tot mai puține aripi ce aer adânc
câte meandre până la viața-nspumată
tot ce se-așează-n dulapuri , pe mese
nu diferă demult
diferență de câteva ierburi
de culoare-a strănutului
în ploi de zahăr și sare
când combinațiile cer vreo schimbare
aș putea spune: iată-mă trează
foamea suie încet de la brâu
adevărurile mele se lasă-nghițite
e totuna cu a fi spânzurate
zile brodate-n cristalul legumei
supele dulci astâmpără setea
comestibile droguri plutesc
într-un sos impasibil de sos
ce timidă înot
în lumina rugii teribile
sa fie o dată duminică-n numele
acestor palide stele de șorț
umărul meu(siguuur și singur)
vă leagănă
gurile-acestea nu se deschid decât
să se umple
vocea mea ce patină ciudată
cândva chiar credeam că mă poartă
culeg ierburi mirositoare
semn că-s pusă pe fapte mari
în care cu stele s-amestec
scutur floarea răbdării
într-o palidă apă
idee fixă de-ndrăgostită
iubire transformată-n mascotă
unul din doi se sufocă
masa abia-și mai salvează
reputația unui loc de-ntâlnire compact
râul cuvintelor furat de pământ
ceața e sufletul unei limbi omenești
ori manechinul unei păci otrăvite