Pe margine de stradă, așezată
Sub umbra unui mlădios stejar
Cu voce coborâtă ce suspină
Sub adierea vântului necruțător
Pășește calmă-n lumea viselor.
E-ntr-o caleașcă demnă de uimire
Înhămați doi brotăcei.
Alunecă mai ușor ca sania
Nici pana pe hârtie n-o ajunge
Dâra lăsată e funinge.
Era cu mii de ani în urmă
Bine nu-și poate aminti
Cărarea bună sau ulița rea?!?
Vede orizontul și...
Ulița rea.
Își smulge părul, se frământă
Luna pe cer apare,
O-nspăimântă.
În agonie zboară peste
Steaua care-o îndruma.
E-nnebunită și plesnește
Cu fulgere, pe miresele
Cerului.
Una s-a emoționat
A picat, lăsând în urma ei
Dorința împărțită-n trei.
Un junghi de gheață
O-ntâmpină-n față
Ploaia se credea
Doamna ”T” se văicărea.