agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-16 | |
Am închis ochii ca să te văd
Doar pe tine, într-o pădure de mesteceni Departe de avalanșe de răceală Și de autostrada fără de sfârșit De după o poieniță, ochii mi s-au deschis Și s-au ciocnit de imaginea ta. Conexiuni arbitrare ale sufletelor noastre Au transferat aprinderea clepsidrei În două mici crâmpeie de existentă Mi-a fost dor de inima ta Atunci când bătăile ei rezonau trist Și am început să țip, brusc, Pentru că printre ferestre deschise, deodată, Golul din suflet a-nceput să zboare Și pentru că jocul încă nu s-a încheiat În seara aceea plină de artificii Și de lumina fulgilor de nea. Aș vrea să fie iarnă totdeauna Atunci când soarele zadarnic strălucește Speranțele mele ucigându-le Pe tine dorindu-te, ca pe un duș fierbinte M-am trezit și mi-am frecat orbitele Cu stelele ce căzuseră de pe cer Tocmai pe rochia ta de ciocolată. Unde ești tu, nebuno, să-ți fiu soare Pe sub cupolele de sălcii plângătoare Și licărire argintie-a unei ape ... Ce blând își varsă calmul dintr-un munte? E mult de când am ațipit și iată: Ca două flăcări albe ne suim Spre boltele sfințite din biserici Și vreau să vină împăcarea crudă. Eu te-am știut mereu, când pribegeai Spre capătul culorii de zăpadă Tu m-ai știut mereu, când alergam Prin visul tău de marmură topită Căutând zvâcnirea ascunsă după inima ta Și setea sângelui înnebunit de soare S-au terminat verile, s-au scuturat stejarii Cei falnici într-o oază de lumină Acum e raza morții doar stăpână Pe-ntinse plaiuri înfrigurate din noi toți Și nu mai pot zbura peste prăpăstii Căci tu, visând cu mine, ai murit. A biruit eșecul amintirilor despre noi Într-o reciprocitate fără de speranță Nu mă cunoști, deși îți curg prin vine Și-am provocat incendiul nemuririi Mă crezi captiv în frunzele poienii Te cred plutind în albul meu neant E mută inocența ce aleargă Rănită cu otrăvitele noastre săgeți E dincolo de toate, biruința noastră Împotriva intensei romantice chemări.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate