Către un soare


Mi-ai zis să plec, și dus am fost
Căci grele vorbe-ai spus;
Oi fi sau nu oi fi un prost,
Tu cand m-alungi, m-am dus ...

Tăcut, acum, cum mă găsesc,
Când tremur in neștire,
Mă săgetează-un gand prostesc :
Să-ți spun o povestire.

A fost odata, de n-ar fi
Un frig de dupa creste,
Ce zi și noapte vrea răci
Pe cel ce singur este...

Și rând pe rând, fără căldură,
Ajunge-ncet să piară
Lipsit de dragoste și ură,
Ca unul nou s-apară ...

Cu ochii-n soare, singur plâng,
Mă prăbușesc, dar strig;
De ciudă degetele-mi frâng
Și mă cuprinde-un frig.

Iar brațe când intind spre cer,
De frig cad, doborâte;
Sunt gol, pustiu și nu mai sper
La razele-ți, oricâte.

Dar am să mă ridic in loc,
Și voi păși prin scrum
Ca iar să mă îndrept spre foc;
Curând, dar nu acum.

De tine și de toate zbor,
Mai sus decat oricine...
Dar cad de-al vremii duse dor,
De toate și de tine.