. - Bună ziua! Rabi Iosuf - Bună ziua! Dragă Smil. După ce s-au strâns în brațe Rabi, foarte bucuros L-a întrebat: - În ce chestiune Þi-aș putea fi de folos? - A nimic, o bagatelă Zice Smil, să mă scuzați Dar întâi suntem prieteni Și apoi suntem bărbați. Iartă-mă te rog și spune-mi Dacă ziua când postești De Iom Kipur este voie O femeie să-ndrăgești? Să petreci cu ea alături Amândoi la minte copți Tot ca-n celelate zile Tot ca-n celelate nopți? - Vai de mine! – exclamă Rabi Ridicând privirea-n zări Cum de îndrăznești păgâne Să-mi pui astfel de-ntrebări? - Nu te superi dragă Iosuf Zise Smil politicos – Tu ești un mare rabin Și eu un mare păcătos. Chiar de-i rea nelegiuirea Și cuvintele-mi deșerte Pui mata o vorbă bună Către Înaltul să mă ierte! Rabi a îngânat o rugă Către cel din ceruri sus Apoi răsfoind o carte Păcătosului i-a spus: - După lege nu e voie Dar ți s-ar putea ierta Dacă săvârșești păcatul Numai cu consoarta ta! - Rabi – zise Smil – mă iartă Supăr cu ceva scriptura Dacă în loc să fie Rifka E Soșana sau e Sara? Dacă-i absolvit păcatul Și e desființată vina Ce importă atunci persoana Dacă-i soața sau vecina? - tocmai asta e pedeapsa Zise Rabi fără vrere De Iom Kipur nu ai voie Ca să ai nici o plăcere. Povestește doctorul Nu știu dacă îl ccunoașteți Delicat și subțiratic Doctor Bratu de la Sutu Ne era la toți simpatic. Avea hazul lui, probabil Moștenit de la străbuni Și în plus era și doctor La spitalul de nebuni. Și știa să povestească Cu un șarm cum altul nu-i Chestii vesele întâmplate Lui, cu pacienții lui. Moldovan de viță veche Cunoștea năzbâtii multe Că se adunau în juru-i Toți amicii să-l asculte Într-o zi veni la mine Povestește el stilat La spital, în deal, la Sutu, Un domn bine îmbrăcat. După înfățișare, pare Funcționar superior, Poate inginer hotarnic Sau, un mare negustor. Și îmi spune: - Domnul doctor Uite așa precum vezi, Sunt în stare disperată Și-am venit să mă salvezi. Știu că ești un psihiatru Om de știință cu renume Și de arta dumitale s-a dus vestea în larga lume. Fiul meu cel mare, Lică Care stă cu mine în Basna Om cu mintea-n toată firea De o vreme o ia razna: Sare sus peste cotețe, Se ascunde în grădină Umblă numai între păsări Și se crede că-i găină. Ba mai mult! Parcă un blestem Din Infern mă urmărește Că în loc să ne vorbească El mai mult cotcodăcește. Dau oricât numai să scape Martor îmi este Dumnezeu De nenorocirea asta Ce-a căzut pe capul meu. - Și de mult are aceste Manifestațiuni ciudate? - Cred, dacă îmi aduc aminte De un an și jumătate. - De un an și jumătate? Asta-i nemaipomenit! Și de ce cu el aicea Până acum n-ai venit? - Păi să vezi domnule doctor M-am obișnuit cu viața Și îmi plac mult oulă care M-i le pune dimineața. Politețea Din albastra risipire Ne zâmbește mândrul soare Veșmântând întreaga fire În lumini de sărbătoare. Curg văpăi de aur roșu Pe trotuarele înguste Și întrega stradă-i plină De surâs și mini fuste. La vitrinele din centru Stau în grup femei și fete Cu superbe piciorușe Și ispite în siluete. Rotunjimi fermecătoare Strânse în diafane rochii Că le-nghiți dintr-o privire Și le devorezi cu ochii. Trec în șiruri manechine Blonde, brune și roșcate Și-i expun comori de farmec Care nu-s deloc pătrate. Drec și bestnici în sandale Și costume deșucheate Cu excentrice atitudini Și efebi bărboși cu plete. Și în această împestrițare Ca la Paris sau în New York Și un filfizon se plimbă Foarte grijuliu cu un Poro. ??? grăsan ce umblă sigur de aureolă și mereu își bagă râtul grogăind lângă rigolă. Trecătorii cu mirare Toți privirile-și întorc Înspre tipul care ține Să se plimbe cu un porc Și deodată, un tânăr care s-a desprins dintr.-o pleiadă L-a întrebat: - Nu ți-e rușine Să te plimbi c-un porc pe stradă? Tipul l-a privit flegmatic Scărpinându-se în ceafă Și apoi țanțoș îi răspunse - Nu e porc, nu vezi, e scroafă! - Scroafă e? Îmi pare bine Zise tânărul smerit Adăugând cu politețe: - Păi, cu dânsa am vorbit! Tragedie - actul întâi- O cheamă Cleo Cleo are buze roșii, Pline de parfum mistic Ce-l ??? chiparoșii Buclele-i muiate-n aur, Ochiii, Ochii mari albaștri Þes cântări visate-n țară Heruvimilor sihaștri. El – a fost odată – Astăzi Chel și putred de bacnote Pare o mumie uitată Printre statui ostrogote A început să-i facă curte Și într-o seară crenelată A cerut-o A luat-o Și o ??? ca un tată - actul al doilea – Seninul căsniciei lor Se trece Ca într-un plâns de mandolină Într-o catacombă rece. Părăsit de tinerețe, Domnul Întrupează toamna Și-o senină Primăvară De speranțe Pare Toamna. Iar în miez de noapte mută, Prin albastrul de mătase Două spectre Trec pe drumul Care duce la terase... Unul, E un fante tânăr Iar fantoma voalată Este doamna Care-și ține babalâcul Ca pe-un tată - actul al treilea - Fereastra Turnului cu trei cupole Se întune în acorduri Tremurate De mandole Înăuntru E văpaie. Și o dragoste bizară Și o umbră Cu privirea încruntată E afară. Înăuntru Despuiată Cleo, sparge a șaptea cupă, Iar afară Umbra neagră ??? să o rupă și.... În clipa următoare Ușa cade sfărâmată ... A surprins-o Cu amantul Și-a bătut-o Ca un tată. Tocmai pe dos Samy Quatar, bogătașul De pe strada Albatros A venit să se consulte Cu bancherul David Gross: - Dragă David, vin la tine Să mă sfătuiești nițel Vreau și eu să joc la bursă Dar nu mă pricep de fel. - dacă vrei să faci parale Zice Grossu – s-asculți de mine Lira se menține fermă Cumpără lire sterline. Samy se-ntâlnește-n Bursă Cu remisierii mari Și în locsă ieie lire Samy cumpără dolari. Peste trei ore dolarul Scade în mod vertiginos Samy plin de disperare Vine iar la david Gross. - Vai de mine, Davidică Sunt definitiv pierdut Apăi, deh! Eu ți-am spus una Și tu alta ai făcut. Du-te repede la bursă Nu sta moale ca o curcă Și să nu te prinzi în cursă Ia „Petrol-block”că se urcă. Samy nu știe cum se face Parcă l-a lovit năpasta Ia „Motor- Petrol”și gata Pierde și de data asta. - Vai de mine, vai de mine Sunt un bou, un păcătos - Ce să-ți fac măi Samy, dacă - Dacă tu le faci tocmai pe dos? - Încă o dată Davidică Dă-mi un sfat să am temei Am să fac tot ce mi-oi spune Am să fac așa cum vrei - Vrei un sfat! Þi-l dau măi Samy Dar urgent că vremea-i scrută Dacă vrei să-ți meargă bine Vino să mă pupi pe burtă. Dacă-ți spun pupă-mă pe burtă” Nici un gând n-am să-ți ascund Cum le faci pe dos pe toate Știu c-ai să mă pupi în fund. Asta zic și eu noroc Într-atât ne-mbată viața Cu iluzii și strădanii Că nici nu băgăm de seamă Cât de repede trec anii. Cred că nu importă urbea Dacă-i Râmnic sau Focșani Totul e că eu pe-atuncea Avea optusprezece ani. Și-n orașul plin de crâșme Și cu centrul plin de praf Nu era nici un teatru Și nici cinematograf. ??? ??? Pompieri, oborul, gata Și vreo două cafnele. Singurul loc mai vesel Al orașului stindard Era varietul Filip Un șantan de bulevard. Fiindcă atunci patronul Numere de-atracție noi Balerine apetisante Chiar și cântăreți de soi. Cum sosea vreo vampă „bine” Năvălea protipendada Conu Bubi, conu Nicu Și luat cu asalt naiada. După ărogramul artistic Chefuiau cu curtezana La conac sau la moșia Monteoru sau Grăjdana. Pe când noi făuritorii De poeme și himere O priveam cu jind, sorbind-o C-o cafea sau cu o bere. Într-o seară, tot la Filip Debutase o actoriță Cu trup zvelt și ochi șăgalnici Și cu fragă de guriță. Fermeca în potop de aplauze Pe bărbații toți, în grupe Și ne amețea cu-n cântec: „Vin la Tanța să te pupe” Avea părul spic de aur Brațe, albe subțirele Piciorușe crizanteme Care te chemau spre ele. Noi, ștregari voioși și timeri Nici o taină nu ne scapă O doream și tuturora Ne lăsase gura apă. Și cum se zvonise o șoaptă Pe la Kraus La cafenea Că deți dai o stă în mână Poți ca să petreci cu ea. Însă cine dintr-ai noștri Din pleiada cunoscută Își putea permite luxul Ca să-i dea divei o sută? Și atunci Aurel propuse O ideeie salvatoare: Să putem strânge o sută Punem 5 lei fiecare. Și jucăm la loterie Înodăm frumos batista Și cine câștigă suta Ãla merge cu artista. Zis-făcut. Nicx astăzi nu țtiu Nici când a trecut minuta Nici cum m-a bătut norocul Ca să-mi iasă mie suta. Știu, atâta, că înălțat-am Mulțumiri lui Dumnezeu Pentru marea fericire Ce-a căzut pe capul meu. c-un buchet de violete Și-n ținută elegantă i-am palmat în mână suta Și ea, a depus-o în geantă. Restul: cuib de poezie Vis și voluptăți divine Care le-au descris și alții Maul mai bine decât mine. Pot s-adaug amănuntul Că înrâuirt de stele I-am compus în versuri tandre Un sonet și trei rondele. Într-atât a înduioșat-o Versul meu înaripat Că frumoasa Mesalină Cu glas dulce m-a întrebat: - Spune-mi, dragul meu, prieten Cum pentru o desfătare Ce ai petrecut cu mine D-ai o sută așa de mare? Ești agricultor? Ai rente? Sau bancher cu acursale? Fiindcă știu din auzite Că poeții n-au parale. Îmbăta de-accentu-i sincer Ca să nu stric feeria I-am destăinuit de-a capo Cum a fost cu loteria. - Vai, a psus ea drăgăstoasă Nnu se poate, nu se poate! Și strângându-mă în brațe Mi-a șoptit cu voluptate: Tu, că ești cel mai simpatic Dintre ceilalți curtezani Mai ales că scrii și versuri De la tine nu i-au bani. Când văzui că umblă în geantă Am simțit în vine foc Și mi-am zis: Slăvit fi Doamne Asta zic și eu noroc! Și cu grație felină Și-un surâs descris de zei Iar m-a îmbrățișat cu patos Și mi-a înapoiat: 5 lei... Cărțile Sfinte Vestitul Rabi Ben Ișmuiel Vestit în Mișna și Cabală Venise într-o zi să vadă Pe Rebe Lein din Capitală Voiau să audă cum slujește Să-i soarbă, cântecul și voga Pe credincioși cum păstorește Și cum slujește sinagoga Și-a stat în stradă Ben Ișmuiel Smerit cu inima voioasă Că Leiba bucuros de oaspe Pe Rabi l-a poftit la masă. Când fu să intre musafirul În casă, întâlni în ușe, O fată mândră ca zefirul Cu chipul alb ca de pupășe Îșmuiel Ben privi pe Rabi Clipind din ochi să-l înțeleagă Apoi zâmbind a prins să-ntrebe - Dar, ce e asta Rabi, dragă? Rep Leib, roșind cu modestie Văzând că rabi se-nfierbântă Răspunse tainic; - Ce să fie? O carte rabi, carte sfântă! - O carte-i sfântă-ntotdeauna Că în ea-i lumina și căldura De aceea s-o iubim într-una Că așa ne-a învățta scriptura. Spălându-se pe mâini prea sfântul Slăvi pe Dumezeu divinul Că ne-a dat cerul și pământul Lumina, apele și vinul. Dar o surpriză mai tirană l-a țintuit, fiindcă la masă Servea o altă fetișcană mai nostimă și mai frumoasă - Dar asta ce e? Înmtreabă rabi Cu un gest ascuns ce nu cuvântă - O altă care Ben Ișmuiel Și tot ca cea dintâi e sfântă. - Nu s-ar putea, Rep Leib părinte Cum spune biblia străbună Din cele două cărți prea sfinte Să-mi împrumuți și mie una? Mi-e greu a spus rep Leib, că întâia Acum o citesc profete Iar celelate până acuma Nu îi sunt foile tăiate. Vesela Familie Într-o zi la societatea „Pheonix” de asigurare a intrat un domn în vârstă slab, cu ochelari de soare. - Aș dori – se adresează Funcționarului din față Ca să fac asigurare Cum m-am hotărât pe viață? Funcționarul, măsurându-l Cu minuțiozitate Slab, cu ochelari și vârstnic În răspunse: - Nu se poate! Ești slăbuț, vedere scurtă Ai și semne de vărsat Nu întrunești anume puncte Ca săă fii asigurat. - Da, dar tata – zise domnul Care-i mai bătrân ca mine E asigurat aicea De un deceniu și mai bine. - Cum îl cheamă? - Dan Beșleagă. - Dan Beșleagă? Un moment Ca să văd în fișe dacă Nu-i vreun inconvenient. Dan Beșleagă? Da! Se află Însă în comformitate Trebuie îndeplinită Încă o formalitate. Iei un formular cu timbru Și îl completați acasă Și veniți cu tata aicea Marți sau miercuri dimineață. ??? ??? Cu nepoți și cu nepoate Toți la nunta lui bunicu - Cum, bunicul se însoară? Asta-i culmea! Pe toți sfinții - Se însoară! Da! Cu toate Că sunt contra lui părinții! Bunicuța și nepoții În expresul de Florica Lăzi, colete, un amalgam Și în compartiment, bunica Și nepoții stau la geam. Hohotind, copii zburdă Și fac zgomot infernal Iar bătrâna știrbă, surdă Tot privește cerul pal. Dintr-un coș le dă bunica Câte-un tort cu zahăr copt Șapte ani are Lucica Iară Nicu are opt. Înfoiată ca o varză Baba zice mai apoi - Uite barza! Uite Barza! Care v-a adus pe voi. Nicușor, apoi întins pe-a coastă! Zice răsfirându-și părul: - S-o lăsăm să moară proastă Sau să-i spunem adevărul? Ceaiul S-a îmbolnăvit Niculce De pe strada înflorită La laringo-faringită ???? Mari profesori cu protecții I-au făcut trei operații Și vreo șaptespreze injecții. L-au cusut cu fir de aur La gâtlej și la laringe Îl așează în pat cu o soră Care abia, abia-l atinge. Că slăbit bietul Niculce De atâtea răni adânce Nu poate să mai vorbească Nici să bea, nici să mănânce. Stă întins de două zile Chinuit și banmdajat Slab și galben ca lămâia Nebăut și nemâncat. Doctorii văzând că bietul E într-un hal fără de hal Hotărâră de îndată Să-l hrănească artificial. - Da, da! Trei mii de lei! Fu chef nu glumă O cameră, trei sticle, alte trei Dar ce poate să însemne această sumă: „O lumânare cinci sute de lei”. - Se vede că ați uitat – a spus femeia Un amănunt de-o importanță mare Dar eu am fost „puicuța dulce” – aceea Care a suflat azi noapte în lumânare! ??? Nu știu în parte a țării Mi se pare că-n Gheorgheni Locuia o bătrânică De vreo șaptezeci de ani. O știa tot târgul, deși Foarte rar ieșea din casă Și trăia în oraș departe Singurică și retrasă. Se spunea că ar fi odrasla Unui mare bogătaș Care avusese întinderi Și în Vlașca și în Iaș Și frumoasă, o minune Un tablou, o închipuire Că veneau sin alte orașe Grup de tineri să o vadă. Că a iubit în tinerețe Un nepot a lui Știrbei Și cum neamul lui fu contra S-a-mpușșcat din cauza ei. Ea atunci – chiar la mormântu-i A jurat că-n viața toată n-o să se mărite pururi cât trăi-va, niciodată. I-a rămas ceva avere Acareturi de moșeancă Și din moșioară banii Care îi ținea la bancă. Nu avea vecini, nici neamuri Și cu taina ei în gând La biserică în duminici Seducea din când în gând. Iară anii trec ca vântul Goana vremii n-are leac Și încet, încet, trecuta Peste jumătate de veac. Ca o umbră selenară Își târăște pașii grei N-a rămas nimic din nuriii Și din frumusețea ei. Într-o zi pe poapa Neacșa l-a poftit la ea acasă Să-i destăinuiască chinul Care sufletu-i apasă. - Prea sfinția ta, mă iartă Că grăi-voi cu păcat Dar în viața mea pustie N-am știu ce e bărbat. Nu vreau să ajung în slava Din cereasca Lui grădină Fără nici o îmbrățișare Și în vârstă și virgină. Caută-mi un om din gloată Și trimite-mi-l încoace Cu ființa mea să facă Tot ce vrea și tot ce-i place. Să mă strângă lung în brațe Tot așa ca pe-o țărancă Și am să-i dau o recompensă Că am bani destui la bancă. Popa milostiv să scape Bietu-i suflet păcătos I-a trimis un om din piață Un hamal foarte vânjos. Cărui i-a vorbit cu milă Și îndurarea celui sfânt Despre buna învoire Între oameni și pământ. Mai cu seamă despre pilda Cuvioasei Paraschieva „Cine pe semeni ajută răsplătit pe dată fi-va”! S-a rugat de acela care Stă cu îngerul la masă Să gonească necuratul Dintr-o ființă păcătoasă. Și s-a dus să izbăvească A ispitelor furtună Foarte mulțumit că astăzi A făcut o faptă bună. Chiar a doua zi dimineață Popa Neacșa s-a îndreptat Înspre casa bătrânească s-o dezlege de păcat. A intrat popa în sală S-a uita prin încăperi Bărbatul era acolo Dar femeia nicăieri. - nu știi unde-i baba care Care stă de-atâția anii ? - Păi s-a dus din nou la bancă Să mai scoată niște bani. Și cățelușa stă în pat Mimi are o fată blondă Vea ochi mari și păr buclat Un sân superb, o pulpă rotundă Și avea și-o fire vagabondă Și ca oricare demimondă Avea un cățeliș buclat. Sprințară ca o căprioară Mimi iubise un băiat Și într-un amurg de primăvară Simțind că focul o înfioară I-a dat tot visul de fecioară Dar el se vede că a uitat Și cățelușul stă în pat. În negre nopți de insomnie Mimi cu suflet tulburat Să uite dorul ce-o sfășie Și dragostea –i atât de vie În camera trandafirie Privea protretul lui pictat Și cățelușul stă în pat. A vrut un moș cam reumatic S-o ia cu el într-un palat Și s-o iubească singuratic Dar ea cu ochii de jăratic Gândind la tipul ei simpatic Dintr-un cuvânt l-a refuzat Și cățelușul stă în pat. Când somnul încerca