Ne răzvrătim prădând din rodul gliei,
Secătuim izvoare-n prund rămase.
Zvârlim săgeți de-nvolburări atrase
Spre ciuta-nvinsă-n marginea veciei.

Cârpim un timp țesut din aspre plase
Când arcul dur nu va sluji soliei
Și iarba fi-va zidul coliviei
Cu flori ce cresc pe un altar de oase.

Ne vom trezi în labirintul zării
Pășind incert pe un traseu injust,
Agonizând în horbota uitării

Și agitând licorile de must.
Cât va striga talazul vast al mării
Ne vom privi cu milă și dezgust


27 septembrie 200