Aveai un genunchi sonor,
Era durere în auzul meu,
O durere surdă, înaltă -
Zile și nopți petrecute aiurea
În poala ta, la umbra mângâierii tale…

Cum sa nu doară aceste răni
Când până și cioburile care le-au făcut
Sunt tăiate, disecate de amintire.
Mă simt ca un yogin obligat sa doarmă
Pe un pat mult prea mare pentru el,
Cu un monstru care-l întinde până ce devine
Subțire, mai subțire, linie de demarcație
Între două coaste, locul inimii
Care-ar fi trebuit să strângă lumea,
S-o respire, s-o expulzeze.

Aveai un genunchi sonor, de sticlă,
De cristal tânăr, verde,
Cicatrice pe auzul meu.