Eminescule tu palid înger,
De-ai trăi acum în mine
Trist și singur vag erou
Suferind, mult ai mai plânge.

N-ai avea izvorul vieții
Ce din codru răsărea
Oferindu-ți rece apa
Ce în suflet îți intra.

Stăteai în fața unui monitor
Privind în gol - nepăsător
Jeleai pierduta amintire
Ce creație să-ți inspire.

Nu aveai o floare-albastră
S-o descrii cu mintea creață!
Nu aveai tu păsărele
Să le-adormi în ramurele.

Eminescule, copil cuminte
Din luceafăr ce-ai veșminte
Nu mai este codru verde
Lumea, să te poată crede!

Nori de fum ne-apasă acum
Între demoni ne îngroapă,
Doina-ți blândă, eu îți spun
Suflete nu mai adapă .

Eminescule-ți declar acum.

Versurile amare îți vor plânge
Triste, negre și uitate
Vor vorbi în golul vieții
Despre blocuri sure și orașe.