s-o prindă Mimi cu corpu-nvăpăiat Privindu-și formele în oglindă Ofta cu jale, suferindă Că nu e nimeni s-.o surprindă Și cășelușul stă în pat. Și-n cuibul ei de curtezană Veneau priteni pe-noptat Și beau ermuth, coniac, cinzeacă Șezând pe sofaua egipteană Sau pe divanul fermecat Și cățelușul stă în pat. Veneau fecioare și cucoane În buduaru-i parfumat Și ca să uite de canoane Fumau hașiș, fumau havane Și apoi ??? băietane Cădeau lascive în păcat Și cățelușul stă în pat. Amurgul depăna-n tăcere Al vremei cer, argintat Și trandafiri mureau în sere Iar Azorel visa-n tăcere Și îi plăcea să lingă miere În salonașul crenelat Și zi și noapte sta în pat... Din flori să-ți împetesc cunună Aș vrea din flori să-ți împletesc cunună Pe strat de crini să mă inspir Să-ți cânt în nopțșile cu lună Pe o pajiște cu trandafiri. Din mirt să-ți cânt: romanța vieții Și ochii tăi senini și mari Să sorb nectarul tinereții Sub streșini de mărgăritar. Þi-oi pune dali în cosițe Și orhidee înnourate Pe frunte flori de lămâiță Pe umeri șipe sân mușcate. Pe brațele de nuferi albi Înfășura-voi cu alint Bujori și stânjenei și nalbe Și chiparoase de argint. Þi-oi atârna pe șold lalelel ??? și „Nu mă uita” Ca toate gândurile mele Să guste din gura ta. În prag voi presăra din verme În ritmul versului sărac Imaculate crizanteme Și sângerânde flori de mac. Din siclamene și cicoare Þi-oi împleti un cuib boem S-adormi pe cuib de lăcrămioare Cu gândul la acest poem. Uitând de doruri și regrete Și prinși de-ai dragostei fiori Avea-vom crioni și violete Și poate și un copil Din flori.... Și luna a închis un ochi Soarele îmbracă în aur Și în păienjeniș de fire Tot întinsl care duce La Costești, la mănăstire. Două tinere măicuțe În sutane lungi și grele Trec pe drumul plin de soare De nisip șipietricele. Harul domnului de-a pururi Scaldă în sfânta psalmodie Chipurile lor suave Pline de cucernicie Într-atât de cufundate Maicile prea cuvioase Că nici n-au băgat de seamă Că a trecut de ora opt. Vorbele pieriră risipindu-se ca fumul Dar de-odat se opriră Nu cumva greșt-au drumul Parcă alta e șoseaua spre lăcașul mântuirii Nici o casă nu se vede și nici turla mănăstirii Nu mai știu ce să mai facă Să se oprească în zăvoi? Să mai meargă înainte? Sau să meargă înapoi? N-o să lase la anaghie două maici fără ajutor Însă Dumnezeu e mare și a toate îndurător Și în timp ce implorează milostenia Sfintei Vineri Ca prin farmec apărură chiar în urm alor doi tineri. - Mergeți înspre mănăstire? A întrebat o maică aparte - Da pe-acolo trecem Însă noi ne ducem mai departe - De ne dați îngăduire, noi putem să vă-nsoțim - Cu plăcere și evlavie Celui Veșnic mulțumim! Și-au pornit în grupă tuspatru Pe șosea încetinel Panait la braț c-o maică Și cealaltă cu Ionel. Tot mergând de ele aproape Sângele a început să fiarbă Și alăturea ici, colo,, câte-un păătuf de iarbă. Iarbă verde mătăsoasă Ce te-ndeamnă și te cheamă Și-un crâmpei de sare albastră S-a întins ca o năframă. Le-a vorbit de Magdalena De Infern, de Raiul sfânt Și despre iertarea celor Păcătoși de pe pământ. Până le-au convins în fine Plâns-au ele mai mult de-un ceas Pentru odihnă ar fi mai bine Ca să facă un mic popas. Și s-au așezat pe iarbă Pe când luna ce-i privea Prevăzând ce-o să urmeze A închis un ochi și ea. Restul nu interesează Doar o voce sub copac Îngânat-a:Iartă-i Doamne Iartă-i că nu știu ce fac. Iar Eulampia de alături A răspuns printre suspine - Ba al meu dragă Varvară Știe încă foarte bine.! Popasul lui Aizic Tirr La înțeleptul Rabi Mendel Vine Aizic Tirr smerit Și îi spune:”Rași dragă, Sunt un om nenorocit” Rifca mea-i atât de dulce Și are atâta sexapeal Că nu trece un an șireata Îmi trântește un copil Am vreo zece să-mi trăiască Toți sunt sănătoși ca tunul Și-mi sunt dragi dar ce nevoie-i Să-mi mai nască unul? Și-am venit la tine Rabi Dă-mi un leac să-mi folosească Poate Dumnezeu pe Rifca De copii s-o izbăvească. - Uite ce-ai să faci, îi spune Rabinul cu ochii dulci Noaptea când sosești acasă Și ai vrea ca să te culci Să te ții întodeauna De povața mea înțeleaptă Să te urci pe partea stângă Și cobori pe partea dreaptă. Dacă faci așa și totul Cu strictețe și păzit Poți fără grijă, Rifca De copii s-a lecuit. Au trecut trei luni sau șapte Sau chiar opt să fi trecut Și la Rabin într-o vineri Intră Aizic abătut. Și mâhnit și neferice Ochi-i galeși multe spun Și plângând aproape, zice: - Rabi, n-a fost leacul bun. N-a fost leacul bun, iar mie Mi-a fost chinul inutil Fiindcă uite azi noaptea Rifca Mi-a născut iar un copil. - nu cumva întreabă Rabi Cu un surâs ce-i schimbă fața Ai uita ce-am spus sau poate Mi-ai nesocotit povața? - Vai de mine! Exclamă Aizic După vorba ta înțeleaptă M-am urcat pe partea stângă Și-am coborât pe cea dreaptă. - Dar ia spune, întreabă Rabi Scărpinându-se în nas – Nu cumva trecând pe acolo Ai făcut un mic popas? - Un popas? Făcui desigur Deh, ca omul! Ce să fac? Parcă poți să treci pe acolo Să nu poposești un pic? - Văd că na-i pătruns povața-mi Zice Rabi plin de fiori Nu ți-am spus să urci pe stânga Șipe dreapta să cabori. Dacă ai poposit l amijloc Ca un pusnic în câmpii Aizic Tirr Du-te la dracu Cum vrei să nu faci copii? Peisaj divers Pe un tăpșan de voaluri dese Calm se plimbă aerul Și în cadențe neînțelese Vremea-și toarce caierul. Sub întins zări astrale Care-și pierd hotarele Cu o