Eu, Prometeu,
Sunt singurul pompier al orasului.
Am fost ales,
Fiind singurul specialist in materie de foc,
Pe care eu, Prometeu,
L-am rapit Olimpului, lui Hefaistos,
Si oamenilor l-am facut dar.


In mine, Prometeu,
Oamenii au incredere oarba.
Si de aceea,
Manifestandu-si recunostinta,
M-au desemnat pompier salariat.


In fiecare zi, eu, Prometeu,
Incendiez o casa;
Apoi fug,
Si ma intorc cand focul se-nteteste.
Il sting in aplauzele cetatenilor
Si astfel imi justific existenta.


Pe mine, Prometeu,
Oamenii ma adora.
Fara mine ar fi ruinati.
Eu le salvez vietile din sacrul foc,
Dar las uneori un copil sa moara ars.


Eu, Prometeu,
Am fost demascat de Zeus, primarul orasului,
Pe care nu am consimtit sa-l iau
Complice la incendii,
Partas la castig.


Inlantuit , de-o stanca,
Inlantuit, eu, Prometeu,
Voi ramane vesnic prada unui vultur.
Dar niciodata nu voi fi de acord
Pe Zeus complice sa-l iau.


Pentru mine, Prometeu,
Oamenii varsa lacrimi fara numar,
Rugandu-l pe primar sa ma elibereze.
Pentru ca, acum,
Zeus e cel ce incendiaza case,
Dar nu stie sa stinga focul
Si oamenii mor.


Stiu ca va veni o zi
Cand voi fi eliberat;
Cand Zeus, vazand ca niciodata
Nu-l voi invata sa stinga focul,
Il va trimite pe Heracle,
Politistul orasului,
Sa ma scoata din lanturi.


Si atunci eu, Prometeu,
Voi fi din nou
Pompier salariat al orasului;

Si voi stinge casele,
Incendiate tot de mine,
Cu focul pe care eu, Prometeu,
L-am furat lui Hefaistos
si oamenilor l-am daruit.


din "In noi e un cer mai adevarat"- Tel-Aviv-1984 (C)