agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2399 .



Caii și măgarul
poezie [ ]
pseudo-epopee fabulistică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Freelancer ]

2005-07-14  |     | 



Era un mare moșier
și conducea cu pumn de fier,
avea și vii nenumărate,
avea castele și palate
și, fără nici o barieră,
avea și-n munți o cariera
de marmură ca abanosul
și tot nu-i ajungea prisosul!

Și se mai spune că avea,
lângă plantația de cafea,
un grajd cum n-ai văzut o casă,
cu vreo cinci-șase cai de rasă.
În grajdul luminat din plin
curgea chiar și-un izvor de vin,
pe jos era curat ca-n rai,
fără mizerie de cai,
cu pardoseală de parchet
și într-un colț chiar și closet.
Tainul calul și-l primea
din baniță de-argint - sadea
și grâu ales ca pentru pâine
să aibă și de azi pe mâine.
Stăpânu-avea o pasiune
- dar asta... oare se mai spune?

Erau plimbați și antrenați
și mângâiați și țesălați
și călăriți la sărbători,
cu frâu de lună și de sori,
și tare mândri mai erau
de munca pe care-o făceau.
De rasă nobilă, se știe,
ei nu ratau o sindrofie
să strălucească și s-arate
ce sângele arab le poate:
să meargă la un semn la trap,
să-și plece nobilul lor cap,
să se întreacă la galop,
să nu le-ajungă nici un hop,
cât de înalt, cât de eteric,
pentru-al lor zbor fin și feeric
și nici o aspra vânătoare
nu le scăpa de sub picioare.

Dar nu departe de fiesta
unde-și făceau caii siesta,
era un staul insalubru,
cu umbră tremurând lugubru,
în care-odihna își ducea
un urecheat care trudea
de dimineață, de cu zori,
și pân' l-ai nopții reci fiori
cărând samarul atârnând
cu marmură, pe trup plăpând.
E măgărușul de povară
cu suflet galben dat pe-afară
ce e sătul de-atât muncit
pe-un sfert de grâu mucegăit
și patru fire de grâu viu
din cel curat și auriu,
din cel pe care-l duce seara.
crezând că-i pentru el povara.
Purta samarul desuet
și seara se credea poet...

Din când în când, pe la apus,
în pas ascuns sau vers nespus,
pe cai prin pajiști întâlnea
și se-ascundea, și se sfia,
mergea mereu în urma lor:
ei - sânge pur, el - muncitor,
un tip boem și nespălat,
picat în cerc aristocrat;
ei graseind a la franse,
el sufocându-și câte-un 'bre',
timid și colțuros - halal
și în argou provincial.

Și-a fost să fie într-o joi,
când număra la niște oi,
tot rumegând un colț de rimă
- ce poate rezona cu 'mină'?
Un cal cu luna-n frunte cerc
i-a spus: "măi, știi ceva? încerc
și eu să înțeleg - te jur
ce o avea stăpânu-n... tur?
Că de aseară ne-a tăiat
tainul, cu un fir curat -
și zău, așa nu se mai poate,
ce spui de asta, mai, nepoate?
După ce facem sluj mereu
el tot să umble teleleu,
să piardă tot la cărți sau dame
și noi să ne sfârșim de foame?
Măi, frate, tu cum mai reziști?
Te cred că ai ficații triști,
la cât alergi și de zdrobești,
la cât tot cari și te trudești!
E rău de dine, frate, zău,
și nouă ne e și mai rău!
Hai să ne punem să-i vorbim,
c-așa uniți, zău, reușim!"

Și uite-așa, povestea spune
că, vrând să facă fapte bune,
asinul gri cu ochii goi
a spus că nu mai dă-napoi
și-a doua zi, în loc să stea
samarul răsturnă: "iiiiiiiiii-haaaaaaaa
eu nu mai vreau să mai muncesc
până ce dreptul nu-mi primesc -
și eu și frații mei din plai
de călărit - cei patru cai!
De ce muncim de ne spetim,
doar ca să te îmbogățim?
De ce primim tot mai puțin
în cota noastră de tain?"

Fără să știe când și cum,
stăpânul - foc și pară, scrum
făcu din biciul împletit
în vârf cu piatră de granit.
Și seara când pe paie sta
și rănile și le lingea,
pe jumătate nemâncat,
asinul se gândea - "păcat!
ce-am încercat... și ce-am aflat?"
Privind cu jind în depărtare
spre grajdul strălucind cam tare,
în care caii, tacticos,
mâncau și grâul lui, frumos,
lăsă să-i scape printre dinți
o vorbă de năduf, cu sfinți,
culcându-și botu-nsângerat
cu un amar și greu oftat.

Morala:
Când ești asinul de povară
trudind din zori și până-n seară
dacă vorbești, oricât de-amar,
la ei, tot tu rămâi măgar.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!