cuinună de petale Se retrage soarele. Cișmigiul poartă vina Că-ș superbe florile Ce-au împodobit grădina În toate culorile. Luna în necuprins se suie Poleind nidsipurile Și un tânăr cu o duduie Stau de vorbă, chipurile... O poveste foarte veche Spune luna lacului Și-într-o barcă o pereche Se sărută al dracului. Trec pe drum în plină noapte Scârțâind vehicule Iar sub pod răsună șoapte: - Nu te-ntinde Nicule! ??? Orașu-a fost cuprins De euforie Din cauza unui fapt senzațional Că în centru e un afiș Pe care scrie Că astă seară-i striptis La „Pigali” Ce înseamnă „striptis”? La local de noapte Cu becuri Þipător colorate În bar Femei Vreo Șapte În toalete cât mai decoltate. Program de cabaret Orchestră Cântec Cha, cha, sirtachi, twist Iar la sfârși o vampă goală Freamătă din pântec Și fiindcă o vezi Plătești ca un tâmpit. În atmosfera Supra excitantă Cu jazz Cu trupuri zvelte Și feline Clareta este Cea mai frumoasa Din câte s-au produs În curți străine. A fost la curtea Șahului O leacă La radio a dansat Pe unde scurte La curtea lui Kemal La curtea Greacă Și aicea O să joace tot în curte. A fost aplaudată La Tanagra Ma Moulin Rouge La eschimoși La feredino Și „la trei ochi de plapumă” Îm Moși. Dar iată, Că în lumina orbitoare Pe un soclu Ca pe vremurile lui Pluto Clareta apare În toată a ei splendoare Și goală Așa, cum a făcut-o măsa. Un trup superb Și brațe voluptoase Doi sâni Înfipți în piept ca două mere Și rotunjimi Și pulpe] delicioase Și celelalte toate La vedere. Din colțul lor Bazil și Aurel Ciocnesc Așa cum cere eticheta Șampanie, nectar și hidromel Sorbindu-le cu ochi lacomi Silueta. Apoi bazil Cam amețit nițel, șoptește Scuturându-și țigareta: De stau să judec, totul e la fel Atât șa Tanți cât și la Clareta. ??? ÂÎn orașul unde cerul, Ca Bosforul se ??? Și cu o gardă de Luceferi Trece mândra semilună Într-un parc văzut În visul unui rege anonim Se înalță în slăvi Palatul lui Mehmed Cadâr selim. Prin desișuri de azalee Chiparoși și palmieri Și înconjurați de o strajă De eunuci și eniceri Prin firman trimis de ceruri Și a luiMahomed hatâr Stă acum în flori haremul Lui mehmed Cadâr selim. Și era păzit haremul Și piscina cea rotundă Că prin zid nici o privire De ghiaur să nu pătrundă Fiindă pe divanuri roșii De cașmir și ispahan Odihneau cu trupuri goale Nimfe din Belucistan. Hețaire din Galata și Naiade din Ankara Andaluze și cadâne ce-au venit din toată țara Ca dansând să satisfacă fără nici un marafet Orice doruri sau capricii ale lui Cadâr Mehmed. Răpitoare e Zuleica Spritenă ca o panteră Și suleima, adalisca Ce are chip de baiaderă Floare de Siraz a Konia Baclava e Razimb Și sirena-i Bulaira Când dansează „Turka bre” Dar din soațe, cea mai tandră Mai frumoasă și mai dragă Cu trupușor de orhidee și Cu gura ca o fragă Zămislită din surâsuri De auroră și senin Și scăldată-n stropi de soare Era Fatme Aleiman. În șalvari și fesuri roșii Au venit buluc cadii Toți vizirii și califii Geanabeții și muștii Ca să o vadă pe Aleimina Cum dansează din buric Și s-au așezat turcește Ronțăind pistl, fistic. Iat-o! Cumse frânge goală Prinsă în vraja unui cântec Și cum tremură cu sânii Și din umeri și din pântec. Toți efendii își dau coate, Cu privirea spre cultuc Și șopteau tăcuți din barbă Aferim ghiuzel giugiuc. Nimeni n-a băgat de seamă, Prin al patimei zăduf Ce priviri de foc azvârle Către un efeb, Iusuf. Pe acesta și-l alese Și-l vroia în nopți, intim Că făcea parte din Garda personală a lui Selim. S-a sfârșit tot zaiafetul Și în haremul cu eunuci Noaptea și-a întins năframa Și-a cuprins tot mapamondul Iar Iosuf se plimba afară Pe asfalt, și-și face rondul. Numai Fatme se strecoară Și cu brațele de puf În iatacul ei îl trage Înăuntru pe Iosuf - Vino, vino lângă mine Taina visului să-ți culci Că mi-e sete de-ndrăgire Și mi-e dor de clipe dulci. Îți voi da să guști din rodii Să culegi de unde vrei Struguri și căpșuni din gura-mi Și nectar din sânii mei - Ioc! Răspunde Iusuf Vesel și cu glas de mameluc Fiindcă eu din fericire Ca și tata sunt eunuc. Pot să stau aici cu tine Dacă-ți place și o oră Dar să-mi dai și o dovadă De afecțiune ca soră. Zorile azvârl prin geamuri Avalanșe verzi de fire Pe când Fatme-și zvârcolește Trupușorul dornic de iubire. Iar Iosuf, ce stă prin geamuri Pe divanul cu efigii, Își privește lung conturul Și mănâncă bigi-bigi. Dintr-un roman aristocrat -Prolog- Din piscul munților ce poartă Pe umeri zvon de oasanale Despre castele și fantome Și cu ferestre ogivale În grota unde militarii Opresc să intre la civili Iar noaptea se abat pescarii Ca să vâneze crocodili. Îți scriu dsin turnul cu trei steme Și trei carabinieri la poartă Pun plicul într-o sticlă veche Pe care o azvârl în Marea Poartă ??? o salvă în aer ca saltimbaticii să se teamă Și ??? să sune Din clopoțele de aramă Și fiindcă n-am alte adrese Ca epilog al jocului Trimit impresiile culese În colț la fața locului. Kerheza Să participi la serbare Văzduhul s-a punctat cu salbe Nu se vedea decât picioare Și ochi frumoși și brațe albe. Pluteau surâsuri vagabonde Și-a larg se profilau alene Fermecvătoare nimfe blonde Și adorabile șatene. Orchestra nu înceta să scalde În ritm de sunete stridente Vârtejulspelb de corpuri calde Cu legănări impertinente. De muzica ce tulbura Și înfierbânta toți emulii Întreg parchetul tremura De atât cha-cha și huli-huli. Șampaniza