5 mărturisiri convenționale
ale lui Marius Marian ȘOLEA
de pe vremea cînd se credea poet


1. Amurgul însingurării noastre –
noi înșine,
în geniul vremii se sorb toate gîndurile,
iar marilor idei totdeauna
le scapă ceva...
de neînvins rămînem – statui de vise.
între oameni și lume sînt eu,
o umbră a propriului meu gînd.


2. Nu pot pierde din mine
acei ochi ai femeilor îndrăgostite,
chiar și în moarte îi voi lua cu mine,
rătăcit în propriul meu trup
nu mai deschid lumini.
dulce femeie, cîte nopți nu-ți vor muri ție
în brațele bărbatului tău...


3. Dependența vieții cunoscute
de alte forme ale ei
îmi este esențială
pentru înțelesul meu în toate,
cum esențială îi este ei înșiși
pentru alergare și nemoarte...


4. Fără de brațe, rezemat de poarta lumii,
vă privesc cum intrați.
o toamnă ciudată scutură pe mine
sărutări care ar fi trebuit să trăiască.
triștii bărbați plecaseră,
iar femeia e aproape ca moartea...


5. Te las întinsă, femeie,
la marginile lumii,
ca pe-o umbră...
nu vreau să te lovească nimeni,
doar mîngîierile poartă numele tău,
tu vei exista din pricina luminii,
doar eu te cunosc în acest univers.
să nu încerci să pleci.