câte un grup Și în cadențări de jaz măiestre Lascive mlădieri de trup Se rpsfățau privirii noastre. Din necuprinsul violet Când stele își țeseau năframa Se auzea dintr-un boschet: - Fi serios, ne vede mama! În fond continua agapa Ce chef și toasturi până la ziuă Un paj bătea în piuă apa Și-a colombină apa în piuă. Și în calmul ??? Alunecau perechi pierdute S-a petrecut până la punct Pe urmă puncte...puncte... Așa e piesa Seninul Sparge al zărilor zapaz Șli împrăștie albastre Apoteoze Și înparcul cunarciși Și tuberoze E vis de sărbătoare Și extaz. Pe alei de bambușți Curg metamorfoze Și trec Romeo – în matie de atlas Cu julieta În valuri de topaz Spre chiașcul cu garoafe Și mimoze. Prin pajiști cu gladiatori Cu cavaleri în zale Și scuturi Cu săruturi Cu statui Și urme vagi de tei Răzbate o discuție Pe tăcute - Ai spus că mă câștigi cu 200 de ce-mi dai numai 10 lei? - Epilog- Când dimineața risipitoare Înseninata ei văpaie E îmbulzeală în piața mare Și grămădeală la tramvaie. Rămâne gol întreg pământul Și pleacă nobili??? Unii spre gropile Oatu Iar alții spre groapa Chipăilă. Clasic sau modern Blaușpitz, fabricant de nasturi Și cu sucursale în țară Avea tender și-o soție De o frumusețe rară. Pe când Sulizom Naftule Un om simplu și în state Era lucrător cu ziua Pe la electricitate. Nu-și vorbiră nicodată Nici în zori și nici pe seară Ce-și spuneau doar „bună-ziua” Când se încrucișau pe scară. Lunile au trecut în goană Mai cu soare, mai cu vânt Și în toată vremea sta N-au schimbat nici un cuvânt. Dar într-o zi măreață Sub albastru policrom Se întâlniră în piață Și amândoi au spus „- Salom” - N-ai idee domnu Blaușpitz Cât de mult îmi pare bine Și nici nu știi cât mă bucur Că te-am întâlnit vecine! Mi-ar fi drag să stau de vorbă Să ne spunem câte-un dor Că la urma urmei suntem Fiii aceluiași popor! Mai o glumă, o butadă Una caldă una rece Ce s eaude nou prin lume Și uităm că vremea trece. Nu te superi domn Naftule Dar vreau numai să-ți explic Xă pe noi socialmente Nu ne apropie nimic. Eu altfel de cultură Dumneata, meșteșugar Deaia nu știu ce anume Am putea vorbi măcar. Am să-ți dau numai o pildă Că deși sunt fabricant Însă îl știu pe Scophenhauer Pe Sofocle și pe Kant. Dumneata îl știi pe Dante? Pe Gounod, pe Tzitzian? Îl cunoașteți pe Euripide Platon sau Aristofan. - Drept e, cu savanți și cu genii Nu pot cot la cot să merg Pe ăștia nu-i știu, dar matale Știi pe unul Goldemberg? - Goldemberg? Modern sau clasic? Nici nam auzit de le. - Nu știu de-i modern sau clasic Însă știu că-i tinerel. Care vine în orice miercuri Când ești dus la sucursală Și se giugulește strașnic Cu soți adumitale! Învățăcelul Hamani Într-un cartier din Lenberg C grădini scăldate în soare Pripășitu-sa într-o vreme O femeie încântătoare Nimeni nu știa de unde-i Din ce țări îndepărtate Însă șopteau că în casa-i Se întâmplau lucruri ciudate Stăruia un zvon: că ??? Plin de ??? și de corinți A înnebunit bărbații Și i-a scos pe toți din minți. Că adeneaori în noapte Uși ascunse se deschid Și câte un bărbat de seamă Lunecă discret prin zid. Încât grupul de neveste Caste darînveninate Adunatu-s-au în grabă Și s-au dus la rabin, toate: - Înțeleptule prea vrednic Tu al cerului veșnic sol Peste cartierul nostru A căzut foc și pârjol. C-a venit o vrăjitoare Chip de drac, ispită în gene Și ne ademenește soții Cu privirile-i viclene Scapă-ne de ea, gonește-o Că-i primejdie tuturora Și ne amenință pedeapsa Din Sodoma și Gomora Rabinul și-a pus caftanul S-a încins peste veșminte Și și-a luat învățăcelul - Mergi Hamani? - Merg, prea sfinte. Cum ajunseră la stratul Care împodobea grădina I-a întâmpinat din ușă Chiar femeia cu pricina. Au intrat la ea în casă Cu??? În toatre cele - Bucuroasă sunt de cinstea Care-o faceți casei mele. -Află, doamnă, a spus rabi Și îndoială nu încape Că în oraș circulă zvonuri Care te privesc de aproape Și supus a lui din ceruri Mie-i prea slăvit cuvântul Am venit să stăm de vorbă Și de ??? să te mângâi - Cu smerenie aculte-voi A răspuns ea drăgălaș Și vă rog poftiți alături Să luați loc în salonaș - Tu Hamani – zice rabi Către învățăcelul său Ai să stai la ușă strajă Să nu intre duhul rău! Și a stat, a stat Hamani Dus pe gânduri neînțelese De așteptarea îi ies ochii Însă Rabi nu mai iese. Și a mai stat un ceas Hamani Ba mai mult a stat cu grag În sfârșit se crapă ușa Și apare Rabi în prag. ???? e sfântul Și zburlit, apins la față - Dumnezeu să te păzească Pururi de năpastă-n viață! - Zi, ce-ai hotărât cu dânsa? A întrebat învățăcelul O gonim de-aici cu pietre Sau să o judece orășelul? - Vai de mine, exclamă Rabi După a legii legământ E o femeie minunată Cu credință în domn sfânt Are o inimă de aur Care pe învățați încântă Darnci și miloasă Ca o sfântă, ca o sfântă! - Rabi, dacă zici că-i sfântă Tu cunoști mai bine slova Și lumina ta e harul Din scriptura lui Iehova - Doamne iartă, spune Rabi Fiind cinstită și virtuoasă S-o lăsăm cu Domnul în pace Să mergem către casă. - Mergem, a răspuns hamani Da, înainte dacă vrei Ia aminte la veșmșinte C-ai uitat să ți le închei! Dacă plouă ce mă fac Liftan e un tip simpatic Cum altul nu găsești Și mai e și voiajorul Cel mai prima-n București. De-ți vorbește, totdeauna-i Plin de duh și plin de spumă Nu există să se lase Făr să-ți plaseze o glumă. Are un sac de anecdote Și de znoave fel de fel La petreceri e o plăcere Nopți întregi ai sta cu el. Nu există povestire Fie lungă, fie scurtă Să ți-o spună el cu farmec Și să nu te ți de burtă. Fiind un personaj de seamă Și în branșa lui fruntaș Trage numai la hotelul Cel mai mare din oraș. Îl iubesc hotelierii Ca pe un portbenheur al lor Fiindcă domnul Liften este Cel mai stașnic voiajor Și într-o zi sfârșind programul Și soios din cale afară Se ducea grăbit s-ajungă Cât mai repede la gară. Când să urce în tren deodată Tocmai în minutul acela Liftan și-a adus aminte Brusc că și-a uitat umbrela. La hotel se-ntoarce însă Camera (ce clipă cruntă) E ocupată de-o pereche Care e în voiaj de nuntă. Ce să facă bietul Liftan? Deși are treabă multă Dar să-i treacă plictiseala Stă la ușă și ascultă. - Puico, spune a cui e gura, Care în voci mă va îmbăta Și o voce îngerească Zise:: e a ta și a mea! - Dar a cui sunt ochii aceștia Mari și negri ca agata? - Tot ai mei sunt dragă Sandu! - - Să ți le mănânce fata! - Dar mânuțele astea roze Cu miresme de petale, Ale cui sunt păpușico? - Ale mele și-ale tale. - Cămeșuța asta fină Albă ca un puf de nea? - Jur că n-am împrumutat-o Crede-mă că-i tot a mea! - Dar pantofii albi în care Dorm ca două rândunici Piciorușele-ei superbe Cine le mănâncă ghici? - Cine vrei să le mănânce? Ciripește ea agale Tot ce e aici în casă Toate, toate-s ale tale Auzind aceste vorbe Liftan se aprindre foc Și cu multă discrețiune Bate în ușă: Toc!Toc!Toc! -Cine e acolo? - Eu sunt. - Și cam ce dorești mata? - Când ajungi la umbrelă Vă înștiințez că-i a mea. Bebzic și Tintas Bebzic a venit la Rabi Și plângând amar i- aspus - Rabi dă-mi un sfat că altfel , Altfel sunt un om distrus. - Ce-i cu tine? Întreabă Rabi Cu privirea dilatată Þi-a ars casa sau poker Þi-ai pierdut averea toată? - Nu, o altă catastrofă A dat crâncen peste mine Că îmi vine să-mi iau viața Și să urlu de rușine. Șase luni abia trecură De când tu m-ai cununat Și uite, Rifca mea, frumoasa Mi-a născut un mic băiat! - Mazalatov, a spus rabinul Scărpinându-se-n perciuni Iară Bebzic: - Cum se poate Un copil la șase luni? Slavă cerului! vorbit-a Rabi peste ochelari Dumnezeu cel bun și veșnic A făcut minuni mai mari! De pe munte, în flăcări Moise Ne-a adus credință nouă Și în fuga din Egiptet N-a spar Marea Roție în două? Noe în plin potop cu o arcă N-a ajuns pe Arafat? Davit n-a învins prin knok-out Uriașul Goliat. Mergi la sinagogă, Benzic Și te roagă în amvon Ca feciorul tău să ajungă Înțelept ca Solomon. Poate că-i sortit să fie O mândrie pentru neam Sau un mare Tadik, ca și Patriarhul Abraham? Dacă Rifka-i sănătoasă Domnul nu te va uita Și din ceruri va trimite Har divin în casa ta! Șase luni, sunt șase îngeri Care zilnic strâng comori Fiului tău drag să-i fie Drumul presărat cu flori. Dacă sorții-i hărăziră Ale lumilor destine Dumnezeu știe ce face Și ce face el e bine. - Bine Rabi, toate-s bune Zice Bebzic, pătimaș – Eu în Zahal, în armată Am fost cel mai bun țintaș. Într-o zi, într-o pădure Plină toată de mister Am văzut zburând un uliu Care se învârtea pe cer. L-am luat la ochi, și-n clipa Când să trag vertiginos Văd cum uliul se prăvale De un glonț și cade jos. Știu că am tras cu îndemânare Drept în el și asta știu Totuși parcă am tras, îmi pare Cu o secundă mai târziu. De aia vreau să săpun, că oricât De ciudat s-ar părea Tot nu poți să-mi scoți din cap că altul A tras înaintea mea! Regele și bufonul E o tradiție rămasă De pe vremea lui Meron Ca un împărat să aibă Lângă curte un bufon. Să-l distreze cu o znoavă Sau cu vitziuni pipărat Mai ales când suveranul Ese trist și supărat. Napoleon l-avea pe Harius Ailirlm îl avea pe Groock Umbertp pe Tontolini Don Alfonso pe Zamberloch Ștefan Vodă pe Păcală Þarul pe Ivan Dobcin Iar Abdul Nahim sultanul Pe unul Hogea nastratin. Mai erau și alții pe vremuri Și în Indii și?? Cu bufonii, dar din păcate Nu-mi mai amitesc de ei. Doar pe unul mai țin minte Nimbus, regele gorgon Care îl avea pe Nimbo Cel mai ghidușar bufon. Agreat de toți curtenii De prințese și dudui Îl iubeau și pajiipentru Ciurumbușlucurile lui. Nu fu aniversare Ce se petrecu-n castel Ori consiliu de miniștri Să nu ia parte și el. Sestrâmba, scote ași limba Păcălind pe fiecare Se dădea apoi de-a tumba Și stătea drepți în picioare. Înghițea o portocală Și o coadă de scrumbie Și scotea din gură O privighetoare vie. Era vesel cu toți prinții Mai ales după siestă Chiar și regelui, lui Nimbus Îi mai juca o festă Într-o zi i-a tras o palmă S-a scuzat însă agale: - Păi să las să-și facă musca Treaba-n capul dumitale? Furios peste măsură Regele a început să-l certe Că se tot tăvălea bufonul În genunchi ca să îl ierte: - Zvârle-mă la cai stăpâne! Am greșit, cer iertăciune! - Bine, am să te iert, ia sama Numai cu o condițiune: Mâine când vom fi în consiliu Ai să intrifoarte grav Șă ai să faci o glumă care Să mă supere grozav. Și în scuza ce urma-va Când ai să-mi cerșești iertare Chiar ??? Mulțumesc prea luminate Să-ți dea Domnul prea mărire Pentru măreața-ți bunătate Și a țării înflorire! Bietul Bimbo...toată noaptea Ce să spuie ca să scape Și acum nepedsit... Dis-de-dimineață Au trezit norodu-n goană Că sunt convocați miniștrii În consiliul de coroană. Stau în frunte generalii Și a cultelor sobor Pe când regele citește Un mesaj către popor. Când deodată intră Bimbo Face o tumbă lângă tron Și pe rege îl ciupește Tocmai de pardon...pardon Lumea încremenește, nimeni Nu mai știe ce să facă Cu ochii-i în flăcări Nimbus Scoate sabia din teacă. Cum de-ai îndrăznit păgâne O atare fărădelege Ca în fața întreagă a obștii Să-ți bați joc de Nimbus, rege? Du-te la spânzurătoare Ispășește-ți acoplo vina! Maiestate cer iertare, Am crezut că e regina. Nesiguranța Pe blajinul Natan Barie Om cu minte și morală Îl cam chinuie idee Că nevastă-sa-l înșeală. Nu vrea nici o dovadă Doar că era prea frumuoasă Prea frumoasă, prea ștrengară Și prea des lipsea de acasă Ca să-ți liniștească mintea Și să aibă un motiv Hotărântu-s-a să puie După ea un detectiv . A citit el în gazetă De un detectiv faimos „Zero-zero șaisprezece” Și discret și conștiincios. L-a chemat, i-a spus povestea Condiționând aportul Discrețiune absolută Și am nunțit raportul: Când, cu cine, cum și unde Într-o vilă sau bordel Tot ce află în legăură Cu vreo aventură a ei - Am primit și anonime, Numai vorbe de ocară Însă vezi nesiguranța Asta-i tot ce mă omoară! - Nici o grijă! Am avut eu Cazuri și mai mistuitoare Și le-am dezlegat, că unui „zero-zero șaisprezece” Exact la două zile După cum s-au aranjat „zero-zero șaisprezece” a venit și-a raportat: - Ieri, la trei și cinci minute Stam în fordul meu agale Și priveam cu ochii țintă Spre balconul dumitale. Trece un domn în haine fresco Nalt, frumos, mustața brună Și fredonând o melodie Cu mult elan la ușă sună. În balcon apare doamna Cu un ghiveci în mâna dreaptă Și îi face semn cu mâna ???? Și coboară elegantă Blondă, cu obrajii de nea El o ia de braț și ambii Urcă în mașina mea. A urmat îmbrățișare, sărutări, vreo cinci sau șapte El i-a spus maimuță dulce Și ea lui: purcel de lapte! S-au oprit la Kolnei După colț, clădirea a patra Ca să vadă „Kuni Lemel” Sau „Geames Bond” sau „Cleopatra” M-am fixat și eu în spate Mai aproape de cadână Ca să pot vedea și filmul Și ce face el cu mâna. Când s-a luminat în sală Mă iertați dacă vă spun Rujul din gurița doamnei Era tot pe obrajii lui. - Și pe urmă? - Din viteză , m-au orpit la un castel parcă al unui prinț din basme Însă cred că a fost hotel... Au intrat, cu după dânșii Cu o sistemă studiată Am convins să-mi dea madama O cameră alăturată. I-am văzut prin borta cheii În buduarul plin de șic Ca doi porumbei pe o cracă Dar nu s-a întâmplat nimic! După ce-au băut șampanie El i-a spus: - De mă iubești Scoateți scumpo minifusta Să văd ce superbă ești! Ce s-a întâmplat pe urmă Nu mai știu domnule Beric ??? ??? Și pe simple presupuneri ??? Nu spun cu siguranhță ccă a fost ceva între ei. - S-ar putea să ai dreptate Zice Beric într-o doară Vezi, nesiguranța asta Mă distruge, mă omoară! Madam Popic Când m-am mutat, Madam Popic Propietară în Piatar Moși O femeie cu mult șic Și dată în obraji cu roș Prinzându-și buclele de pe frunte Și celelalte amănunte. Mi-a spus nu care cumva S-aduci femei în casa mea Nu sunt doamnă de elită Dar casa mea este cinstită. E greu s-o duci după tipic Când n-ai venit de la moșie De aceea și Madam Popic Trăiește numai din chirie. Mai o odaie mobilată Mai o intrare separată Așa că nu se știe adesea Cine a intrat și cine iese Și toată lume-ai mulțumită Încolo, casa e cinstită! Independentă și majoră Ca orișice femeie bine Are un iubit care-o adoră Și-un colonel ce o-ntreține Fiindcă-i o vorbă ce grăiește „Unde-s doi puterea crește” Când nu vine domnul colonel Atunce domnul Bombonel Vine și o face fericită Încolo, casa e cinstită! În față șade o artistă Care trăiește c-un bancher În stânga jos un ofițer Și drept la mijloc o modistă. În fund mai stau vreo trei familii În dreapta domnișoara Mily Un domn cu cioc, o croitoreasă Care primește doar acasă Și este foarte renumită... Încolo, casa e cinstită! Cu glasul dăruit de zei Actrița, tânără frumoasă Când nu vine bancherul ei Nu prea întârzie pe acasă Așa că-n camera Elvirei Primește gazda musafiri Doar pentru luni și pentru vineri Odaia-i dată la doi tineri Ce-și spun povestea într-o clipită Încolo, casa e cinstită. Când îi sosește de la țară Vreo rudă, atunci e vâlvătaie Că trebuie pentru oseară Să pregătească o odaie. Și trece artista la mijloc Modista la domnul cu cioc Domnul colonel la familii Domn Bombonel la doamna Lily Și toată lumea-i mulțumită, Încolo, casa e cinstită. Dorința lui Davidel Mămițica-i indispusă Vocea parcă i se-ngroașe Nu știu pentru ce dar tanti A trimis să vie o moașe. Davidel, copil cuminte Cu mămica se-ntreține Și-i vorbește, și o minte De se simte mult mai bine. Și-l întreabă mama dulce Ce-ai dori tu bunăoară Să-ți aducă mama dragă Frățior sau surioară? Davidel zâmbind răspunse Fără nici o etichetă - Dacă aș ști că nu te doare Aș dori o bicicletă! Bossa Nova Gică-i director de bancă Om cu faimă în lumea mare Are vilă și mașină Și-o soție încântătoare. Dar să fie în nota vremii Într-o lume capricioasă Și-a luat – că așa e moda Și-o amantă delicioasă. Nu știu dacă-i din Calcutta Uruguay sau Britreia Știu atât că e frumoasă Și o cheamă Salomeia. Are brațe de zăpadă Trup felin, sculptat cu dalta Și doi ochi, plini de păcate De te bagă-n draci, nu alta! I-a luat garsonieră La ciclop, să se impună Și-imai dă de cheltuială Două mii de lei pe lună. Ocupat peste măsură Cu afaceri o grămadă Vine în fiecare miercuri Pe la draga lui s-o vadă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate